Poezie
demonstrație
1 min lectură·
Mediu
iubirea
un anotimp perfect
umplut echilateral cu diametrul isoscel
al dimineților
în cămașa cu nopțile scurte
dacă unghiul π al tâmplei sprijinită în iarba glasului tău
ce se culcase lângă mine
este linie mijlocie în cadranul teoremei
lui pitagora despre dragoste
atunci da secanta perpendiculară pe centrul de greutate al corzii vibrante
din trupurile proaspăt sparte și împărțite
la cerșetorii din noi
împarte universul cunoscut în două
părți
neeuclidian de firești
tu partea mea întreagă cu care deschid scoicile în palate de cleștar
eu partea ta întreagă cu care te îmbraci în rochia de bal
… și alte nopți nedemonstrate
curg infinit prin palmele noastre sudate
până ce timpul se va trezi
pustiu
023.207
0
