vinyl -cristina ispas

S-a scris poezie și în secolul XX!
Nu mi-o lua în nume de rău, toți am trecut prin asta.
Cel mai bine ar fi să iei o antologie zdravană de poezie contamporană...
În rest nu am ce să îți spun, pentru că nu aș ști de unde să încep!

Sorana,
eu cred că în poezie poți spune orice, ideea e că e foarte important și cum o spui, iar ultimele tale două strofe sunt groaznice din punctul ÃSTA de vedere.
Nu judec sentimentele nimănui și nu acuz pe nimeni că a scris fără să se gândească la nimic. pur și simplu vorbesc despre text...

Încearcă să nu mai folosești atât semnele exclamării. Sunt obositoare.
\"Pământul pământ\", \"chin uman\", \" pământul ceresc\" mi se par forțări și nu-mi sună a nimic.
Nu are forță textul tău pentru a susține ideea și imaginea.

Nu cred că versurile \"Ea apare. Ea se apropie. Ea se oprește.

ea zâmbește. eu zâmbesc.\" își mai au vreun rost în textul tău. Era clar că apare ea acolo.

Conspirația mi-a plăcut cum a fost pusă în scenă. Și finalul de basm...
Cred totuși că ar fi trebuit să fie și mai cponcentrat textul, și mai geometric, pentru a se vedea mai clar axa aceasta care se tot așterne în fața ta, a voastră.
A! Nu mi se pare bine spus \" ne sincronizăm oamenii\".

Ah, cred că e cam a șasea poezie care folosește conceptele generice pentru a exprima conceptele generice.
Nu vreau să îmi spui tu iubire, visare, minciună, abis, ci să îmi mai și sugerezi din ele.
Arată-mi ce faci ce simți ce gândețti când iubești, de ex, nu îmi spune că iubești și gata! Sau spune-mi-o, dar într-un cadru corespunzător, într-un text mai prozaic.
Nu am rămas cu nimic.

Eu nu am putu s-o citesc din cauza faptului că sună din coadă toată și ritmul strigă tot. Dacă e ceva acolo, atunci se pierde total din cauza formei întregului.
În plus, \"veacul\" și \" leacul\"...
cum spuneam, sună din coadă! Poate mai lucrezi puțin la formă și mai scoți niște chestii, cum ar fi \"albastrul câzând\". Este foarte greu să lucrezi cu gerunziile, așa că mai bine nu le folosești, dacă nu te simți stăpân pe ele.

Eu nu cred că mai cere alte verusri, ci pur și simplu trebuie înlocuită toată cu alte versuri.
Dor, sori, săgeată, paradis...Hmmmmm... Le mai putem folosi și pe astea dar trebuie să existe și o punte cu altceva, mai nou, și cu tine, ca să putem rămâne și noi cu ceva...

Eu nu am găsi altceva decât un șir de \"găselnițe\", prost manevrate, adică să răsară asfințituri să apună răsărituri etc.
\"Floarea spiritului meu\" m-a amuzat copios. Sună ca dintr-un alt film...
Problema ta este că nu scrii nici metaforic și nici prozaic. Sau scrii metaforic, dar cu metaforele altora, care au murit acum multă vreme.
Nu mi-a rămas absolut nimic.

Sorana,
poezia ta, în ansamblu, nu mi-a spus absolut nimic, adică nu mi-a provocat nici o tresărire.
Streofel astea două sunt absolut înspăimântătoare, cu \"mormânt\", \"înger\", \"țărână\", \"morțile\" \"haos\" etc. Ideea e că ar trebui câteva dintre ele să le mai și sugerăm, nu să le spunem așa, de-a dreptul! Iar \"morții fără morminte\" sunt de o plasticitate incredibilă!
m-am oprit, de fapt, numai să subliniez asta: \"s-au aprins, încins
Toate gurile-cuptoare
Ale celor fără chipuri\". nu știu dacă se ascunde ceva în spatele acestor versuri (cum restul poeziei nu prea le susține) dar eu pot găsi ceva, și asta înseamnă destul.
Încearcă să renunți la semnul exclamării în cazuri ca cel mai de sus și lasă poezia să te ducă ea la intonația corespunzătoare.

