Poezie
ca un târâș hipnotic...
2 min lectură·
Mediu
Ca un târâș hipnotic de șarpe în deșert,
Iertarea, în mirosul de turtă și de ceară,,
Se scurge-n altă carte, ca zbor și ca povară...
Tăceri schimonosite îmi cer ca să mă iert
Când pleoapa prăvălită mă lasă numai dinți,
Să rod din aroganța ce-mi uită-n șiruri anii...
Prin negura uitării nu-mi regăsesc nici banii,
Nici tinerețea arsă de dorul de părinți
Și-adun rubine calde purtate pur în cioc
De lebedele negre, plutind pe curcubeie
Și mâna mea zbârcită te caută, femeie,
Să-mi fii o adiere de mirt și busuioc.
Îngenunchează ploaia cu buze de argint,
În stropi rotunzi și tainici, străjer al nopții mele,
Și-mi lasă numai mie, zăbranic fără stele,
Să-mi cat în somn lalele și flori de hiacint.
Iubirile uitate azi au rămas contur,
Silabisesc în fluturi cuvinte inventate,
Se lasă frigul iernii, țesut cu pietate
De Doamna trasă-n văluri, cu ghete de velur.
Mirări îmi cresc pe umeri ca zâmbetul de prunc
Și sunt ambasadorul venit din lumi fictive,
Am degete de aer, sunt numai adjective
Și mă topesc în mine și lumii mă arunc.
Mai decojesc lumina, mai dau cu biciu/n nopți,
Iubirea mea, din marșuri azi trece în tangouri,
Filoanele de verbe le torn în vechi lingouri
Când înspre ziua albă luceferii sunt copți.
Rotund ca și o pânză în vânt, încerc să scriu
Chiar dacă resemnarea statuilor în ploaie
Se cerne laș prin colțuri, eu, totuși, în odaie
Mă simt, chiar dacă-i iarnă, tot verde și tot viu.
Zdrobesc în dinți o floare și o degust discret,
Zâmbesc murind în trepte, când scriu o nouă carte
Sperând, din nemurire să îmi revin-o parte
Dar nu m-avânt în lume, rămân discret, ascet.
Îngenunchează ploaia, sub frig se face nea,
Îmi înfloresc salcâmii, la tâmple-mi este ger
Dar încă nu e vremea, mai port încă hanger
Și mai aștern poeme sub vremi, la o cafea.
001.486
0