Vasile Munteanu

Domnule Ioan Toderașcu,

am promis, deci am revenit; începând de astăzi, textele, replicile și comentariile dv vor avea acces direct în prima pagină; am citit toate epigramele postate; pe unele dintre ele chiar mi-am permis să le scot de la Atelier (considerând că, uneori, excesul de zel dăunează grav sănătății epigramei); însă, într-adevăr, asupra acelora de care nu mi-am permis să mă ating se poate discuta, lucru pe care îl puteți solicita colegilor mei care au v-a încadrat epigramele la Atelier (nu știu dacă veți primi răspuns, nu depinde de mine); nu vreau să se înțeleagă de aici că epigramele pe care mi-am permis să le scot de la Atelier au fost încadrate de mine astfel; pentru a evita o astfel de bănuială, îmi permit să vă destăinui că singurul text asupra căruia îmi puteți reproșa ceva este \"Rondelul fugarului\" (pe care în continuare îl consider un text perfectibil și despre care putem discuta).

câteva idei generale despre textele dv ar fi: stăpâniți foarte bine regulile compunerii, dar păcătuiți prin următoarele:
- deseori tema propusă în titlu nu se regăsește în conținut
- rimă facilă (nu consider că nu sunteți înzestrat pentru ceva mai bun, dar manifestați nerăbdare în finalizare și)
- poantele, în majoritate reușite, sunt fie previzibile, fie împrumutate din anecdotic; sunteți prea obserdat de idee și, pentru finalizare, cedați primei tentații generate de jocul de cuvinte.

Excelsior!
(mai sus!)

îți răspund pentru că, pe de o parte, apa de ploaie hrănește majoritatea lucrurilor frumoase și/sau utile (inclusiv usturoiul, din care sunt convins că și eu și domnia voastră ne-am înfruptat la vremea potrivită) și pentru că, pe de altă parte, nu îmi place să fiu arătat cu degetul pătat de tuș:

primo: credeam că, în timp, te-ai convins că nu mă număr printre aceia care discreditează epigrama sau epigramiștii; și epigramiștii, ca și poeții sau oricare altă categorie, sunt uneori mai inspirați, alteori mai puțin inspirați; unii au talent, alții nu; dar nu pot reproșa nimănui faptul că nu are talent (cel mult faptul că scrie... - încerc să glumesc); dar spun cu toată sinceritatea că de un lucru sunt sigur, majoritatea sunt înzestrați cu simțul umorului (de exemplu, rareori ai să găsești un poet capabil să se autopersifleze; poeții, cu mici excepții, sunt niște \"bățoși\"), simțul umorului fiind pentru mine una dintre calitățile spiritului superior.

secundo: personal, nu am încadrat la Atelier decât acele epigrame nefericit construite sau cu greșeli de gramatică (pentru că, îmi pare rău că o spun, există și astfel de catrene); recunosc, nu am avut și nici nu cred că am să găsesc disponibilitatea necesară pentru a populariza epigrama sau epigramiștii; și nu cred că îmi poți imputa acest lucru;

terțo: nu am citit textele, nici comentariile, nici biografia domnului Ioan Toderașcu, deci nu mă pot pronunța asupra statutului domniei sale pe Agonia.ro; dar, pentru că mi-ai solicitat să fac acest lucru, promit că am să îmi găsesc timp în zilele imediat următoare.


în concluzie, pentru că apa de gură este ineficientă în astfel de cazuri, pe viitor, când și dacă vei mai considera potrivit să mă arăți cu degetul, sugerez alternativele: fie deschizi toate degetele, fie arăți cu pumnul strâns - nu-mi plac jumătățile de măsură.

având asemenea problemă,
eu zic să nu vă străduiți -
credeți-mă, nu-i o dilemă:
nu rareori... chiar reușiți.


Domnule Ioan Toderașcu, deși nu sunt epigramist și nic nu aspir să devin unul, considerați catrenul de mai sus o \"șarjă\".

