viorel gongu

Lumina-ngenuncheată sub povară Stă nemișcată parcă pâlpâind Sub steaguri colorate ce-astă vară În verde clocoteau de-atâta jind. În lacrimi prinși ca pe sub anateme Ne răsucim în sfera lor și

SENRYU trenul electric sârmele rupte pe stâlp căruță cu cai. KYOKA barcă la ponton ancorată cu lanțuri plină cu apă paznicul desculț scoate apa cu pumnul. TANKA barcă pe

SENRYU gardul de scânduri stolul de grauri pe gard ciorchini fără bob. HAYKU bruma pe clanță omul pleacă la muncă tâmpla cu păr alb. TANKA cerul plin de nori nucul cu fructe

TANKA trunchiuri de sălcii lemne de foc în stivă butuc cu lăstar scorbura plină cu pui care așteaptă mama. SENRYU cocorii pleacă luncile rămân goale curca

SENRYU casă în luncă acoperișul căzut mașina nouă. TANKA lupii în haită pădurea fără frunze cărări ascunse- ochii privesc prin uluci focuri aprinse pe

SENRYU un car funebru- copiii joacă țurca popa zâmbește. TANKA frunze uscate cenușiul pe fețe chipuri brăzdate- tarabe cu legume buzunarele goale. KYOKA capete

RENGA cireși înfloriți zâmbet abia desenat mâna în tremur luna confuză pe cer se pierde în lumină. HAIKU țigare arsă dimineața devreme fruntea plecată. SENRYU ceașca cu

RENGA floare târzie așez la urechea ta mâna în tremur deasupra noastră luna luminează ca ziua. HAIKU salcia arsă poartă pe frunze argint privind în ape. SENRYU-nu pot posta

la ora la care nu există stimulente sau constrângeri viața mea privită ca un tablou este laptele ce se învolburează în cafea începe prima zi din restul vieții în sunetul greierului aciuat la

Călătoream în tren la clasa treia, Pe băncile de lemn doar noi eram În trenul gol, oprit în câmp, un ram Cu flori am rupt și-am mângâiat femeia. Un șuier lung acoperea bătaia De

Vom fi două himere în căutări de vis Bătând la porți închise din fostul paradis După divorțul toamnei am să mă simt pierdut Și-n pragul iernii aspre am să mă simt proscris. Din legături de

Să divorțăm, iubito, până-n iarnă Cât toamna ne sărută cald obrazul Iar buha înțeleaptă, din lucarnă, Ne-ndeamnă să privim în unde iazul. Să divorțăm, iubito, cât e toamnă Ca toată iarna

Un ultim chi ce moare în hotărâri de boltă Ce ar mai sta o clipă dar timpul nu îl lasă, Te cheamă ca o boare în volta ce revoltă Un ultim zbor de graur oprit nedrept în plasă. Cu

din umerii rotujiți de ploi nu-mi mai cresc aripi doar păsări țâșnesc prin mine spre pământul de care ne temem ca de girafa cu două capete ochii ei blonzi piaptănă stelele din gene lasă

iubito aseară în beciul vecinilor printre pânze de păianjen am văzut niște terfeloage poleite cu aur și mi-am zis să mergem amândoi cu pleoape desenate cu păsări să desprindem foițe de aur

nu voi mai spăla visele nici înainte nici după sunt dezamăgit de pierderea culorilor de schimbarea dimensiunilor voi înădi visele pentru cozi de zmeie evadare pentru sânii răniți în