viorel gongu

Îmi plânge carnea așteptând Să creasc-un vis ce-abea e pui, Un vis al meu și-al numănui, Un vis de țurțuri picurând. Îl las și-l iau din nou în gînd Ca pe un pantalon iubit, Apoi de frica de

Îți dăruiesc această dupăamiază de toamnă pe care o aveam restanță la trăiri. În doi, cînd va fi iarnă, doamnă, s-o duci la panteonul marilor iubiri dar până atunci păstreaz-o lângă ceasul cu

Fluture abea ieșit din coajă Te-ai rotit un dor pe fruntea mea, Clipa-aceea, priponită-vrajă, O visam și nu-mi mai ajungea. Fluture crescut cu dor și rouă Ai sădit o viață într-un

Fructul oprit e mărul sfârtecat De-atâta dor sfredelitor de vene, E cuiul de agat ce rotitor Þîșnește în scîntei arzînd în gene. Fructul oprit se mișcă printre forme Săltînd în amăgiri de

Femeie-scânteie, gogoașă de flutur, azi capul îmi scutur să te acopăr până descopăr un cap de iță dat de-o zeiță ca să se-nsire alb și subtire pînă la roșu, când iar cocoșul va rupe firul din

Eu semăn cu mine Și-n tine Văd dorul, fuiorul cum toarce. În deget porți cerul, Seninul, fuiorul, și firul, și fierul Din mână de Parce. În curentul verde Se pierde o za. Forfotă în gară,

E Anul nou și sună clopoțelul Cu glas de Labiș vin colindătorii, Plugul răstoarnă brazda cu oțelul, Se scutură de amintire norii Buhaiul geme-adânc și parcă plânge, Din lacrimă să nască iar

Din mine-a fugit calul Pus Acum pașii lui sunt în nori, Din mine-a-nghițit cinci culori Și praful stârnit l-a supus. Rămas-au scârboși șerpii Pus Ce ling a-ndurare nisip, Rămas-a culoarea de

Cearceaful, mușcat, sîngerează, Colac pe covorul tocit Și inima mea-i stă de pază Cu-o rază-n andrele...tacit, Veioza și cana, și cartea Veghează ca-n seara de ieri... Dar ieri când a fost?

Cum se-doaie vrmea-n mine încercînd să rup-o punte, Cum se zbate apa-n flăcări răsucite pe sub frunte, Cum se toarce iarna-n fire ce pe trupu-mi se-nfășoară, Cum se ard în taina lunii visele în

Ca-n fiecare an, când vine iarna, Parcă aș fi-nainte de atac, Tac toate-n lume și parcă desfac Cutia veche-n care cântă goarna. Ninge cu ochi de gene-nbătrânite, Ninge pe lumea prefacută-n

Batista ta flutură, neagă, Gara se scutură, leagă Drumuri de ore, anii de stări, Morții de vii, veniri de plecări. Am murit atît, în pătrate gălbui, Sub ținte, blacheuri sau tocuri cui, M-am

Azi sfera ta nu este nici elipsă, Nu e nici prsmă, cub sau piramidă, E-un amalgam ce-n el ar vrea să-nchidă Tot ce-a închis și tot ce are lipsă. Te-neci încet și vrei ca o eclipsă Să-ți

Am venit din părere pe un solz lung de soare, Am mustit prin ciorchine, m-am setit în pustiu, Am umbrit zbor de fluturi, am scăldat țărm de mare, Tu n-ai fost și abea mă mai știu...mă mai

Este ceas de seară, vara, și sultanul vrea să-și scoată Mândrul chip din moțăială și să dea cu ochii, roată, Să deguste din dulcețuri, din arome și din boabe Aromate și alese pe un pat, purtat de

Pe perete, un arc și- o săgeată, Le păstrez ca aducere-aminte Despre ziua când bunul meu tată Mi le-a dat că am fost un cuminte. Ce mirare! ce forță imi dete Jucăria cu coarda de strună, Ce

Am fost un trunchi apoi cărbune-n noapte, Am adormit și-un somn de mii de ani M-a mângâiat... dar patima de bani M-a smuls din piatră cu mirări și șoapte. Și am venit în lume iar

Sisif printre sisifi, necunoscut, Purtând povara-ntipărită-n trunchi, Ca toți, un neam de veri, nepoți și unchi, Trudești de parca te-ar umbri un cnut. Cu dalta și cu pila, plin de har, Din

Să nu te plângi că nu ai strâns avere Când zile ai, și încă sănătos Poți să te duci pe jos la Înviere Apoi să te întorci din nou pe jos. Când toată firea ți-este la picioare Și se oferă-n

Te-ai născut dintr-o mamă și-un zeu Al iubirii de tine, de tine. Să te-aud gungurind iar îmi vine Tu iubita-așeptată mereu. Ochi uscat drept camee-ți ofer Să îți țină de bine, de bine, Cum

Lacrimi și blesteme urcă Ca o iederă, pe vise, Frunzele pe creangă, nedeschise Stau, tânjesc și torc încet în furcă. Vinul e încremenit în viță, Vântul s-a clocit de-atâta stare, Totul este

Iubito, astăzi îți cânt iară Ca un rebel întors din vânt Și sprijinindu-mă-n cuvânt Să te iubesc! a câta oara? Școlar aș vrea să fiu, cu teamă, Să te ating pe brațul nud Și pe la tiâmple să

Să nu uităm condiția de fiară! Când printre vorbe navigăm timid, Visând poetic un apus de vară Și tot sperînd apare înc-un rid. Prea multe vorbe, gânduri măsluite, Oprind albina-n zborul spre

Ai vârsta lui Isus dar ești femeie, Copil al meu, născut dintr-o scânteie, Ai rătăcit destul, oprește-ți clipa Și inimii redă-i astazi aripa. Cufundă-te în tine până-n rază Și lasă ochiul unic