Domnule Florian Abel:

în primul rând, vă mulțumesc pentru lectură și pentru observație; aveți, desigur, dreptate în ceea ce privește \"măsura\" textului de mai sus.

în al doilea rând, asupra problemelor ridicate de dv, deși ele nu au legătură cu acest text (personal, v-aș recomanda să aduceți în discuție texte sau autori chiar în paginile respective) voi încerca să răspund la fel de punctual:

1. i) într-adevăr, titlul textului respectiv nu are diacritice; dar textul are - prin urmare, nu cred că un text merită încadrat la Atelier pentru o scăpare ce poate fi corectată între timp; vă asigur de faptul că citesc în primul rând texte, nu diacritice; precum și că aplic același criteriu indiferent de numele autorului.
ii) nu știu ce îi motivează pe alți autori care scriu fără semne de punctuație, vă asigur că motivele pentru care eu am renunțat la semnele de punctuație nu sunt nici comoditatea intelectuală (\"fuga de muncă în plus\", după cum o numiți), nici \"justificarea eventualelor greșeli\";
iii) textul indicat de dv (\"Lacrima lui Adam\") a fost încadrat la Atelier de un alt coleg; dacă doriți lămuriri asupra acestui aspect, solicitați acest lucru în subsolul textului respectiv, posibil să vă ofere și argumente; eu vă pot spune următoarele: nu este suficient să redactați corect un text pentru ca el să părăsească Atelierul; probabil că v-ați simțit nedreptățit după ce ați corectat textul și el a reintrat în Atelier; era evident că motivul este altul, trebuia să întrebați \"De ce?\"; de regulă, eu, atunci când observ singur sau când un coleg îmi atrage atenția că un autor al unui text verificat de mine dorește explicații, răspund; dar nu îmi permit să răspund în locul altcuiva.
iv) în ceea ce privește titlul, \"Poezie de unică folosință\", aveți dreptate, exprimarea vă aparține; cu această ocazie, vă pot spune că eu sunt editorul care a aprobat textul dv pe prima pagină, deci - întâmplător sau nu - ați nimerit persoana potrivită, eu sunt vinovat că nu am reținut expresia; însă nu îmi puteți reproșa că pentru această expresie (fericită) nu am evidențiat și textul dv prin \"înstelare\";

2. în ceea ce privește ultima problemă ridicată de către dv, subtitlul poeziei \"Dimineața\", a lui V Ciortorovski, iar ați nimerit bine: eu am recomandat acel text; prin urmare, vă pot răspunde \"la obiect\": deși neaoșă (sau poate tocmai de aceea...), formularea subtitlului cu pricina este o expresie al cărei rol este unul cât se poate de literar, anume acela de a reda în mod figurat o idee; am considerat că nu este o vulgaritate gratuită saqu una utilizată în scopul captării atenției amatorilor de limbaj facil.


cu speranța că am atins toate problemele ridicate de către dv,
Vasile Munteanu

mergând pe mâna \"sintezismului\" tău (și, aici, îți dau dreptate; și pentru mine cei mai mari poeți români sunt sinteziștii\" [(Eminescu: filozofia asiatico-germană + Lermontov), N. Stănescu (D. Stelaru + Lorca), N. Labiș și L. Dimov (fără de care M. Cărtărescu nu ar fi avut habar cum se scrie Poezia), îmi permit să afirm: nu sâmburele contează, nici coaja - importantă e \"tăria\".

cu drag,
Vasile Munteanu

poate sună nepotrivit, chiar l-am scris gândindu-mă la cele spuse de către tine; dar... există două tipuri de sincerități: a sincerității în unu și a sincerității în doi; se pare că preferi sinceritatea în unu...

aproape toate textele tale (peste care am retrecut în această noapte; și spun: cu plăcere, ești un virtuos al metaforei, lucru rar printre \"biografiștii\" contemporani) trimit - direct sau indirect - la \"Dumnezeu\"; nu te îngrijorează acest lucru?

poate vinul (ca la Khayyam), poate crima (ca la Dostoievski), poate femeia (ca la..., eee, ca la cine nu?)

dar, așa? Ruga? păi, unde altundeva, la cine altundeva să ne îndrepte ruga? că doar la 6/49 nu ne putem ruga; scapă de canonismul estetic; măcar de-ar fi asumat...

