Viorica Pop

Halate albe,pereți albi, Așteptare ce nu piere, Triste figuri cu umeri slabi, Ascund grijă și durere. Coridor cu umbră oarbă, Și glasuri ce răsună sec, Moartea vrea,viața s-o soarbă, Și

Omenia se învață-n primii ani de școală, Imitați fiind părinții cu viața normală, Afirmați cinstit prin muncă și traiul modest, Neașteptînd o rezolvare din mediul celest. Oamenii deștepți

E-ncondeiat ca un mogul, Că-i arogant și nesătul, Înfipt,puternic și bogat, Pe tronul ce și l-a creat. Ca stîlp solid prins în sistem, Lipici nu are la blestem, Lui vă plecați cu glas

Îmi chibzuesc tainic minunea, De a mă scălda în parale, Și nu deprind compasiunea, Privind spre oameni,animale. Banul ce-i rîvnesc cam necinstit, Prinos la suflet nu-mi rămîne, Ajungînd avar

Deși bătrân în gânduri și cuvinte, Încă stăpân pe-a sale simțăminte, Viața și-a trăit-o într-un mod solemn, S-a sfârșit asemeni,sufletului demn. Greu a-nțeles că trebuie să plece, Nu se vedea,

Trăiește clipa unică, Conformă șanselor firești, Treci peste orice replică, Pe adversar să-l păcălești. Trăiește clipa ce-o visezi, Ca pe-o caldă fantezie, Ce-n inimă poți s-o așezi, Ca

Drumețesc prin cimitir, în liniște deplină, Cuget și mă redresez când viața e meschină, Mă înfrunt cu mersul lumii, spre eternitate, Meditez privind însemne triste, degradate. Locuri de veci

Vara stă cuprinsă de spaimă inertă, Prevestește ploaie și vreme incertă, Soarele din nouri parcă ne pândește, Razele-și aruncă rar și ștrengărește. Norii se agită și încep să plângă, Umezeala

De nu vrei s-ajungi de ocară, Nu-ți fă magazin sub scară, Căci renunți la spații verzi, Și liniștea ai să ți-o pierzi. Traiu-n comun e liniștit, Cît bunul simț este strunit, Obicei din rea

Prutule râu blestemat, liman de hotar, Conceput și hotărît prin tratat barbar, Apa nu ți-o calcă, nimeni cu piciorul, Nu știi cuvântul dor,asuprite-ar dorul. -De ce nu te-ai răzvrătit, pentru

Urcând pe scara de valori, Tinzi spre distinsele comori, Sau lovești cu stângu-n dreptul, Făcînd des pe înțeleptul. Cînd se aprinde un fitil, Nu sta perplex și inutil, Aleargă,să prinzi

Când Dumnezeu impune o distanță, Ochii îți așează-n alte dioptrii, Îți mai retează din a ta prestanță, Diluându-ți simțămintele dintâi. Îți schimbă chipul, ia ceva din gură, Mintea îți reduce

Libertatea-i o trăire relativă, Un cuvânt sforăitor de propagandă, Omul caută în ea alternativă, Folosind-o ca produs de contrabandă. Se zbate-n constrângeri,ce îl înconjoară, Ce-i produc

Duhul apelor mă cheamă, Mă îndeamnă să n-am teamă, În valuri să-mi curăț chipul, Cum se curăță nisipul. Vraja-ntinde și o cerne, Făcând suflete eterne, Ispita lui ca piaza rea, Atrage-n

Prezentul vibrează-n dileme umbrite, Sforile ce-s trase sînt nebănuite, Știrile, alarma se grupează-n gânduri, Adevărul afli, citind printre rânduri. Sînt cusute multe, slab cu ață albă, Și în

Cândva, pe un plai moldovenesc, Într-un fierbinte miez de vară, Apare o viorea firesc, Ca un fruct sumar dar omenesc, Venise timpul să răsară. Crescuse-n deal neputincioasă, Acolo… lângă

Ceață lăptoasă-i peste tot în jur, Pătrund în ea ca în ocean pustiu, În preajmă nu disting nici un contur, Ajung să cred că numai eu sînt viu. Spre casă merg cu pasul apăsat, Prin imensul

Dragostea oarbă se naște din nimic, Arzând, transformă focu-n vâlvătaie, Timpul pentru ea e veșnic inamic, Zvântând-o ca pe-o lacrimă de ploaie. Când la vedere ea se înfiripă, Cu pasiune mare

În viață sunt căderi,succese, Ce duc la prăbușiri,progrese, Depășești erori ce s-au produs, Și te redresezi cu fruntea sus. N-ai răgaz să te oprești din mers, Căci rîvnești întregul

Pământul gliei strămoșești,revendic, Prin ramuri sunt legat de al meu neam, Privesc spre viitor apatic, sceptic, Căci granițe-n mișcare-s an de an. Printr-un pitoresc ce-l cred desăvîrșit, Am

Șeful rămîne șef, atunci când are carte, În funcție de om dreptatea și-o împarte, Suportă deformarea ca pe un accident, Plasticitatea-i cade prielnic pe moment. Un șef perseverent discută,

Că mi-e ușor sau că mi-e greu, Gîndul îndrept spre Dumnezeu, Rugă fac în scop anume, Cu credință,fără glume. Vreau sănătate și noroc, Dar nu mă pun pe primul loc, Mai vreau liniște și

Ascultă-ți sufletul întâi, Apoi ce porți în minte, Tu ochilor nu da văpăi Și vorba ți-o înghite. Lasă ranchiuna răului, Și schimbă-ți gândul iute, Nu da prilej dușmanului, Să îți pătrundă-n

Detest furia omenirii, Ce-n mine nu stă cuibărită, Blândețe am prin legea firii, Dacă-n principii nu-s lovită. Nu pot să fac la nimeni rău, Oricît de dur aș fi rănită, Rezistent devin ca un