am 31 de ani-de cuvinte

n-are rost de fapt să mă încrâncenez așa să storc și ultima suflare de viață pentru ce în fond, lumea poate trăi și fără poezie sau poate poezia e altceva decât niște biete cuvinte încrucișate cum credem noi poeții e ceva despre care nici n-am auzit cum stăm așa între patru pereți și scriem cu un sentiment exagerat al importantului și frunți mult prea devreme încrețite de fapt de ce aș face-o când oricum la capăt de drum mă așteaptă cadoul nemișcării al repaosului sau cu atât mai mult al nemuririi ce importanță are dacă mai trăiesc pe pământ în conștiința câtorva lunatici ca mine și de fapt cândva sper să nu mai am nevoie de cuvinte de dureri de cap și de spate și de tot ce m-a supărat în această viață 1992, primăvara