singurul pretext al luminii

dupa cateva lecturari m-am hotarat: am recitit poezia dinspre sfarsit spre inceput. si astfel dintr-o data totul incepe sa se contureze... intr-o imagine cu adevarat noua. deseori gasesc asta in poezia ta.
in intuneric totul ar putea fi perfect, umbrele ne-au devenit ritual al descoperirii in ceilalti... macar de lumina ne-ar fi fost in sine.
PS mic typo in versul final

mulțumesc de atenționare Bianca. și da, ai dreptate, și eu am observat asta în multe din textele mele. cu siguranță nu sînt un explicit dar nu mă consider nici un ermetic, poate mai degrabă îmi place să ispitesc pe alții la \"reverse engineering\" în textele mele... poate. uneori însă nu fac decît să călătoresc prin mine și lumile mele...

Iată că am găsit un text care rezonează puternic cu un sentument al meu, trăire sau fel de a fi datorită căruia unii m-ar cataloga drept naivă.
Pornind de la sticla în care stă închis sufletul fiecăruia, eu am avut mereu convingerea că atunci cînd întîlnești un om e corect să-l consideri egalui tău. E cel mai bine, cel mai curat să-l asemeni ție și să cauți să-i descoperi imperfecțiunile, ca unui diamnat. Te întrebi pe parcurs dacă poți trăi cu acele imperfecțiuni. Cauți să trăiești cu ele... Greșit, din punctul meu de vedere, să te apuci să cauți în grămada de gunoi sclipirea unui ciob de oglindă dim motivul de a avea un sens să mergi pe același drum cu cineva...

Poemul tău, Virgil, mi-a pus negru pe ... bej... ideea în fața ochilor. De mult caut imperfecțiunea diamantului, tu, aici, a luminii. Între sticlă și lumină - lupte. Perfecte oare?

cred că fiecare luptă e perfectă, tocmai pentru că este o luptă. de aceea lipsa conflictului ni se pare deseori suspectă, plictisitoare.... merci de trecere

pasarea pe care o ucidem asteptand, ranjind, zvarcolirea, revolta, sa umple lipsa de sens si perfectiune.
e o scena comuna din vietile, filmele si visele multora.
totusi,intensitatea poemului nu scade, ni se aminteste acel unic lucru care ne face sa pretuim noi insine ceva, savarsindu-l...sacrificiul :)

Primim lumina prin sticla in spatele careia ne ascundem datorita propriilor neputinte si umbra noastra vanduta pe tarabele vanzatorilor de ritualuri se zbate dureros si zadarnic, precum o pasare bolnava, sa ajunga la ea, la lumina cea adevarata, la lumina absoluta. E un razboi dureros si zadarnic,pe care, aparent, nu-l castiga nimeni. Ne lovim etern si dureros de sticla iar lumina ajunge la noi mereu imperfecta, ca si cum ar fi filtrata de vitralii false. Pretextul luminii... Lumina este marea eliberare, razboiul - dorul nostru de absolut si imperfectiunea este in noi.