Poezie
nemoartea
din ciclul: "nemurirea, mod de folosință"
1 min lectură·
Mediu
Nemoartea îmi stă la fereastră de strajă,
Eternul se-ntinde, senin, de la ușă,
Reper nemișcat stau rotirii și-n noajă
Legat e sfârșitul cu iz de cenușă
Trec îngeri, cu treabă, și-mi cântă binețe,
Mirarea-i încearcă, ocheade-și aruncă
Și-ntreabă de mine înaltele fețe.
Răspunsul e-nchis în rostirea: "poruncă!"
Rostit, tot în șoaptă, de îngerul care
Îmi ține trăirea pe aripi eterne
Purtând la distanță sfârșitul ce-mi moare
În globul de-argint care-ntr-una îl cerne.
001.379
0