Poezie

Din nou... pe mine!

1 min lectură·30 iulie 2007

Mediu

Mă înșel cu-o viață de împrumut...

Unde ești, Doamne, sau ești mut?...

Unde sunt eu, sau suntem împreună,

Și tot pășim ținându-ne de mână?

Arată-Te, te rog, de după colț,

Nu merit să te porți ca și cu-un hoț!

Nu mă încarcera fără să mă acuzi,

Nu te purta ca oamenii cei scunzi...

Micimi ce prăbușesc în suflet doar cenușă-

Nu lași un piept rănit, închizi o ușă-

Mă faci păpușă a destinului și mică

Și-mi dai din resturi tot ce pică.

Micimea lui cu-a mea - e omenească,

De ce nu e lăsat să crească,

De ce tot scade - se usucă-

Simt viața-nchisă între coji de nucă...

Și potolindu-mi, Doamne, iar avântul,

Redă-mi puterea de a fi ca vântul,

Îți cer al doilea rând de aripi angeline

Și suflet din mătăsuri fine.

Mă cer din nou pe mine - și atât!

Hai, Doamne-i chiar așa de greu, sau e urât?

Arată-mi ceea ce aveam și am spurcat-

Lăsându-mă din nou pe mine-n mine nu-i păcat...

001.238

Victoria Dicu. “Din nou... pe mine!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/victoria-dicu/poezie/1738099/din-nou-pe-mine

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.