Ralu,
să o luăm pe puncte așa cum știm noi cel mai bine:
1.titlul este o parafrază, după cum ți-ai dat bine seama după \"Cui i-e frică de Virginia Wool?\". Nu am lăsat însă așa \"cui i-e frică\" pentru că astăzi ceea ce este scris nu mai înspăimântă pe nimeni. Poate cel mult pe cel care scrie! Și nici deprimarea și tristețea nu mai sunt ce-au fost. Parcă narcoticele ne sunt mai la îndemână ca niciodată și nici timp destul nu avem să stăm să ne gândim, pentru că suntem preocupați nu de viața noatră ci de unde duce ea și astfel tot sacrificăm în numele unui scop.
Cristina nu se simte rău, ci scrie poezie și se scrie pe sine, își procură tot felul de simboluri pentru a se putea expriam și înțelege etc.
problema e că atât în viață cât și în poezie ne concentrăm cum spuneam nu asupra vieții sau poeziei ci asupra finalității și succesului. Ca să ne trezim la urmă că nu mai avem timp să ne dăm seama dacă succesul ăsta era ce-am visat.
Starea nu ar trebui să fie una de autovictimizare (care se naște din prea multă luciditate) ci una de inconștiență.
În fine, încheieturile descheiate stau pentru spaima pe care ți-o provoacă scrisul atunci când îl lași să o facă.
Vb.

Andrei Gheorghe,
eu nu citesc Cosmopolitan, așa că e absolut irelevant pentru mine comentariul tău.
Vb.

Dana,
mai scriam într-un comentariu mai sus că, dacă mi-ar păsa, aș renunța la scris. Așa,sunt numai curioasă...
Vb.

Florin,
așa o revenire mai zic și eu!
Da, corespondențele sunt partea cu cele mai multe semnfiicații din textul ăsta, care s-a vrut inițial prozaic dar nu m-am putu abține să nu arunc și niște simboluri.
Vb.

Livia,
ăsta e marele nostru noroc, că ne pasă la unii de alții...Că dacă ar fi să ne descurcăm singuri...

Dumitru,
cum aș putea să ți-o iau în nume de rău?
îți pasă de noi amândouă!
Zâmbesc, vb etc.

Dănuț,
zău dacă-mi dau seama cine vă obligă...
Nu sunt pesimistă, sau cel puțin nu-mi dau seama că sunt...

Dragii mei, ce pot să vă spun mai mult?
Scriem, vorbim, așteptăm...
Vă mulțumesc din suflet la toți.

Ralu,
dacă prietena mea cea mai bună îmi spune asta, ce-aș mai putea eu adăuga? Asta ca să-l parafrazez astăzi și pe Romain Gary...
te cam contrazici.
Ba sunt prea inteligentă pentru a o posta numai să văd cine ține la mine sau am postat numai să suscit comentarii!?
Nu e vorba de nici o autovictimizare, citește cu atenție!
Vb.

Iarina,
este o întrebare din acelea la care nu s-a răspuns încă. cert este că ei nu-i pasă, pentru că, dacă i-ar păsa, s-ar lăsa de poezie și s-ar apuca de altceva. Zic și eu.
Da, scriu altfel (deocamdată nu grozav) dar cel puțin simt că pe aici trebuie să o iau, cu răbdare.

Andreea,
poate niciodată nu mi s-a înâmplat să pun chiar otul așa de acolo unde trebuie și așa de cu un scop. Poate textul a suferit din cauza asta puțin.
Am reținut că îți pasă, așa că mâine mă \"droghez\" mai puțin și nici tăietura nu o mai fac atât de adâncă...

Diana,
nu prea mi-am făcut-o, așa-i?
Mă bucur că ție îți paăs că păsările astea sunt cam indiferente. Ele au nevoie de umărul ăla și gata!

Daniel,
una dintre obiecții a fost justă și am rezolvat-o (nu știu dacă nu vei avea o obiecție la modul cum am rezolvat-o, dar cel puțin pe-aia am dat-o gata!), însă titlul rămâne așa deocamdată pentru că el e chiar mai puțin personalizat și mai lucid așa cum e, livresc.

DD,
tristă nu sunt, ai dreptate. Aș putea spune chiar că am o moarte \"în forță\" (care nu permite tristeți ci poate agonii de tip schizoid), doar știu că voi celebră post-mortem...

Lavinia,
pieptănate întotdeauna se mai vor! Cum crezi că am ajuns să mă droghez?
Am suflu? Înseamnă că încă nu s-a întâmplat, nu?

Dragii mei,
nu prea mă mai pricep la mulțumiri pentru că mi-am epuizat originalitatea în ceea ce le privește, dar vă spun asta: în secret, ei (care nu știe cui i-ar putea păsa de propria ei persoană) îi pasă de voi toți și vă urmărește cum așteptați la rând fiecare cu ce a putut să cumpere mai repede.

Vb.

