viorel gongu

pete de alb ținute-n dârlogi albastre le erau coamele spre nopțile nepregătite explozii de roșu chipuri galbene răstignite indigou dantelat prin căutări matematice curcubeie semne de

trădări catifelate torc mincinos la urechile conjuncturii trădările nu așteaptă trenul ci stația dispar și las în compartiment prăjituri cu migdale trădările se cheamă cu cheaguri în

un câine cu memoria plină delovituri de om mi-a zdrobit umbra înghițitoare de frunze ai încercat bagheta baston alb să aduci albastrul în ea temătoare că iarna va rămâne fără

bobul de înserare caută umbra adânciturilor flirt de soare orice culoare boare toxic de-atâta frumos duios greu derbedeu cu el nu se fac farmece descântece este că este

sâmbetele toate prelucrate manual le-am așezat în crestături pe cedrul rămas fără vise să-l alin de povara arboradei absoarberi de adieri focuri trincă zâmbind

în ploaia asta de toamnă rigolele își iau gunoaiele în cârcă umbrele se trag speriate calea ei canale sorb sentimente cu frunze cu tot oboseala asta din frunze coboară în

eu sunt de dinaintea primei zile din înaintea primului cuvânt uneori bătrânul sprijinea gânduri de umbra mea alteori mă ridica până la genunchii lui acoperindu-mă cu valuri de

cetatea din frunză se gătește de moarte poartă în dinți panghlici multicolore copii nu mai plâng au adormit visează nervuri în cochilii explozii subversive în cetatea nezidită.

Să nu te temi chiar dacă știi, de-acuma, Că fără capăt, drumul meu se curge Prin herghelii cu nori și iepe murge De neatins de aer sau de humă. Să nu te temi, nemoartea nu pătează Nici nu se

Nemoartea îmi stă la fereastră de strajă, Eternul se-ntinde, senin, de la ușă, Reper nemișcat stau rotirii și-n noajă Legat e sfârșitul cu iz de cenușă Trec îngeri, cu treabă, și-mi cântă

Am săpat în durere fântână Cu scară ce duce-n adânc Și cuțitul l-am prins, strâns, în mână, Cuțitul ce-l port la oblânc. Am tăiat disperarea în două, La corbi am lăsat-o zălog, Am zdrobit și

conturul tău a făcut cunoștință cu mine coborând împleticit dintr-o pată de egrasie apoi sleit s-a lăsat desenat cu cretă pe podeaua murdară. tremuratul s-a întrerupt s-a rostogolit în

Nervuri fracturate se țes în covor De oase cu păsări, la ușa de alb Deschisă cu aripi de vechiul gravor Sub bolta în sprijin pe candidul galb. Vitralii se sparg căutându-și lumini Sub ramul

la capătul fiecărei speranțe ne așteaptă calul cu zgomotul de iarbă smulsă cu șaua pusă cu dârlogii târâșfluturând ca un steag cu dârlogii în mână punem piciorul în scară prăbușindu-ne în

din nucul falnic pus de bunicul în zori timpul a făcut o ușă dublă sub ea ochii împestrițați de păpădii stau îmchiși întro cameră fără pereți ei nu știu toamna ușile se

Ascult marea cu o ureche cerul cu cealaltă obrazul de cer se privește în oglindă pe celălalt obraz trupul mi se leagănă pe valuri prelung și melodios fum de locomotive sânul stâng

Nemuritor de sunt, sunt totuși om Purtat în valul vieții muritoare, Mai râd, mai plâng sau poate sub un pom Mai stau și-ascult câte-o privighetoare, Iubesc și sunt iubit dar uneori Cu ură sunt

Iubita îmi e azi trecută, Văd timpul cum rupe frumosul Din cadra de mult cunoscută Și moartea cum șuieră osul. Mă simt vinovat că ea pleacă, Aș merge cu ea, mână-n mână, Deja, azi, mă simt

ecoul îmi dădea răspuns umplea distanța alb-negru mi-era dor de el îl caut pe munți totul este nemișcat cameră cu un perete lipsă împrumut aer cât doi plămâni și aștept de pe munți

mă cufund în memoria difuză din 50 în 50 de ani peroane îmi aruncă buchete de mireasă se strâng speranțe înfrigurate în compartimentul ce se umple mirese le privesc pe fiecare și deasupra

prima gheață diafan și neutru leagănă valurile mirări cu aer în gene urmăresc păsările de sub celofan foamea coboară în pești odată cu soarele divizibil cu doi patinele plâng de

Om, aseară te-am lăsat privind țigările ardeau una după alta zidind o scară la cer am văzut scara cum se eroda în locul prin care nu se urcă mi-am spus că trebuie să-ți las puritatea

Când ești etern, zidit pe veci în viață Mai cumpănești când vârsta ți-e matură Chiar dacă ridu-i împietrit pe față Și neschimbat ți-e zâmbetul pe gură. Parc-ai muri un timp sau doar o