Vasile Munteanu

Kant, sentimentul datoriei ar fi superior înclinației; prin urmare, dacă este posibil ca Maradona să-și fi pus vreodată problema spațiului astral (măcar din punct de vedere matematic, știi tu: "O, God, is full of stars!"), biografia lui dovedește că orice i-ar fi dictat legea morală ce-o resimțea în timpul jocului, cum ar spune nea Nelu (Iliescu): instinctul de driblangiu îl ajuta să eludeze meandrele concretului; în definitiv, finalitatea unui meci de fotbal este scorul, nu mântuirea; prin urmare, cu o penitență, o donație și o facere de bine (în manieră castristă - ref la F. Castro, a nu se înțeleage altceva), primește nu doar iertarea divină, dar chiar medalia Sf Gheorghe (în grad de cavaler) pentru răpunerea balaurului capitalist cu mâna goală (bonus capul gol...).

concluzie (secundară): nu pot spune că sunt adeptul adecvării machiavelice a mijloacelor la scop, dar nici nu mă pot preface să nu observ că ești invidios că un partizan al stângii și al stângului (periodic în dreptul) a asimilat "succesul" (criteriu al pragmatismului) mai bine decât pseudoeuropeanul din tine (părerea mea fiind că, în realitate, până nu cu multă vreme în urmă, românii au fost un fel de cubanezi balcanici; devenind, de curând, mexicani balcanici).

astfel se face că viața este o "reuniune"; probabil lămurită spre final prin experiența (și experimentarea) elementelor conținute.


mulțumesc, d-le Dume, pentru lectură și pentru semnul despre.

acordați de dreapta sau de stânga? întreb deoarece, atunci când vine vorba despre prioritate, cel mai la îndemână (nu întâmplător) exemplu este o întrebare: ce este mai important la un sex oral (mai ales că ea, întrebarea, ne ajută să nu părem mai futili de atât)? răspunsul (unul cât se poate de logic): de care parte a sexului ești; nu spun, portretul femeii (din experiență?) este unul reușit; problema constă în aceea că nu satisface decât parțial (unidirecțional) tocmai teoria invocată (a comunicării); spun și de ce (păstrând exemplul): va rămâne un mister dacă, în realitate, exteriorizarea lui Maradona (A bove maiori discat arare minor) a fost o exteriorizare a bucuriei înscrierii cu mâna sau frustrarea ratării lovirii mingii cu capul; dar (nu credeți?) probabil este mai puțin important de ce plânge mireasa în noaptea nunții (în cea mai biblică accepțiune), cât timp sunt respectații termenii scriși ai contractului prenupțial (sau, dimpotrivă, aceia nescriși - am în vederea aici comunicarea interacțională); concluzie (primă): nu este atât de important de ce deschide femeia gura; important este când și cum i-o închizi; mai tehnic spus: acordați o importanță exagerată factorilor exteriori (emițător/canal/ receptor), fapt care vă conduce inevitabil la o simplă "sursă de zgomot"; în realitate, ar trebui să acordați importanța cuvenită tipului de semnal și mesajului (estetic; aspect indicat de fluctuații).

cu o modestie puțin ipocrită spun că nu fac o dramă din absența comentariilor (multe texte bune nu au parte de așa ceva; unele dintre ele cu mult mai bune decât acelea "fierbinți"); însă aș fi cu adevărat ipocrit dacă nu aș recunoaște că nu îmi este indiferent când acestea, comentariile, se întâmplă; în defintiv, presupun că este și motivul pentru care majoritatea postăm; cum aici nici nu se câștigă premii, nici nu ești recompensat prin tipărire, vb lui Creangă, "nu știu alții cum sunt", dar pe mine nu mă lasă indiferent dacă reușesc să sensibilizez și/sau să determin pe cineva să cadă pe gânduri.

așa că părerea dv contează, lucru pentru care vă și mulțumesc.

răspunsul tău îmi amintește de ceea ce zicea Ricoeur ref la metaforă: "este procesul retoric prin care discursul declanșează puterea pe care o au unele ficțiuni de a redescrie realitatea"; dacă ți se pare abscons, încerc un alt exemplu: scena din filmul "Legenda lui 1900" (sau "Pianistul oceanului" - dacă nu l-ai văzut ți-l recomand) în care primul dintre emigranți zărea de pe vapor Statuia Libertății.

ideea ar fi că experiența umană (în cazul descris de tine, nostalgic-erotică) abia prin reevaluare dobândește carcater de incertitudine și nu contribuie câtuși de puțin la "suspendarea neîncrederii"; este și motivul pentru care, cred eu, un CM de fotbal (de exemplu) este nu doar o simplă competiție sportivă, dar și o posibilitate concretă de mediere a relației individului cu istoria contemporană pe mai multe paliere.

ceea ce presupune, în urma unor noi clasificări și a experimentării de noi câmpuri (și nu mă refer la cele de joc), implicit noi modalități de organizare a limbii; desigur, caligrafia joacă un rol important în acest tip de relații (de unde și tendința ta de a te limita la "mână"); sfatul meu este să nu neglijezi limba, oralitatea acestui tip de relații fiind predominant.

nu e o noutate că între limba scrisă și cea vorbită există întotdeauna diferențe semnificative; fără aceste diferențe ne-ar fi practic infinit mai greu să identificăm caracterul echivoc, accidental sau ipotetic al realului.