Thais,
\"gesturi largi simetrice și simple\" în menuet visează spre a fi salvat câinele mongoloid și, lângă el, eu stau și-aștept.
Ce dans frumos!
Îți mulțumesc pentru trecere Thais, mai ales în aceste vremuri de restriște când, dat fiind că nu mai am timp să comentez, nu mai sunt demnă nici de dispreț și nici de la udă! Hi hi hi!
Dar, cred că știi cum e...
Vb.

Hei,
mie nu mi s-a părut că este chiar un poem sentimentalist de toamnă, pentru că nu văd să fie receptată toamna dintr-un unghi foarte melancolic de cei doi. Ba chiar cred că el este un erotism puternic, și nu unul melancolic: \"culorile sunt vii deși e noapte\", \"privirile se întretaie\", \"ramuri roții, trupuri \"frânte\".
Nu cred totuși că forma este cea mai potrivită (și cred că s-ar fi potrivit una mai spartă care să delimiteze momentele de liniște de cele de zbatere) și nu cred că \"fantomele\" respective sunt chiar binevenite acolo.
Vorbim

Virgil și mie îmi vine să râd, asta ca să știi că cineva privește. De obicei nu-mi plac coincidențele, dar un a ca asta parcî e altceva. Oricum, vă stă bine.
Acum, mă întorc la textul tău și, cumva, nu prea îmi mai arde de râs!
Uite prin ce cred eu că începe să existe poezia ta \"suna dar eu aveam mîinile ocupate cu treabă\",\"pînă la iordan mai era cale lungă\" etc.
Și totuși, calea până la iordan nu ar fi atât de lungă, dacă am înțelege că e și ea foarte importantă - calea, că fiecare nou pas e un botez, dar noi cu \"mîinile ocupate cu treabă\" și surzi nu auzim susurul apei.
Nu mi se pare că se potrivesc în poezia ta cele câtvea versuri mai lungi și expresiile de genul \"iadul e pe încălzire centrală\", \"mânăstirea de surzi\", \" pântecul căruței\". Parcă se simte că ele sunt puse acolo să servească unui scop și, în plus nici nu prea sună bine...
Și iarăși \"cursa de bahamas\"...
Dacă ideea era să faci o poezie care să îmbine trecutul cu prezentul, atunci ar trebui să le echilibrezi mai mult în favoarea prezentului care pare altfel forțat.
Și, ca să închei, poezia ta m-a dus cu gândul la un \"Stigmata\" care vorbea despre manuscrisul pierdut al lui Iisus cel în care se spunea că viața trebuie prețuită în primul rând pentru că ea este darul Domnului.
Vorbim.

La mulți ani, zeiță!
Cum sunt tare pe fugă, am intrat numai să îți spun că am văzut și eu afară cum \"octombrie își sărbătorește zeița\".
Cu drag,
un mâț hoinar pe sub octombrie în sărbătoare.

Thais,
din toată poezia asta a ta, care nu m-a făcut să simt mare lucru, am reținut un singur vers, dar pe acesta l-am reținut printre acelea care mă construiesc: \"într-un lan de fier ne-am cunoscut vara\".

\"Lanul de fier\" m-a dus cu gândul la toată falsitatea acestei iubiri care are parte de un început atât de straniu (lanul ar trebui să fie un mediu cald, colorat, romantic, care dă senzația de eternitatea prin unduirea holdelor etc, nu?). Și toată alergarea rănită de duritatea asta implacabilă și gesturile ferite și închistate și strâmtorate etc.

De la versul ăsta eu aș construi o altă poezie.
Numai bine, vb

D-Annunzio am citit, dar cu niște ani în urmă, așa că nu se pune. Eu am citit \"Focul\", tu?

Dar nu de-asta am intrat.
Aseară cineva (nu spun cine) mi-a adus \'Barfly (realizat după romanul \"Factotum\"), adică filmul realizat în anul 1987 în regia lui Francis Ford Coppola și avându-i în distribuție pe Mickey Rourke și Faye Dunaway, cu Bukowski ca scenarist, asistând în platou la filmări și interpretând și un mic rol și m-am gândit să ți-l recomand.

Thais,
viața le-a pus acolo împreună, pur și simplu.
Alegerea este deci cea mai simplă posibilă. Și un pantof verde și o inimă.

Nu știu de ce refuzam să mai deschid rândurile acestei poezii. Parcă aș fi fost certată cu ea.

Florin,
nu cred că există, numai că uneori așteptăm ceva de la o poezie și ea ne refuză.
Vorbim.

Ralu,
probabil nu e inutilă...