... cu întreaga pleiadă de simboluri (\"pâna nu se rup mările lumii
de ultima corabie?\"); un nou început - ca atunci când greșești \"tabla înmulțirii\": pornești de la zero; aceia care pricep repede că orice ai înmulți cu nimic nimic este, (re)încep de la Unu.

am citit,
Vasile Munteanu

riscurile sincerității, Elena...

când scriam, în Zile de post:

\"[...] gol am să mă duc
printre șiroaie până-n capul ploii
și voi lovi-ntre coarne boii

va sta căruța-n drum ca proasta
din oiștea ploii îmi voi smulge coasta
voi face dumnezeului nevastă
să alăpteze nehrănirea noastră

vor crește pruncii verzi cum crește grâul
uscați nu vor mai fi și vor uita desfrâul
nu vor mai fi nici putrezi cum am fost
noi – toți părinții zilelor de post

dii, boală!\",


nimic nu era săvârșit; după cum se poate observa, poezia de mai sus (și nu mă tem că ar putea fi scrisă de oricine, dimpotrivă) nu este o evocare; nu (mă) pot minți Poezia; deisgur, ai dreptate, fiecare vers în parte este banal, la fel de banal ca un grăunte de nisip în bătaia vântului; totuși, îmi permit să afirm că aici există o geometrie intrinsecă și de ansamblu, o structuă care conferă o valoare specifică boabelor de nisip luate împreună.

la fel și în cazul \"Beției de cuvinte\".

în plus, tipurile de discurs din poeziile indicate de către tine nu au nimic în comun cu discursul de aici.


chinezii pictează în stil european? despre acest aspect, atât pot spune: chinezi produc și mașini în stil european...

Elena: spui tu: \"Daca pasesti cu ochii sprijiniti de glezne subtiri si nu de patine,poate e mai usor\"; există aici esența diferenței specifice dintre oameni - unii preferă perfecțiunea săvârșită într-un os de femeie, alții preferă infinitul liniilor de fugă sugerat chiar și de urma geometrică a unor simple patine; dar m-am bucurat că \"cel vechi\" mai răzbate, cale de două texte în urmă cineva mă credea mort; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Geta: apoi, în fața acestei așteptări întrezărite de tine, și mie mi se pare viața un fel de depunere de calciu :); sau, dimpotrivă, Adam și (g)Eta...; mulțumesc pentru semnul de cuvânt.

Elena: nu mă pot supăra pe o părere sincer exprimată; dar nici nu mă pot preface că nu sunt nedumerit; texte ca acesta am mai avut și aceasta deoarece - cel puțin așa cred - uneori, scriem dintr-un prea plin al ideii, alteori, dintr-un prea plin al zilei de azi; tocmai anii trecuți mă îndreptățește să afirm că nimeni nu mă poate acuza că scriu \"pentru stele\" sau pentru orice alt tip de recompensare specifică siteului; dar nici nu pot minți că nu mă simt (dincolo de convingerea mea că poezia e un act individual în creație și colectiv abia în receptare) ȘI \"agonic\"; faptul că (în ciuda unor rătăciri provocate de revolta unei conjuncturi prost gestionate) postez exclusiv pe acest site după toți acești ani demonstrează ceva - că nu sunt genul care scoate sabia pentru a tăia, ci pentru a uni; și că înțeleg deplin rostul pentru care săbiei i-a fost gândită teaca, ea însăși, la nevoie, o armă în sine; acesta este japonezul din mine; dar Poezia - dacă este poezie - dă-mi voie să o gândesc, să o simt și să o exprim românește și să îi consider pe aceia care bântuie spiritul cultural al națiilor lumii niște rătăciți de propria limbă; mulțumesc pentru lectură și pentru părerea sincer exprimată.

