despre zidirea unei femei

nu e păcat să scoți lumina dintre ferești și să zidești în fiecare noapte

o femeie în tine

și ziua să se surpe din brațele ei

să o zidești până când apa devine sete și trupul foame până când trebuie numai o cărămidă

pentru noaptea ce vine

nu e păcat să re-zidești în fiecare noapte femeia precum o biserică arsă

de barbari

atunci numai atunci poți să-ți scoți aripile de flori de câmp de șindrilă de lună

de vultur și te-nvelești cu apa din fântâna albastră de dulce

sub mirare de geană