în fine, asta nu înseamnă că, de cele mai multe ori o cafea tare sau un duș nu sunt mai utile decât o metaforă.

explicabil: "o imagine face cât o mie de cuvinte"; unde mai pui că, probabil sătulă de "vrăjeală", când, în sfârșit, s-a pus mâna pe ea, a considerat că a fost atinsă la cap (de mâna lui D-zeu, desigur); mai ales că Statuia Libertății îi făcea semn de "vino-ncoa", nu "la revedere"; cel mai bun exemplu este Maradona (vezi gol1 din Arg vs Anglia, Mexic '86), care a înțeles că, (mai ales) în dragoste, este necesar să driblezi elegant, dar suficient este abia după ce marchezi.

da' o fi topor cu lamă pe stânga sau cu lamă pe dreapta?


literaturizăm, însă (răspunsul) e chiar mai simplu de atât: pt că nu ne putem abține (să nu); așa că fi bună și mirarea la ceva; unii chiar pretind că așa ar începe filozofia...

mulțumesc pentru semnul de lectură; mai ales pentru cuvintele care nu fac referire strict la text; sincer, nici nu știu în ce măsură acesta este un "text"; mai degrabă este neexprimatul dintr-o convorbire telefonică; motiv pentru care, deși formal aveți dreptate vizavi de titlu, el nu s-ar fi putut intitula altfel (a se vedea textul "matematici", de R. Ștefănescu).

încă o dată, mulțumesc.

în general, acribia este o calitate; însă, uneori, hipercorectitudinea ne joacă feste și conferă acestei acribii pur și simplu caracter de exces; spun asta gândindu-mă că, dacă tot manifestați bunăvoință și evidențiați inevitabilele (la mine - din motive sus-menționate) erori, ajutându-mă, astfel, să corectez unele dintre texte (lucru pentru care vă mulțumesc), mă aștept, totuși, să îmi indicați formele corecte; și aceasta deoarece exemplul identificat de dv reclamă la forma de plural articulat în nom-acuzativ "ii"; prin urmare, era scris corect și o să rămână astfel, forma indicată de dv, cu "i", fiind, aici, incorectă.


desigur, ne mai citim :)

sper să mă credeți când spun că zâmbesc; de ce? nu spun că acesta a fost criteriul, dar m-am întrebat: Ce anume a determinat-o pe Angi Cristea (dincolo de interacțiunea de pe pozițiții "de forță") să comenteze anume aceste două texte?

răspunsul avut la îndemână a fost ("curat-murdar") că în acestea două a descoperit două "erori gramaticale" și, astfel, obține un ascendent; daca așa stau lucrurile, sincer, vă felicit, sunteți un adversar redutabil; a, că ați fi putut căuta cu ajutorul browserului același cuvânt tastat greșit aici și în alte texte semnate de mine și l-ați fi descoeprit scris corect, e altceva, dar nu ați fi avut nici un interes; oricum, dacă prezintă interes, vă recomand textele mai dinspre început, deoarece acelea sunt total necorectate; știu, nu este o scuză și nu îmi face cinste, dar mă număr printre aceia care postează textele "la prima mână" (mai grav este că și comentarii...); după cum spunea un mare poet (pe care am văzut că și dv îl apreciați): "decât să corectez, mai bine scriu altul"; dacă la acestea adăugăm și faptul că, deși pare greu de crezut, majoritatea textelor le știu pe de rost, și dacă aș încerca să corectez un txt de-al meu, mi-ar fi practic imposibil, pentru că aș recita, nu reciti; în fine, voiam să vă asigur că, după cum piteți realiza (totuși) din texte și comentarii, "limba gramatică" nu este pt mine nici moartă, nici străină; deci ați putea continua, aș împușca doi iepuri dintr-o lovitură :)


ref la "nonculori", mă văd nevoit (din nou) să nu vă dau dreptate: eu nu am vb despre "praștia albă sau neagră"; prezența elementului de negație confirmă acest amănunt; desigur, despre un lucru poți spune că el nu este orice; orice în afară de ceea ce este; asta în măsura în care se poate observa că acel element de negație este reluat (dubla negație, negarea negației), adică... este lipsit de anumite determinații; dar aceasta nu înseamnă că "nu este".

