Victor Ciobanu

mă jucam cu un picior de femeie avea câte un inel pe fiecare deget poștașul suna întotdeauna de două ori nu răspundea nimeni nici câinele nici pușca nici măcar rochița de vară aruncată obscen

Mă aflam într-una din acele zile în care indiferent ce aș fi făcut, nu îmi venea în căpușorul ăsta al meu nici o idee, o fărmitură măcar, ca să pot scrie un biet vers, o amărâtă de frază.

A venit gardianul, mi-a arătat un număr și mi-a zis: -Acesta a fost bunicul tău. A venit bunica, mi-a arătat o fotografie și mi-a zis: -Acesta a fost bunicul tău. A venit tata, mi-a arătat

Să nu mă plângi, vântul o să mă doinească și îmi va fi de ajuns. Tu doar să săruți piatra din când în când, astfel nu îmi va mai fi așa de frig. Amintirile să le semeni într-un pământ

De prea multă fericire ne îmbătasem și despicam orele una câte una. Eu înotam prin părul tău și tu cântai un cântec vesel și eu îți fredonam trupul, așa cum învățasem de la

A deraiat tramvaiul iubito, hai repede să ne punem o dorință și să suflăm în incediul ce tocmai s-a pornit până când va începe să ningă cu pompieri de zăpadă.

La fiecare colț de stradă îngerii joacă șeptic pe porunci plictisiți de protejații lor care semnează cartea de oaspeți a lui Bahus. În tot acest timp Dumnezeu își varsă lacrimile într-un ritm

din ceață nu poți să muști ca dintr-un sân iată cum suntem supuși primului eșec încă de la naștere este frig și miroase a sânge doar îngerii mai cunosc acest sentiment aceasta însă este o altă

Arunc cu rotunjimile în aer, tu îți notezi totul într-un jurnal. Dumnezeu traversează strada, pentru o clipă privește spre noi, zâmbește amar, își vede apoi mai departe de drum. Nu a mai rămas

It’s five o'clock somewhere, această oră ne pare atât de târzie, ne pare undeva foarte departe sau, cine știe, poate suntem deja captivii ei pentru eternitate. It’s five o'clock

Primul sărut l-am primit pentr-un măr, al doilea sărut l-am furat dintr-un măr, al treilea sărut a fost pe un măr, ș-acuma sărut când un măr... când un măr...

Nemaisimțindu-mă demn de ea, am azvârlit cu poezia pe fereastră, în creierii nopții am azvârlit cu poezia pe fereastră; mă gândeam că altcineva dacă ar fi să o găsească ar culege-o de pe jos, ar

Clipa de glorie va sângera peste răni, îngerul mă va culege de pe asfalt și mi se va așeza apoi între coaste. Un tren îmi va țâșni printre vene înălțându-mă precum un fum de

Primul înger a venit, m-a sărutat și apoi a murit. Al doilea înger a venit, m-a sărutat și apoi a murit. Al treilea înger a venit, m-a sărutat și apoi a murit. Al patrulea înger a

aici a fost odată o pădure acum un amalgam de fier și carne de os și beton morții ne roagă din fotografii să le mai dăm din când în când de pomană

actorul a pășit cu emoție pe scenă o lumină difuză îl ridica în rang la gradul de maestru un tânăr a tușit discret într-o batistă plasatoarea s-a așezat strategic în spatele lui și l-a

cu fiecare ceas pământul se apropie tot mai mult de soare ai putea să coci o pâine pe inima lui după ce a hibernat înfofolită într-un ziar din noi se naște o nouă viață se va desface încetul

Fiecare casă avea idolii ei. În bucătărie se aflau idoli, în camera de zi trăiau idoli, în dormitor, idolii dormeau cot la cot cu supușii. Până și în buzunarele cămășilor, fustelor,

Vă las cuvântul să vă fie piatră, vă las piatra să vă fie vers, vă las versul să vă fie poezie, vă las poezia să vă fie sete.

Bea-mă de sete! Cu al meu cap, bea-mă de sete. Cu mâinile mele amândouă, bea-mă de sete. Cu picioarele mele amândouă, bea-mă de sete. Inima nu ți-o dau, e tot ce-mi va rămâne pentru a sparge

De ceva timp, toate avioanele au fost dotate sau mai bine zis echipate pe lângă cutia neagră și cu o cutie... mov (o cutie de supersiguranță, o cutie care înregistrează aproape toate convorbirile

Era minunat să te privesc cum dormi la fel cum minunat este numele tău atunci când îl rostesc. Râdeai și nu știam dacă este sau nu cuminte să fiu gelos, secundele mureau victorioase între

Stăteam pe genunchi și îngânam un fel de rugă: vântul nu bătea, piatra nu pietrea, pasărea nu zbura. Doar apa își urma firescul drum de parcă Dumnezeu îmi citise gândul.

Și dacă tot m-am născut, mi-am zis: “să fac lucrul la care nu mă pricep deloc: să scriu”.