O, Doamne, mi-a rămas lumina scurtă,
De la un timp și timpul face burtă.
Pădurile, pe rând prăsesc în scânduri,
De așteptare vinul face riduri.
Și vine-o vreme când paingul vieții
Duce cu
Sunt tânăr, haită, cu bărbia mânjită de vâltoarea
Asta.
Și pieptul, cum taie norodul caleașca princiară,
Mi se cutremură orgolios și biruitor.
Deci voi, uitaților,
Să nu râvniți la carnea
Dar e vară cu totul și toată!
Pe alături de-asfalt hai desculță,
Uite spațiile verzi făcând roată
Împrejur izului de căruță.
Să plecăm pentru ziua de mâine,
Am să te învăț înc-o
Să ne îngropăm de vii în iubire,
Să ne așezăm cu tâmplele pe granit.
Magma din trupuri se va revărsa peste noi
Suavă ca zgârietura unei priviri
Pe un geam aburit.
Ne va acoperi, răcindu-se ca
În orașul acesta sunt eu
Și iarna care strigă pe străzi
Dormiți, oameni buni,
Dormiți orbi
Ca niște miei tineri.
Nu mai râcâi ușa cu unghiile,
Ce vrei,
Sunt temnicerul tău
De condamnată la
Frunzuliță de holere,
Fir-ai tu să fii, muiere,
Fir-ai deal și fir-ai vale,
Fir-ai cu poalele tale
Lungi cât Drumul Laptelui,
Dulci cât gura iadului.
Fir-ai tu de doi, de trei,
Fir-ai de-o
Timpul este o sticlă cu rom
Pentru răni altfel nevindecabile.
V-o spun pe cuvântul de om
Cu mai multe călcâie vulnerabile.
Am așteptat și eu ca, întru lămurirea acestui mister,
În urma
Aștept, încălțările
Mi s-au covrigit la picioare.
Pielea obrazului simte apropiindu-se
Ca o boală, urma de ruj.
Simt în tălpi înfiorarea asfaltului
Când treci pe strada vecină,
Unda parfumului
Tu te-ai oprit dedesubtul unei lumini
Și ai făcut un semn.
Forma lui n-a rămas înfiptă în aer,
Doar liniștea și-a întins brațele
Sufocând orice urmă.
Tu te-ai oprit dedesubtul unei pete de
Tremură ochii ca o apă când plouă-
Duce-m-aș să mă duc-
N-ai să mori de rouă.
Se zbat mușcăturile
Să-ți iasă prin piele,
Tremură sânii ca două lichele,
Tremură buzele, uitate, și
Ce văd prin dreptunghiul de piatră, gri:
Cerul își leagănă puritatea
Ca pe un uger plin.
Văd o răsturnată iarbă celestă
Pe care mielul și lupul o pasc
Înconjurați de o blândă clemență.
Un
Cu mirare dealul se face câmpie.
Zgomotul roților.
Zgomotul inimii
Lovindu-se de oasele pieptului.
În stânga, coate.
În față, genunchi. Mulți genunchi.
Mirosul, ca o prelungire a
Strecurat în copilărie
Cu fete blonde îmi umpleam sânul,
În nopțile lungi
Zămisleam cuvinte ca mamă sau pâine.
Pe cine să învinuiesc acuma
De lucrarea depărtării, de pâcla
Omenește așezată în
Mult timp nu ai venit.
Cald și limpede în toamnă.
Fericiri lichefiate în paharul înalt.
Palma s-a lipit de obrazul tău
Ca o frunză veștedă de geamul luminat.
Ochii tăi lasă pe zăpadă o dungă fierbinte-
Tu treci,
Câinele inimii latră într-o turlă de gheță-
Nu-l auzi,
Tu treci,
Lași în urmă sărutul
Subțire ca o pătură de recrut-
Tu treci,
Duhul
Din rana de glonț a tatei
Curgeau nesfârșit șiraguri de cai.
Mie, sânge.
Așteptam să mă schimb în culoare
Și sufletul în cer,
Ochilor mei zilnic să li se dea foc.
Acesta nu-i jocul pe care îl
Scribii nu m-au iubit,
Femeile nu m-au iubit,
Însă eu
Am existat cu cruzime.
Iată-mă:
Un fagure gol,
Limpedea apă din vin,
Astăzi toți mă vor,
Alături să le stau cu umilința-mi.
Cine va
Unii te mai văd,
Unii te mai aud,
Unii îți mai strigă: muiere,
Cresc balene în sud,
Hai să facem avere.
Unii te mai văd.
Alții doar te-au auzit
Cum râdeai,
Gâlgâit, precum sângele
Avea trup ciudat,
Cu umbră intensă-zidurile caselor sale
Erau livide cât de un stat de om.
Solemn și discret, netezindu-și
Scrumul pe haină,
Prin lumina de fosfor trecea pâlpâind
Cu steagul
Și vino să ne amestecăm ca două comete.
Furându-ne unul altuia din oaze,
Să devenim doi mulatri-
Jumătate flăcări, jumătate raze.
Vino să ne crestăm palmele
În aerul acesta de-l zburăm
Și vino
Zăpada sfâșie toamna
Rece ca un punct, ca o dungă.
Albe, sinucigașe, zilele se aruncă în
Buza cuțitului, prelungă.
Frunze cad, puncte de suspensie,
Vremea copacului mai întinzând.
Mângâietor
Am spus atunci că viața n-are leac
De inima plutește fără tine.
O ramură căzută,un copac,
Semne punctate-vin să ne îmbine.
Nu știe frunza întreg rostul razei
Când o primește ca pe-o
