Victoria Dicu

În cutare zi am încercat să te înțeleg, Să-ți pătrund tainele și să te reculeg în sufletul meu... Să măsor dimensiunea sufletului tau și să încerc să o compar cu al meu- Din păcate acesta din urmă

Mă înșel cu-o viață de împrumut... Unde ești, Doamne, sau ești mut?... Unde sunt eu, sau suntem împreună, Și tot pășim ținându-ne de mână? Arată-Te, te rog, de după colț, Nu merit să te porți

Rotește timpanul spre ceea ce nu credeai niciodată că ai să auzi- Puterea de a fi cu și prin mine. Asemeni unei comori- Cărările inimii te caută! Parte din suflet e a ta, nu crede însă că-ți

Ce aștepți defapt când îți plouă... ? Sau, când îți ninge cu lacrimi de fier... ? O păpușă încremenită caută în mine scăpare iar eu nu îi ofer decât tăcere ca unui mort din același aliaj cu

M-am vindecat de tine- Gata! Cred că de acum Ar trebui să devin mamă. Să te scot de la sânul dorit Și să încep să alăptez... M-am vindecat de amintire- Gata! Cred că de acum Te trec la

Critica asta... Îl vor toți pe Eminescu Iar atunci când dau de el Strigă: - Răstignește-l! Sau, uitând că sunt doar melci ai existenței, Aruncă primii cu piatra... Nici Vlahuță nu mai

Hai să redevenim rivalii de altădată- Cumplit de singuri În căutarea unicei iubiri! Suntem, în parte, o rază Din lumina lui Dumnezeu Și singurătatea ne-o propagă pe chip... Rivalii de

Când am să fiu dispusă să trăiesc- Am să-ți scriu... Cer destinului voie Să ocolesc Și să pășesc spre tine. Apoi- încet- am să-ți cer Răgaz să-ți spun Că timpul trece Fără ca noi să-l

Știi că în timp ce tu fumai a trecut un tren? Era atât de puțin timp până la tine... Și totuși l-ai aruncat pe geam! Atunci s-a ales tăcerea și geamurile s-au închis Ca fumul să nu intre și să

Îți curge prin vene Un fior al unei vieți pierdute... Atașat de un gând sumbru Dai frâu liber îndoielii, Supui mintea corvoadei conștiinței, Iar ea se macină de suflet. Decizi să lepezi după

Þăcheluș uc răpul țecr, Rufă arța nid țochet. Le es rujă ăc on rufă Iș l-am simpr uc arța-n rugă Iș uc lou nî zubunar, Iah al staful rarlupop!

Penitența vieții mele Este ca-n suflet să-mi presar lacrimi Venite din amintirea mâinilor tale, Mamă- Tremurânde... Din sărutul tău, Soră- Plin de înțelesuri... Din privirea tainică și rece,

Suntem făcuți din carne și spirit- Tu, Doamne, ai menit așa- Atunci Te-ntreb: De ce-ai ales să smulgi Carne din carnea mea Și spirit crescut în mine? Ca păcătoasa mă-ntorc Să-ți șterg

M-ai făcut să iubesc toți bărbații de după tine, Să caut în fiecare fărâma Din totalul ce-l conțineai Și să te reasamblez cu fiecare regăsire Asemeni unui puzzle... Din refuz profund în noi

Lumina- o deschid portile pleoapei; De aceea nu poti compara Privirea unei curci Cu cea a unui delfin- Si aici mediul nu conteaza Ci distanta... Licarirea ochilor e vasta- Acolo unde e!

Îți mulțumesc că m-ai readus la viață- O căutam, dar nu știam de unde să încep Și te-ai adumbrit în calea mea... Am auzit că simți ceva în dreptul inimii?- La fel ca mine... Îți mulțumesc că

Am întâlnit pe cineva Care-și căuta nefericirea cu orice pret- Slănina e pe fundul de lemn Și așteaptă satârul care să o pătrundă- Avea un strat de care se temea Și voia să-l lepede Căci,

N-am să înțeleg niciodată ce te-a îndepărtat... De dorința de a te avea mereu, De dorința de a-ți cuprinde pleoapele, mușcându-le, fărâmițându-le, făcându-le parte din mine? Sânii îmi sunt

Fereastra către un nou început Înseamnă poarta spre tine. Deschizi, intri, și abia atunci Găsești răcoarea familiară Și pătrunsă de parfum De piele internă și carne crudă... Nu verși, căci

Curge prin măruntaie O lacrimă ce sapă cumplit. Caută un loc firav, Cam prin dreptul inimii, Se depune acolo Și așteaptă... De afară, prin fereastra chipului, Se aude un cântec trist, Cu