Poezie
lumina...
1 min lectură·
Mediu
Lumina îmi tace în crengi desfrunzite
Țesându-mi armură din fir de paing,
Din gură îmi curg stele mici și se sting
Mărunte trăiri, din carton recuzite.
Ca pașii de gând urmăriți de furtună
Alerg ca un cal slobozit din pripon,
Sunt Calul Troian înverzit sub amvon,
Sunt voalul din val care-ascultă cum tună.
Cutii de scrisori le arunc în gunoaie,
Trăiesc amintiri, le sădesc și le ud,
Cu ochi tremuraț, când le-aștern, mai asud
Cu scâncet de teamă, în față cu-o foaie.
Cu ochi de mătase zidesc minarete,
Păzind la un măr ce se coace spre zori,
Sub vifor de stele, sub ploaie de sori,
Pun fulgii la loc, neteziți, pe egrete.
Aștern sentimente topind paranteze,
Port orbii de mână pe drumul spre ei,
Le-așez în tăcere pe braț porumbei
Și stau anonim, răstignit în asceze.
Declin curcubeie cătând luminoase
Cărări năpădite de tină și spini,
Întâia fereastră a primei lumini,
Deschid către voi scotocindu-mi prin oase.
Rămân ca sultanul turnat în porfire,
Străjer anacronic la versul ritmat,
Gustat mult prea rar, cu clepsidre mă bat,
Și cu cer mai cârpesc mult prea vechi patrafire.
001.737
0