Mihai: uneori, lipsește mult mai puțin :); mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

aici are loc o întemeiere răsturnată, o încălecare, o ținere în frâu a cuvântului păscut pe suhaturile copilăriei (\"țineam în frâu/ marginile satului\"); răzbate nevoia de înălțimi și de puritate, dorința de a fugi de ochiului lumii, care rănește și pângărește (nici urmă de rană/pe deal/ bătrâne prieten); suntem în fața acelei intimități generatoare de sfințenie; în astfel de suflete, eliberate de trup, nu se poate lucra decât în materiale durabile, aur și fildeș; iar această lucrătură este una inițiatică, una a dăltuirii, a dezvelirii prin îndepărtare și a încrustării, a \"intarsiilor\".


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

la punctul ii) este vorba despre date de 27.09.2008; uitasem că a mai trecut un an; sper că nu veți reacționa ca în celelalte cazuri și veți considera această eroare de datare o tentativă de mistificare...

doamnă/domnișoară Corina Enache

deși nu sunt obligat prin regulament să vă răspund, deși atitudinea dv nu mă îndeamnă să vă răspund (și aici aveți dreptate, personal, în locul Elei, v-aș fi banat contul în urma introducerii de texte care aparțin altor autori; vă asigur că ați comite aceleași erori în condiții similare), deși dați frâu liber unui deductivism mai mult decât superficial pe baza căruia emiteți acuze, deși emiteți judecăți de valoare asupra textelor mele fără să argumentați (nici cu exemple, nici prezentând scara valorilor și aparatul critic în baza cărora emiteți astfel de supoziții - și, rețineți, aș prefera să emiteți astfel de supoziții sub textele pe care le semnez), deși, deși...

acuzelor dv răspund:

i) nu eu sunt editorul care v-a încadrat acest text la Atelier

ii) după cum puteți verifica, nu am mai avut un text la Recomandate din data de 27.09.2007 (textele care au o steluță roșie indică faptul că acel text a fost recomandat de către un editor).

iii) nu mi-am recomandat niciodată singur un text

iv) ultimul text recomandat mi l-am scos singur de la Recomandate și mi-am anunțat colegii și pe admin-ul site-ului că refuz să mai am texte recomandate.

v) textul \"Ce repezi ani\" se află la recomandate nu pentru că el a fost recomandat de către un editor, ci pentru că trei persoane diferite cu nivel 120 au acord câte o steluță galbenă acestui text, fapt care face ca textul să intre automat la recomandate.


dacă mai aveți alte nelămuriri, nu ezitați să mă consultați; nu sunt împotriva dialogului, rețineți, a dialogului, nu a monologului cu degetul întins (mă rog, \"retorismului\", după cum pretindeți).


o seară bună vă doresc.

în schimb, prezentul ne trădează adevărata natură.

tabloul întreg este reușit, dar îmi permit să afirm că versurile: \"ne-am învățat copilăria [...] imitînd gesturile bătrînilor/ care își știau păcatele\" trădează o deosebită înzestrare poetică.

apoi, modul în care ideea se degradează (\"o jale surdă îngrămădită acolo\" - și îmi place să îl citesc pe \"acolo\" nu ca adverb care indică locul, ci ca element care sugerează relativitatea valorii, modul în care sunt îngrămădite) și finalul în care imaginarul umanul este dominat de natură.

cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

ieri, în timp ce îți răspundeam la comentariu, m-am gândit că ceea ce scriu este în egală măsură valabil și pentru mine: nici eu nu m-am înghesuit să-ți las semne de lectură deși am citit destul de des texte semnate de tine.

