Veronica Văleanu

o poezie care se cere si se castiga singura in lupta cu ea insasi.
cautarea unei arte vii
trasari de frevente apasate si in rama poemului si in lama lui.
vocea cladeste umanul-de-dincolo-de-uman
nu sunt stari decupate, nici actiuni, nici acte de vointa - deci nu ai cautat sa le fabrici doar contemplativ
initierea la rece, nu la cald- care se intalneste de altfel destul de rar

imi foarte place, as recomanda-o daca as putea

of. un amalgam de franturi de idei, adunate aici, cu senzatia cititorului ca da el tarcoale unor mari adevaruri, chipurile le intelege dar nu stie ce sa faca cu ele (sta doar cu ele in brate). am observat pe aici si tehnici folosite in management precum analiza Pareto, lecturi initiatice ale maestrilor spirituali, tehnici de comunicare in vanzari (disolutia/contracararea cuvintelor tari, aici a rebours, tactici de razboinicul luminilor, principii de la \"Dansez pt tine\" marca Mihai Petre; - o eruditie uimitoare.
dar n-am gasit o verticalitate. ideea e - nu va suparati - ca formarea si propagarea educatiei de tip enciclopedist nu are nici un impact dur la dispersarea post-modernismului (care a mers si el pe undeva pe principiul bulgarelui de zapada care se transforma in avalansa. nici unul nici altul nu se pot plia pe epoca pe care o traim.

si daca ati vrut sa strigati ca mergeti de fapt pe principii eclectice, nici aici nu ati avut prea mare izbanda. ele trebuiesc intretesute intr-o matca anume.
la o privire mai indeaproape, nici forma asta nu se incadreaza la \"eseu\"

poate il veti relua, refinisa.

Laurentiu,
atitudinea e ceva constientizat, eu am vrut sa redau inconstientul, pulsiunile.
am ales sa pun pe harta textul intr-un ca-si-cum tubular (canalul de o fractiune de secunda dintre autor si cititorul implicat), de fapt tema e metafizicul scriiturii. o sa punctez intr-un alt articol si ce e dincolo de acest metafizic.
tirul scriiturii e pertinenta, semnificatia secunda, care o smulge din prima ancorare. polaritatile, problemele cardinale, sedimentarile,abdicarea de la piedestal urmeaza in curand.a fost aici o mica teorie a principiilor prime de coagulare.

traseul are la prima vedere doar distanta intre a-z, dar de fapt nu denota decat mutatia din interior.
tu stii foarte bine asta.
faptul ca ma sustii tinde sa-mi dea un echilibru la aceasta echilibristica riscata aici.
multe, multe multumiri.
Veronica

pai toata poezia de dragoste a derivat din Cantarea Cantarilor...
iar pasajul acela e bun. e si liric si conceptual: oameni-boabe de strugure care asteapta o zdrobire divina sa fie transformati in vin de impartasanie.

eu nu sunt de acord cu antevorbitorul meu.
toate pasajele care tin de cotidian au decupaje biblice la cam al 3-lea nivel de interpretare. te uiti prin ele dar au alt filigran daca le tii in lumina. dupa cum imi amintesc eu, un acatist contine (in icos sau condac, nu mai stiu) pasaje narative chiar, din viata sfantului, care sunt apoi transplantate pe descriptiv + pe imn.
uite, de ex:
\"Mama ta uitase obiceiul de a mai avea palme imense iar poza tatălui avea mereu un nimb de praf în jur spre tine veneau păsări în galop aveai o glugă ca o capelă după ce mâncai pâine strîngeai firimiturile întro grămăjoară sub formă de munte pe care visai să ajungi \"
- linie de descendenta demna de Sang Royal: mama ca o Fecioara Marie putin denivelata pe palierul prezentului, tata cu nimb, pasarile sunt mostenirea genetica sub forma de emanatii spirituale, muntele sfant unde se auto-initiaza cineva prin pelerinaj, etc etc.

sa ne intoarcem la sacru, ca forma a literaturii!!!

Stefan,

e colosal!
ai trasat desavarsirea unui cont biologic! Ai inlaturat declinul fizic si ai stiut sa aplici religiozitatea iubirii barbatesti care numai ea singura moare moartea simturilor ca sa le reinvieze prin s a c r a l i z a r e.

\"Bucură-te iubito mai ai până să mai poți fii văzută doar prin microscop\" e miracolul insusi pe care tu l-ai gasit, l-ai rostit si o sa-ti imprumute umbra lui sa te protejeze prin rugaciunea asta.
ai instrainat o femeie de toate ecuatiile vietuirii ei, le-ai furat, le-ai spalat cu apa sfintita si i le-ai dat inapoi. i-ai dat inapoi accesul la sfintenie pe care ea nu l-ar fi putut avea altfel, ai mantuit-o.

cu toata admiratia mea,
Veronica

da, stiu, poate ca e prea apasata pedala dislocarii dimensiunilor. dar am vrut sa pastrez implacabilul.
multumesc pt semn!
Veronica

in primul rand, ma bucur ca ati inceput sa va desfasurati activitatea si in acest domeniu.

