viorel gongu

Eram locuitor al cartierului Drumul Taberei și casa noastră era un apartament de trei camere la etajul 5 al unui bloc. Era prin vara anului 1990. Una dintre pasiunile mele, acvaristica, se

Nopți spânzurate-n vise târâte în avort Se umplu în culise de rime ca de râie Ca înspre zori murdare, cu mine în raport, Cu ochi lipiți de "doare", să-mi deseneze frâie. Mă-mping tenebre-n

Cuvinte fără forme lovesc etern în bord Iar vântul aspru, ritmul le-așterne în tangaj, Timona nopții aspre lovește surd în cord Când eu, pe rana lumii, mai țes înc-un bandaj. Sunt desemnat să

Dresor, mușcat de rime, poetul toarce verbe, Le-așează-n rânduială, le umple cu savoare, Le spulberă pe dată, le strânge, iar le fierbe, Dresura nopții tandre, îl mângâie, îl doare. Nemulțumit

am rupt un colț de timp să treacă vremea lin mi-am rugat inima să bată pentru fiecare apus pentru noapte la fiecare lună sunt statuia ce vă privește alergând înaintea timpului vostru cum

adesea lacrimile nu au nevoie de noi copii în adolescență fac cum ce și când vor uneori pleacă devreme se usucă imature pleacă târziu atârnă în cordonul ombilical alteori devin

fantome de meri rătăcitori își caută trupurile prin ceață aburul plictisit se târăște prin muguri păsări de noapte vorbesc prin somnul zorilor speriate din cerul confuz cade câte

toiagul dezamăgirilor desenează piramida perfectă pe chipul cu ochi zăvorâți peste vise lăsate prin gări totul se întâmplă în vioara de nuc lăcuită strălucitor sub sigilul unui borcan

întrebi de ce lucrarea în lut se numește Octav înfrântul păi Octav pentru că opt este în afara lucrurilor ca o pereche de ochelari fără lentile ca doi de zero cu un nu la mujloc ceva

Doamna aceea, cu părul blond, înspicat cu alb, coborât în bucle pe lângă tenul deschis la culoare, aproape palid, se privea în oglinda de la baie. "Frumoasă culoare de păr am! cât se mai chinuie

să ne schimbăm trupurile cu vise cu tot să-mi simt inima ta imberbă cum fumează privește la TV la monitorul pe care rulează jocuri uciderea timpului să-mi simt echidistanța sentimentelor

fântânile sunt ca prostituatele ca mașinile scumpe ca visele neutilizate se usucă de plictis se fac lacuri subterane cu sălcii cu rădăcinile în sus alteori se strâng câteva născând un

în curtea mea tot universul ar vrea să intre pe poartă pe cer prin pământ se deghizează în fulger poate în stea în frunză în vânt uneori în cuvânt a auzit de la zodii din unghiuri precise că

sufletul tău a scos din flautnopțile cu privighetori le-a țesut cu luciu din lunile înfiripate în roua viselor apoi voalul acela spart în stele mi l-ai legat de lance mi-ai șoptit să

doctorul care descleștează vise m-a trecut pe lemne mi-a zis că e mai ecologic flăcările cu troznituri în buze miros a Moș Crăciun a pepene verde codițele pepenilor se iubesc cu

când s-au împărțit visele mie mi-a dat cu rest ori era noaptea prea mică și visam și ziua și noaptea ori visam scurt restul era noapte am comandat nopți în seturi crescătoare dar visele

șobolanul de mină (acela orb cu mustăți lungi) a încheiat șomajul nu mai primește nici ajutoare de la minerii pensionați de silicoză sau accidente a rămas în galerii rozând umbrele cu

pana mea e încă tulei e grea fără ulei scârțâie plânge pana mea mohicană albă zburlită prăjeli și zeamă de varză pana mea a uitat zborul.

Copii patinând gheața verde și rece oglindă la cer. Raze de gheață stolul tăcut de rațe pată de negru. Casă în luncă fumul se-nalță spre cer zăpadă albă.

în spatele oglinzii ovale șifonierul șoptește războaie dintre nasturii cocliți uniforma roasă de molii destramă pacea la colțuri pieptănând mizerii coiful cu pene goarna flămândă roade

să-mi faceți barieră de lemn dulce să-l roadă îndoielile în genunchi din ciotul rămas voi renaște cu părul împestrițat flori de zahăr ars peste ele magnolii peste care vor înflori