Poezie
moartea unui bijutier
1 min lectură·
Mediu
Sisif printre sisifi, necunoscut,
Purtând povara-ntipărită-n trunchi,
Ca toți, un neam de veri, nepoți și unchi,
Trudești de parca te-ar umbri un cnut.
Cu dalta și cu pila, plin de har,
Din cioburi, cu-altă viață pe pamânt,
Ce nu e încă prins într-un cuvânt,
Tu vezi și-aduci luminii înc-un dar.
Cu fiecare piatră ce o naști,
Bătrânule, cu mâini de harnic zeu,
Aduci în lume bucurii și greu
Þi-e să le vinzi dar n-ai hrană de Pasti.
Stai aplecat și piatra, strălucind,
Tot crește în lucire, ceas de ceas,
Lumina ta din ochi mai scade-un pas
Și se așează-n piatra jinduind.
După mai multe raze de lumini
Doar ochii tăi sunt orbi, i-ai dat cu tot!
Cald, pipaind, mai slefuiesti un ciot
Și pe șuvițe-ți cresc ramuri de spini.
Un înger se așează-n palma ta
Și te cuprinde cu aripi de argint,
Te saltă dintre pietre, în alint
Și te-odinește în luciri de stea.
001.393
0