viorel gongu

fiecare poem e o pâine după o frământare care-și ia lumina în cârcă ca luminare și e lăsat pe ape s-adape pe oricare el se oprește și moare sau curge pe ape la vale urmând acea

Poetul nu moare niciodată e-un timid cu suflet de vată un suflet sensibil din oțel cu aripi de alb porumbel iubește urăște și moare se naște din aer cu-o floare în dinți și orice

Cu întrebări pe umeri, pășești în altă noapte Cu miere și cu fiere în ceară învelite, Ai întrebări mirate,ne-npinse de ispite, Vedenii adormite și uneori prea coapte, Se proiectează-n somnul

Sunt lacrimi care se prăvălesc cu furie ca niște soldați în luptă dintr-o centurie sunt lacrimi care se scurg resemnate ca un călător obosit răstignit pe spate sunt lacrimi fierbinți de te

Căzută ca o pană din cerul plin de vele, Ai străbătut prin soare , ca un miracol brusc, Iar eu, senin și ager, un călăreț etrusc, Cu aripi largi de pegas, m-am prins în dans de iele. M-am

Ningea cu mirese și cu prunci nou-născuți Și eu te pictam de la mijloc în sus, Culori inventate de nori la apus Roteau indecis ochi mirați de pescuți. Fuioare de fum se-mpleteau într-un

Și nici nu știi pe lângă ce-ai trecut, Din ignoranță sau poate timidă Ai amânat cochet-un început, Ai refuzat, râzând, primul sărut Și-ai sugrumat un zbor în crisalidă. Că trupul tău, rămas

Domnul Mugur privea la masa aceea mare, din stejar masiv, o masă grea și închisă la culoare. Culoarea, aproape neagră, trăda timpul răstignit care obosise încercând să o roadă. ,,Și ce dacă o vând?

Am să vă vorbesc despre rating, vizibilitate, popularitate, apreciere, valoare... Pentru asta voi face ceva referiri la modul cum se strângea aurul în vremuri îndepărtate. Legenda Lânii de aur

Când aripa ți-e vis și existență, Când ai uitat că zboru-i rupt din humă, O rază rece cu sclipiri de brumă Când îți conduce calea spre esență Vezi în lumină că nu ai picioare, Iar aripa la

cînd coboram în pădurea cuvintelor aveam sentimentul lasoului cere se-nvârte cu dibăcie și prinde cele mai mândre cuvinte până când o dimineață a luminat locul de vânătoare cu fulgii lui

Lumina îmi tace în crengi desfrunzite Țesându-mi armură din fir de paing, Din gură îmi curg stele mici și se sting Mărunte trăiri, din carton recuzite. Ca pașii de gând urmăriți de

Ca un târâș hipnotic de șarpe în deșert, Iertarea, în mirosul de turtă și de ceară,, Se scurge-n altă carte, ca zbor și ca povară... Tăceri schimonosite îmi cer ca să mă iert Când pleoapa

La acest moment, după câte știu, în Turcia sunt circa 2 milioane de emigranți, în Grecia sunt peste 200.000 , asta ca să nu pomenim Italia. Parlamentul european, rupt total de realitate, face

Să visezi ce nu îți e permis pe lume Am să te-nvăț și să o faci color, Ia-ți vopsele, o oglindă și-un alt nume... Vine noaptea, visele se strâng ciopor. Lasă pleoapa într-o coborâre lină! Te

Nu sunt pregătit să spun adio! Nici nu știu să spun cuvântul „nu”. Dacă vrei s-o spui, hai zi-o! Eu nu pot s-o spun , hai, spune-o tu! Pentru mine-i veșnic primăvară Chiar dacă e brumă

Mi-e dor, iubito, nici nu te mai știu, Atâtea toamne-au pus rugina groasă Pe chipul tău. Te-aș lua din nou la coasă Prin maci și margarete. Din perete, Mă potopește valul gros de

Nimic nu e cum trebuie să fie, Ne pierdem, rând pe rând, ba inocența, Ori bunul simț și nici măcar decența Nu mai rezistă-n astă geografie. Analfabeți și agramați cutează Să-și cumpere țidule,

Cu aripi mult prea grele de culoare Cad fluturi pe cărarea dintre vițe Și-n zbateri calde urcă pe altițe Sau se așază tremurând jos pe cărare. Albinele-obosite să tot care Se lasă îmbătate-n

Visez prea mult și vise stau la rând Să-și împlinească rostul pe planetă Iar eu în prag de seară, la flașnetă Învîrt ca un nebun și-adorm râzând Și-n miez de noapte scriu o

Domnul Nicanor stătea în curte sub acoperământul chioșcului de vară și-și sorbea cafeaua savurându-și țigarea în atmosfera moale a acelui sfârșit de ianuarie. Azi mergea din nou la muncă dar

după o noapte cu ceață într-o joi de dimineață ultimul meu tată pentru ultima dată mi-a spus și-a apus. Din gură un aer cald de smarald a lăsat să-i iasă și s-a umplut întreaga casă cu

Când te așezi la marginea unei file albe cuvintele se apropie și se așază ele știu în ce ordine în interiorul fiecărui cuvânt este un gol aparent pe care dacă-l lovești cu dragoste și

Treziți-vă-n amurgul nopții și ascultați cu palmele cerul cum își deschide petalele generoase una după alta ca-ntr-un preludiu al unei religii universale Îngenuncheați a mulțumire pentru