ceea ce consider ca e prea mult aici e controlul auctorial asupra reactiilor,constructia prea rigida, chiar monumentala a personajului (stie tot, intelege tot, celelalte nivele de existenta par a se defini in raport numai cu el.)
ar incapea stari de spirit fara auto-asumare sau auto-suficienta. (\"cad zdrobindu-ma de pamant\" se cere modificat (nu e nici lirism, nici descriptiv, nici concept, adica prea incearca sa fie de toate.
succes!
Veronica Valeanu

traseul expus de tine aici tradeaza, e un anti-traseu prin faptul ca la sfarsit omul nu-si poate asuma punctul terminus si nici racorda puterea castigata prin experienta trecerii la confundarea pana la dramatic cu acest final (ceea ce personajul ar fi putut face in cazul mortii).
textul de mai sus e de fapt un anti-traseu fiindca traseul isi refuza functiile, nu le inglobeaza. si fiindca ziceai de echilibru, in textul meu echilibrarea (cu baloane) e o contrapondere la absenta aplicarii functiei.
cum vezi tu cu traseul A-Z e un actor tragic (care e acasa in lume) care-si anuleaza tragicul prin estomparea limitei;
la mine e un pacient tragic (care e aruncat in lume) si-si anuleaza tragicul prin sublimarea lui imorala trecand peste datoria pe care o are ca personaj fata de propriul destin.
deci anti-tragic, limita exista pt altii.
si iti multumesc!

aici self-alienation devine liric si raportat emotional la relatii afective; in varianta de proza self-alienation se raporta la lipsa de instrumentar la propria viata.
de fapt
daca stau sa ma gandesc, femeia din textul tau (chiar atunci cand isi declara capacitatea de a da viata) poate fi o varianta feminizata a propriului traseu de destin (viata insasi). in varianta de proza predominau obiecte neinsufletite (in loc de copil, balonul cu trairi avortate).\"tacerea pe care o vezi inainte sa o auzi\" era de fapt in viziunea ta tabloul meu, numai ca aici e un component cu rol de canal, dat fiindca e vorba de 2 persoane, a 2a fiind chiar si virtuala/proiectata.
deci interesant ce reversed vision gasesc eu aici si te sfatuiesc Petru sa o postezi si pe pagina ta.
cu multumiri,
Veronica

formele de existenta care-si leapada identitatea in alte matci- de placut!

mai vrem parca ceva mai putin descriptiv: un principiu care sa le anime pe toate in final, sa le dea un sens pe care ele si-l asuma/sau chiar o impotrivire disperata la aceasta noua lege universala. ar merge un vers ca un deus ex machina.
de ramas pe frecventa.

da, Alexandru!e o mutatie genetica asupra unei rase care si-a constientizat o noua formula de supravietuire. Ai simtit efectul pe care voiam sa-l creez. Asta ma face sa rasuflu usurata.
M-am temut ca din cauza alegerii imperfectului de care aveam nevoie sa uniformizez coupure-ile dinspre trecut spre prezent atemporal poezia asta avea sa sfarseasca in atelier. pare greoi construita. ca si constructia personajului infrauman care trece in suprauman.
si tot parca simt ca lipseste ceva pe aici, dat fiind ca n-am pus accentul pe lirism.
multumesc mult pt feedback.

supunerea la acest experiment de catre Zeu (ca exponent al unei conditii spirituale superioare)este o trecere initiatica. Zeul forteaza umanul sa se innobileze, fie si prin chinul unei metamorfoze pe care o purta latenta. Zeul vrea sa vada daca-si poate crea el singur un egal din pura necesitate de a-si oglindi si pune la incercare propriul static - ceea ce denota o similaritate a originilor. e o provocare uriasa, pe care umanul o accepta aici cu aceeasi lacomie alchimista pe care si-a indus-o si zeul.
experimentul reuseste dar nu e trecuta ultima bariera, constientizarea.
conditia umana odata expirata, in alta dimensionare, Zeul isi poate avertiza discipolul asupra greselii.
daca nu ma insel, domnule P, imi amintesc ca intr-o veche carte a copilariei mele, \"povestiri pt Ninon\" de Zola, cutarui personaj i se nazareste sa treaca in nustiucetara-a-fericirii. un soi de maestru spiritual ii spune \"dar esti in ea! inchide ochii.ai ajuns\" . Eram o copila pe cand citeam asta si m-a marcat.
Zeul dumitale a facut ceva mai bun decat sa initieze umanul. a asigurat dupa moarte o continuitate a initierii pe care umanul acela devenit spirit o va duce mai departe prin avatarurile lui urmatoare.
cea mai buna lume virtual posibila e atemporalo-prezenta si rabdatoare. nu o gasim fiindca salasluieste numai in cusatura dintre realitate si sacralizarea ei.
poezia asta e in sertarul meu din my favourites.

separationismul varstei de aur. sacralizarea coboara aici indulgenta spre uman. se lasa mostenita si dusa mai departe in miliarde de reiterari. o oglinda imensa sparta in cioburi infime care ii poarta intreaga semnificanta spre mai departe.
cantitatile= densitatea primordiala mijocita la infinit.
poem de 24 de karate de lapidat cu greutatea lui in pietrele goale pe dinauntru, precum dvs spuneati in alt poem.

Alice, nu m-am asteptat niciodata sa te vad pe pagina mea.Ai o racoare si o fierbinteala a scrisului care sparg hartia/ecranul, direct peste cititor.De aceea parerea ta conteaza pt mine.
Balonul acela se voia un anti-prezent. Cum spuneai, directioneaza concentrarea ca instrument, dar personajul inclus narativ nu-l foloseste cum normalmente s-ar astepta cineva, ci devine anti-prezent prin neutralizarea functiei.

Felicitari din toata inima pt publicarea cartii tale \"Mirositi aceasta femeie\".
Veronica