despre singurătatea colegului de salon

Da, o poezie dură/ percutantă și (aproape) impersonală - poate de unde și forța de care vorbeam. E genul de text care reușește pentru că nu-și propune să impresioneze, în primul rând!, apoi, că o face fără tropi foarte originali/ extremi. Finalul, dpmdv, e foarte reușit. După ce am citit "mai sunt atâtea de făcut / cum ar fi să stea liniștit/ și..." mi-era teamă să nu urmeze distructibilul "să aștepte să moară/ să aștepte moartea (în forma asta ori într-una metaforizată).

Felicitări!

p.s: Finalul e reușit (și) pentru că poate sugera "ultima masă", fără s-o facă invaziv.

Final bun, însă e pregătit bine, deși nu pare, nu vine așa... din inerție. Există o stare de agitație, un fir nervos, care se sfârșește în ultimele două versuri ca o mare calmă. Probabil o iluzie. Prima oară mi s-a părut un poem incomod, colțuros, însă dacă te împrietenești cu el începe să-ți placă. Desigur aceasta este opinia mea. Felicitări.

Un singur cuvânt am în acest moment pentru amândoi, un singur cuvânt care definește întreaga mea stare:
Mulțumesc!

originalitate vz omul marlboro dar și clișeu îngeri cu buzunare largi. un mers al cuvintelor puțin împiedicat mă lovesc.... merg mai departe... în concluzie spune ceva dar cum o face nu mă convinge

Uf, pungile acelea nu sunt cu perfuzii, pungile sunt cu ser fiziologic, sange sau glucoza solutie perfuzabila si, daca nu contine sange, de obicei continutul nu are gust, abia dupa amestecul cu substantele aactive...
Si, tot de obicei, se sta intins pe pat si nu in pozitia sezut la marginea patului...
Imi cer scuze, dar poemul l-ai construit artificial, nu sunt stari imaginile din poem, ci mai degraba tehnica si atat. Pacat, ar fi fost un poem bun.
Am si eu un poem cu... perfuzii :D http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14026857/Secven%C5%A3%C4%83

dragă Octavian, dragă Petre:
mulțumesc pentru vizită, mulțumesc pentru critici