vise in culori

nu mai înțeleg nimic studențeii mei din franța veniți acum un an în apartamentul vecin discută pe un ton calm în ușă pe sala scărilor, deja de douăzeci de minute el pare că are o valiză mare dar nu se grăbește continuă să spună cuvinte liniștite parcă de adio, sau poate de bun rămas n-am spus că în urmă cu o săptămână i-am văzut din nou împreună pe stradă dar povestea cu frunza albastră continuă și uite că iar sparg pereții cei de jos nu mai pot asculta în ce degenerează discuția lor defapt ar fi mai bine să-mi iau medicamentele să grăbesc venirea lui mos ene pe la gene acum când lumea a înnebunit, dar ce-o fi cu copiii ăștia? îmi vine să deschid ușa și să le strig je suis deja fatigue! ebrassez vous! destul: să nu le mai port eu de grijă să profit de pauza celor de jos am dreptul și eu la puțină liniște și chiar dacă nu e nimic estetic în povestea asta voi lua medicamentele pentru coșmaruri iar spre dimineață când spiritele se mai liniștesc voi visa în culori vise pe care n-am să le împărtășesc cu nimeni ai văzut ce te-am păcălit cititorule?