Victor Ciobanu

cu fiecare ceas pământul se apropie tot mai mult de soare ai putea să coci o pâine pe inima lui după ce a hibernat înfofolită într-un ziar din noi se naște o nouă viață se va desface încetul

poetul a intrat în cârciumă s-a așezat la cea mai curată masă a cerut un țap și o scrumieră scria de zor pe o bucată de hârtie nu l-a simțit pe chelner a dat din cap în semn de

își vindecau migrenele tăindu-și capul singurul măcelar din împrejurimi...un septuagenar își pierduse ochiul drept la o partidă de poker să-i fi văzut cu țeasta la sub braț se întrebau unul pe

actorul a pășit cu emoție pe scenă o lumină difuză îl ridica în rang la gradul de maestru un tânăr a tușit discret într-o batistă plasatoarea s-a așezat strategic în spatele lui și l-a

durerea naște morfină și petele de sânge care sunt tot mai aproape de lacrimi iepurele alb însuși nu ar mai putea să scoată din joben nici măcar vreun iluzionist nici măcar vreun isus

mă jucam cu un picior de femeie avea câte un inel pe fiecare deget poștașul suna întotdeauna de două ori nu răspundea nimeni nici câinele nici pușca nici măcar rochița de vară aruncată obscen

mi-ar fi plăcut ca viața să fie mult mai simplă precum clanța unei uși sau o bomboană de ciocolată de câte ori aprind țigarea de dimineață imaginez că sunt o literă i! cred că mi se potrivește

un bărbat stă ghemuit pe tavan pentru el nu mai este loc pe ferry-boat o pasăre trece în zbor exilată din propiul cuib caută palmele unui copil să se odihnească perdelele sunt trase nici o

între noi nu exista decât o crustă eram atât de frumoși ne pășteau caii caii cei verzi caii cei galbeni caii cei albaștrii din urechi mi se scurgea auzul era singura certitudine

împărțeam frățește aceeași pușcă aceeași țigară aceeași nevastă era rândul meu să tai din pulpa stângă?! nu eram speriat bucata lipsă avea să crească la loc ceilalți doi renunțaseră deja

atunci când marele iepure alb a murit Alice a căutat în ochii acestuia nu că ar fi avut nevoie de acel sentiment carnea ei de purpură tremura din obișnuință vroia doar să cerceteze starea

și brazii plâng dar cine stă să-i asculte bărbați și femei ne urăm viitorul în pahare cu vin înșiruiți la lungi și bogate mese balcanice după obiceiul pământului copiii?! plecați la vânătoare

rana era foarte adâncă ar fi vrut să se învelească într-un sac îi descântase șira spinării ea emigrase atât de frumos femeie cu nisipul măcinat pe tălpi în ce vizuină te vei ascunde?

din ceață nu poți să muști ca dintr-un sân iată cum suntem supuși primului eșec încă de la naștere este frig și miroase a sânge doar îngerii mai cunosc acest sentiment aceasta însă este o altă

asta ar mai lipsi să ne dispară lumina și țipătul să ia locul cărnii fracturi de umbre vei întâlni la tot pasul atunci când lumânarea va deveni o prelungire a mâinii poate că mai este mult până

cocoșul de tablă a fost răpit de îngeri odată cu el toate păsările din curte odată cu ele toate animalele din curte bătrânii au ieșit din casă spațiul era gol spațiul era haotic în locul

aici a fost odată o pădure acum un amalgam de fier și carne de os și beton morții ne roagă din fotografii să le mai dăm din când în când de pomană

Înțelegându-și destinul, doi îndrăgostiți au hotărât să se pecetluiască invadând intimitatea parcului cu sărutul lor pătimaș. Îi observasem și eu cu coada ochilor, nu aveam nevoie de

Dimineața ne spală ferestrele, ne invadează dormitorul și intimitatea cu o curiozitate pisicească. În calendar miroase a miercuri, la fiecare colț de stradă poți întrezări valurile de cafea

Pădurea avea un singur copac, copacul avea o singură frunză, frunza murea încet, odată cu răsăritul. A venit toamna!

Așezată turcește pe un tomberon de cristal, îmbrăcată nud, domnișoara Amelie croșetează nopți albe cu lună plină și privește pătrunzător prin ochelarii îngroșați poate-poate o apărea și acel

-Ce-ai visat mamă? -L-am visat pe Dumnezeu, venise la mine, stătea acolo, cum stai tu acum în pragul ușii, părea așa, supărat, și m-a întrebat: “Marie!, ai să-mi dai și mie un leu?”. De

În miez de noapte, un turist vrea să traverseze strada. Strada mai păstrează încă amintirea ploii căzute. Turistul imprudent privește în dreapta. Destinul îl pândește din cealaltă