Poezie
când se lasă noaptea...
2 min lectură·
Mediu
Cu întrebări pe umeri, pășești în altă noapte
Cu miere și cu fiere în ceară învelite,
Ai întrebări mirate,ne-npinse de ispite,
Vedenii adormite și uneori prea coapte,
Se proiectează-n somnul cernut discret prin site.
Te cauți în lumina ce speri în zori să vie
S-o prinzi de glezna caldă, s-o rogi să fie bună,
Te lași în apa neagră ce mișca-aceeași strună
În măcinări de zile și nu știi ce-o să fie,
Vei fi un trup cu viață sau un crâmpei de lună?
Ai spaime, griji și temeri, te lupți, te zbați în lupte
Cu tot ce crezi că-i soarta ce trebuie schimbată,
Crezi că le lași la ușă când pleci să dormi și iată!
Eșle se strâng în tine, în șiruri ne-ntrerupte
Rostogolind în noapte prin somn aceeași roată.
Când luna stă să cadă, cu aripi obosite
Ți-e îngerul albastru, străjer, în așteptare,
Să-i vină cartea verde și-o zi cu înc-o floare,
Pentru bătrânul tânăr ce-și poartă în ursite
Încă o zi de viață, încă o zi cu soare.
Și dacă ziua nouă n-aduce vestea albă,
Se-apleacă, cu tămâie și smirnă și te-mbracă,
Te-ngroapă sub o pleoapă spunându-și.....ce-ar fi dacă
Ar mai găsi prin traistă, din zile-o nouă salbă
Și dacă nu găsește , îți cată o Itacă!
001813
0