prin urmare,

nici pleonasmul nu este pleonasm (și nu pentru faptul că puii se pot naște și... morți).

dar

da, oximoronul nu este oximoron :)



acestea fiind zise, indiferent de ce anume motivează prezența dv, sunteți oricând binevenită în pagina de comentarii.


cu reciprocitate,
Vasile Munteanu

ref substantiv, dpdv filologic aveți dreptate.

dar

îmi permit să vă recomand

a se (re)vedea "substanța" la Aristotel



mulțumesc pt semnul de lectură și pt observații.


cu reciprocitate,
Vasile Munteanu

în primul rând: vă rog, evidențiați acel fragment din comentariul/iile mele în care sunt insinuant; am recitit ceea ce am scris și n-am descoperit echivocul; credeam că este evident că mă număr printre aceia care, dacă au ceva de evidențiat (pozitiv sau negativ), o spun direct.

secundo: sunt om, nu bază de date; deci nu dialoghez cu cv-urile, ci cu oamenii; întotdeauna (stricto sensu) intervenția mea face referire la ceea ce citesc într-un text sau într-un comentariu; recursul la (orice formă de) autoritate nu mă influențează câtuși de puțin.


prin urmare, cred că ați trecut a la legere la catalogări ca "misoginism" sau "lipsă de onoare"; cât despre ce scrieți sau v-ați fi dorit să scrieți... e alegerea dv; părerea mea este că există filozofii mai poetice decât multe poezii, cum și poezii mai filozofice decât multe dintre teoriile filozofice; dar - atenție (și cred că sunteți de acord)! - dacă declar o poezie "text filozofic", nu e musai ca ea să și satisfacă anumite criterii (fie ele poetice, fie ele filozofice).

am citit cele două răspunsuri; ce să zic, dacă așa stau lucrurile (cum încercați să le prezentați - părerea mea este că nu reușiți; dacă vă interesează, vă pot spune și de ce), mai ales că nu mi-am făcut din a vă contrazice un scop, atunci aveți dreptate; mai ales că, astfel, este explicabil de ce scrierea dv pare mai degrabă teoretică decât poetică (încă ceva; nu m-ar deranja să indicați și o sursă; desigur, una serioasă, neaccesabilă cu ajutorul unui motor de căutare; departe de mine a insinua că ați fi procedat astfel, dar, de curiozitate, introduceți fragmente din argumetația dv într-un astfel de motor și dați căutare - cu excepția elementelor introductive se găsesc ad litteram).

în fine, nu aș fi revenit dacă la textul precedent nu mi-ați fi răspuns de sus: "înțeleg că nu rezonați cu textul, poeziile mele având o oarecare complexitate, dar a solicita să vă decriptez textul mi se pare normal până la un punct.Răspunsul simplu la ce sunt nonculorile nu e cazul sa vi-l dau.Se învata la grădiniță."; credeți-mă, "complexitatea poetică" este un aspect cu care m-am familiarizat în urmă cu ani buni, iar grădinița tocmai o repet (alături de copii), așa că, dacă ați crezut că am mai uitat câte ceva, vă asigur, sunt la zi cu materia.

nu în ultimul rând (și cu asta închei), observați că pe Nichita nici nu l-am adus în discuție (pentru că nu v-ar fi ajutat câtuși de puțin).


toate cele bune

nu se pot vedea fără ochelarii potriviți; spun asta deoarece accept din start ideea că este posibil să nu văd cu ochii autoarei; așa că voi încerca să descriu o parte din ceea ce ochii mei au deslușit și ce m-a impresionat cel mai mult: finețea aproape sculpturală a anatomicului feminin; un frumos apropiat de cel clasic, în care suprafața minuțios șlefuită și curbele deopotrivă ferme și delicate "însuflețeau" conținutul atât de bine, încât ochii de piatră păreau vii.

desigur, se poate vb mult și bine despre despre diferite tipuri de dualitate paradoxală (antagonic/complementară): apă - foc, cald - rece, masculin - feminin, lumină - întuneric, zbor interior - zbor exterior ș.a.c. (deduc din aceasta că textul este inclus într-un volum tematic, autoarea propunând recent și alte texte în această manieră), însă, așa cum am spus, am evidențiat (cum de obicei) aspectul care mie mi-a plăcut cel mai mult.

cred că sunteți printre puținii pentru care formele de exprimare a unei obsesii sunt inepuizabile; pentru că e nevoie de travaliu afectiv și multă cultură pentru îmbrăca un astfel de conținut.

demonstrați și altceva: că există situații în care drumul cel mai scurt între două puncte este linia frântă - linia dreaptă fiind validă exclusiv matematic, fapt infirmat de viață.



dacă interesează, personal, de exemplu aș elimina versul cu "weekend" și aș formula "e sâmbătă și pe oricine ai striga/ a plecat de vineri" (nu doar că se evită unele redundanțe, ideea de "weekend" fiind nu doar implicită, dar și trazitivă strigătului "în gol"; plus evitarea lui oricine/fiecare); desigur este un exemplu despre cum aș proceda eu; ideea era că s-ar mai putea stiliza și aici anumite formulări; însă, per ansamblu, este un text superior din acest punct de vedere altora citite de mine în pagina dv.

