Poezie
Nopți spânzurate
1 min lectură·
Mediu
Nopți spânzurate-n vise târâte în avort
Se umplu în culise de rime ca de râie
Ca înspre zori murdare, cu mine în raport,
Cu ochi lipiți de "doare", să-mi deseneze frâie.
Mă-mping tenebre-n ziduri topindu-mă-n argint,
Din frământări de ritmuri, din mine toarnă cuie.
Să scap de răstignire, mai bat, mai fur, mai mint
Lăsându-mi disperarea-n Agape să mă suie.
Îmi las doar ochii-n urmă să mă privesc în zbor
Și scări de-agat din trupul ce a rămas doar umbră
Las pe pământul nopții ca-n ceruri un izvor
Să urce după mine în șerpuire sumbră.
012.822
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- viorel gongu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 95
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
viorel gongu. “Nopți spânzurate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-gongu/poezie/13998416/nopti-spanzurateComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Privesc în ochii umbrei rămasă-n miez de nopți
pe rune risipită, trecută fără urmă
din insomnii trezită, topită-n zorii copți
pe geana veșniciei să simt cum visu-mi curmă...
Poezia conține un dramatism tulburător.