Poezii

O, Doamne, mi-a rămas lumina scurtă, De la un timp și timpul face burtă. Pădurile, pe rând prăsesc în scânduri, De așteptare vinul face riduri. Și vine-o vreme când paingul vieții Duce cu

Sunt tânăr, haită, cu bărbia mânjită de vâltoarea Asta. Și pieptul, cum taie norodul caleașca princiară, Mi se cutremură orgolios și biruitor. Deci voi, uitaților, Să nu râvniți la carnea

Dar e vară cu totul și toată! Pe alături de-asfalt hai desculță, Uite spațiile verzi făcând roată Împrejur izului de căruță. Să plecăm pentru ziua de mâine, Am să te învăț înc-o

Să ne îngropăm de vii în iubire, Să ne așezăm cu tâmplele pe granit. Magma din trupuri se va revărsa peste noi Suavă ca zgârietura unei priviri Pe un geam aburit. Ne va acoperi, răcindu-se ca

În orașul acesta sunt eu Și iarna care strigă pe străzi Dormiți, oameni buni, Dormiți orbi Ca niște miei tineri. Nu mai râcâi ușa cu unghiile, Ce vrei, Sunt temnicerul tău De condamnată la

Frunzuliță de holere, Fir-ai tu să fii, muiere, Fir-ai deal și fir-ai vale, Fir-ai cu poalele tale Lungi cât Drumul Laptelui, Dulci cât gura iadului. Fir-ai tu de doi, de trei, Fir-ai de-o

Timpul este o sticlă cu rom Pentru răni altfel nevindecabile. V-o spun pe cuvântul de om Cu mai multe călcâie vulnerabile. Am așteptat și eu ca, întru lămurirea acestui mister, În urma

Aștept, încălțările Mi s-au covrigit la picioare. Pielea obrazului simte apropiindu-se Ca o boală, urma de ruj. Simt în tălpi înfiorarea asfaltului Când treci pe strada vecină, Unda parfumului

Tu te-ai oprit dedesubtul unei lumini Și ai făcut un semn. Forma lui n-a rămas înfiptă în aer, Doar liniștea și-a întins brațele Sufocând orice urmă. Tu te-ai oprit dedesubtul unei pete de

Păsări taie toamna, Fâșâind prin lumina răcită Ca un călcâi dezgolit. Se aud: Florile scuturându-se pe un peron, Vântul de sud.

Tremură ochii ca o apă când plouă- Duce-m-aș să mă duc- N-ai să mori de rouă. Se zbat mușcăturile Să-ți iasă prin piele, Tremură sânii ca două lichele, Tremură buzele, uitate, și

Ce văd prin dreptunghiul de piatră, gri: Cerul își leagănă puritatea Ca pe un uger plin. Văd o răsturnată iarbă celestă Pe care mielul și lupul o pasc Înconjurați de o blândă clemență. Un

Cu mirare dealul se face câmpie. Zgomotul roților. Zgomotul inimii Lovindu-se de oasele pieptului. În stânga, coate. În față, genunchi. Mulți genunchi. Mirosul, ca o prelungire a

Strecurat în copilărie Cu fete blonde îmi umpleam sânul, În nopțile lungi Zămisleam cuvinte ca mamă sau pâine. Pe cine să învinuiesc acuma De lucrarea depărtării, de pâcla Omenește așezată în

Mult timp nu ai venit. Cald și limpede în toamnă. Fericiri lichefiate în paharul înalt. Palma s-a lipit de obrazul tău Ca o frunză veștedă de geamul luminat.

Ochii tăi lasă pe zăpadă o dungă fierbinte- Tu treci, Câinele inimii latră într-o turlă de gheță- Nu-l auzi, Tu treci, Lași în urmă sărutul Subțire ca o pătură de recrut- Tu treci, Duhul

Mă dilat, Cum umbra frunzei în amurg Acoperă pădurea. Mă zbat Cum umbra frunzei, În amurg bănuind securea.

Din rana de glonț a tatei Curgeau nesfârșit șiraguri de cai. Mie, sânge. Așteptam să mă schimb în culoare Și sufletul în cer, Ochilor mei zilnic să li se dea foc. Acesta nu-i jocul pe care îl

Scribii nu m-au iubit, Femeile nu m-au iubit, Însă eu Am existat cu cruzime. Iată-mă: Un fagure gol, Limpedea apă din vin, Astăzi toți mă vor, Alături să le stau cu umilința-mi. Cine va

Unii te mai văd, Unii te mai aud, Unii îți mai strigă: muiere, Cresc balene în sud, Hai să facem avere. Unii te mai văd. Alții doar te-au auzit Cum râdeai, Gâlgâit, precum sângele

Avea trup ciudat, Cu umbră intensă-zidurile caselor sale Erau livide cât de un stat de om. Solemn și discret, netezindu-și Scrumul pe haină, Prin lumina de fosfor trecea pâlpâind Cu steagul

Și vino să ne amestecăm ca două comete. Furându-ne unul altuia din oaze, Să devenim doi mulatri- Jumătate flăcări, jumătate raze. Vino să ne crestăm palmele În aerul acesta de-l zburăm Și vino

Zăpada sfâșie toamna Rece ca un punct, ca o dungă. Albe, sinucigașe, zilele se aruncă în Buza cuțitului, prelungă. Frunze cad, puncte de suspensie, Vremea copacului mai întinzând. Mângâietor

Am spus atunci că viața n-are leac De inima plutește fără tine. O ramură căzută,un copac, Semne punctate-vin să ne îmbine. Nu știe frunza întreg rostul razei Când o primește ca pe-o

Spre răsărit, pe malul unui pârâu, Of, inimă, șade mândra, Mirosind a colac de grâu, Mă așteaptă să vin dincotrova. Cu părul bălai bătut de vânt, Of, mândră, cum tot întrebi, De nu m-a auzit

Cineva știe de mine, de vastitatea Temerilor mele, cineva mă vede Printr-o lentilă care mă face drăguț, simpatic. Veghează ca realitatea să nu-mi treacă de carâmbul cizmei, Umbra de foc a

Pe o stradă oarecare Șoferul, beat de motorină, Face o mică explozie Luând cu el și rabla prințului. În fața ferestrei deschise, Prin care pătrunde realitatea bine triată, Gratiile

Mi-am dăruit o carte. Văd, iată, Fericirea în care se locuiește Dincolo de moarte. Văd vastul teritoriu Unde poți fi lovit fără să ai păcate, Firul albastru, vena, Prin care tot sângele mi

Trece soldatul cu dreptatea. Priviți-i chipul tânăr- Toți învingătorii sunt tineri. El are frumoase cizme. El are ceva de zeu între două vârste, Poate siguranța mâinii ce face semnul Fatal,

Nu-i frică, iubire, trădare. Toamnă. În scoică pătrunde un fir de nisip Și scoica aceea moare. Aproape lumină. Gândul miroase-a gutui, Nu-și mai încape în țară. Fetele pe îmbrățișează cu

Numai de tine îmi spun muzele, Numai pe tine zeii te vor Să le fii pocal și ambrozie Numai cu tine am să împart mările Și flautul minunat cântător, Pentru tine își înseamnă locul Cu flăcări