în general, e multă vreme de când evit astfel de texte; motivele sunt diverse: de la faptul că apariția lor este predictibilă (sper că nu v-ați imaginat că ar fi prima care abordează aspectul); până la faptul că, în realitate, ele sunt lipsite de conținut.

nici nu ar putea fi altfel, pentru că "saitu ăsta" nu este o entitate cu identitate proprie - este un summum; cu alte cuvinte, calitatea întregului este dată de calitatea părților; prin urmare, genul acesta de atitudine este similar "revoltei de cârciumă": a dreaq de țară, că nimic nu merge, nimeni nu face nimic...

personal, am ales să las un semn din cu totul alte motive; anume că am observat o altfel de Ottilia Ardeleanu, mai tonică, neexagerat feminin-patetică, ușor pervers-ideatic (dacă "pervers" are conotații nedorite, a se citi disimulativ); iar toate acestea, recunosc, mi-au plăcut (d.p.-ul d.v. al potențialului literar); aștept cu interes să văd ce va urma (sperând, recunosc și asta, că Ottilia Ardeleanu nu va reveni la ceea ce a consacrat-o în spațiul virtual - oricare ar fi el, blamat pentru că nu e de față, sau exclus pentru că se întâmplă).

am înțeles, textul de față este maniera dv de a răspunde comentariului lăsat de mine la textul precedent; ceea ce vă doresc și dv: să realizați că maniera aceasta de a poetiza este exact cum ați sintetizat-o în titlu: "fiasco"; faptul că astfel de texte mai sunt și (auto)considerate "texte filozofice" mă scutește de la orice analiză serioasă; cu o fragilitate dezarmantă (dpdv stilistic/teză) încercați să omogenizați (pseudofilozofic/antiteză) conținutul unei balastiere (poezia/sinteză); cu alte cuvinte, aunci când dați un răspuns greșit comiteți o dublă eroare, demonstrați nu doar că obiectul întrebării vă este străin, dar și obiectul răspunsului (eroarea excluzând implicitul); și mai clar: nici poezie, nici filozofie; q.e.d - singurul care se justifică este titlul.

de exemplu:

"două ore îmi număr dioptriile iubirilor/dau cu plus/
nevederea mângâie glezna timpului /dă cu minus/
câteodată colorează pereții irisului în nonculori șerpește"

- "dioptriile iubirilor" = nonses; dacă numărați două ore (nu văd alt moitv în afara aceluia strict cantitativ), normal să vă dea "cu plus".
- nevederea ca nevederea (fie ea și personificată, "mângâie"), dar "glezna timpului" e hilar'anatomică; recunosc, nu sunt f priceput la algebră, refaceți vă rog calculul după care "dă cu minus", astfel încât afirmația să poată fi considerată inteligibilă.
- nonculori, ziceți; vă rog, denumiți câteva (demonstrând astfel că le-ați putut recunoaște ca atare); topica cere: colorează șerpește pereții irisului în nonculori.


ș.a.m.d. (întregul text)

nu încetez a mă mira de generozitatea dv convertită în cuvinte; de încrederea că, deși deseori imperfectă (sau poate tocmai datorită acestui aspect), scrierea dv va reuși să miște ceva în oameni; pentru dv, cititorul nu are o funcție strict lecturativă, ci, așa cum deduc eu din scrierea dv, el este în primul rând un cetățean-poetic, un cetățean ce ar trebui să covertească în viața de zi cu zi idealuri; de unde și recursul la o bogată ideatică și la nenumărate trimiteri.

cred, totuși, că, pentru a nu lăsa impresia unei "beții de cuvinte", ar fi în avantajul textului/lor să revedeți anumite formulări, cum ar fi, în acest text: "străzile regale ale spiritului" ("calea regală" e una, "stradă" cu totul altceva), "gravitația (...) o frâng amarnic" (idem), "să aud un singur cuvânt
,,bun venit trecătorule" (idem), "victoria șoselelor perdante" (idem) ș.a.m.d.

la atare nedumerire pot spune doar: "Să ne transformăm cu bucurie, chef, plăcere și aplauze în animale!"


mulțumesc pentru semnul de lectură