cred că textul ar fi mult mai reușit dacă l-ai elibera de rezonanța pseudofolkistică (imprimată vouluntar sau involuntar; mă refer la: \"mă doare [...] și-această zi/ ce mâine nu va mai fi/ nu va mai fi\").

altminteri, îmi place această voce care pare mai mult o tăcere, un sunet care se naște din abur (interior) și fum (exterior) și care se amplifică, cuprinzând întregul decor și care se propagă fără devieri sau întoarceri și numai nerbdarea (redată cu ajutorul repetiției din s2) trădează umanul; și totuși... interacțiunea (chelnerul), un cunoscut (sugerat prin salutul obosit) ne spune că da, suntem singuri, dar nu atât de singuri pe cât am crede; mai de grabă, suntem străini în rost.

o notă explicativă pe marginea unei vieți,
Vasile Munteanu

scuză-mă, Doru, că nu ți-am răspuns la ultimul comentariu, nu a fost intenționat, și eu îți doresc mulți ani întru nevinovăție; măcar poetici; nu invidia pe nimeni, ceea ce se întâmplă unui om se poate întâmpla oricărui om; mai ales poetic; și, da, voi scrie, atât cât voi putea scrie; mulțumesc pentru prezență și pentru cuvinte - care înseamnă (măcar pentru motivul că Poezia nu are vârstă).

Ioan, în primul rând, îți mulțumesc pentru faptul că ai citit, te consider unul dintre lectorii avizați care frecventează siteul; în al doilea rând, mă încântă ideea că ai simțit impulsul să îmi comunici acest lucru, poate ai citit și altă dată și aceast impuls nu s-a manisfestat, ceea ce - o spun cu toată sinceritatea - este o pierdere pentru mine; sau poate n-ai citit, ceea ce s-ar încadra tot la capitolul pierderi; și, nu în ultimul rând, sunt mulțumit de faptul că ceea ce reproșezi textului nu este atât de natură estetică, ci mai de grabă de natură biografică.

acum, despre observația ta, nu știu despre ce fel de \"implicare\" vorbești, dar, așa cum înțeleg eu acest termen, ea există, atât psihologic, cât și biografic (nu am să intru în amănunte aici); apoi, cum își poate da seama oricine (lucru pe care l-am recunoscut public nu o dată), deși instrumentele prozodiei nu îmi sunt străine (aș spune deloc străine), nu îmi \"măsor\" niciodată poeziile cu rimă (nici măcar pe cele cu formă fixă); precizez acest lucru deoarece presupun că la asta se referea \"spiritul geometric\"; și, da, acesta ar putea fi un reproș, nu măsor poezia pentru că o cânt \"după ureche\" - așa îmi sună, așa o scriu; prea leneș fiind, m-am mulțumit întotdeauna cu faptul că am o \"ureche poetică\" bună; probabil că de aici vine și încrâncenarea mea de a nega \"maniersimul formal\": redau ideea așa cum se lasă ea îmbrăcată de așa-zisa ureche poetică; mă obsedează să scriu Ceva, nu mă obserdează să scriu Cumva (deși, pe măsură ce textul evoluează, caut să nu pierd din vedere nici acest aspect, lucru pe care îl găsesc firesc); prin urmare, dacă vrea cineva să mă jignească, pate să îmi spună că scriu \"ca un lăutar\"; eu, fiind mai indulgent cu mine, îmi scuz acest mod de a face poezie (sau de a scrie texte care se vor poezie) spunându-mi (și cred că și acest lucru l-am mai spus undeva) că sunt un aventurier poetic, nu un meșteșugar; poate că voi descoperi aur, poate nu; dar cu siguranță nu voi îmbrăca halatul de bijutier; și nu voi scrie cu penseta; iar asta (cum nici cele descrise până aici) nu cred că înseamnă \"cărturar\"; presupoziția mă onorează, dar sinceritatea mă silește să recunosc: nu sunt.


încă o dată, mulțumesc pentru prezență.

mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

La Mulți Ani, domnule Teodor Dume; nu știu, nu știu ce ne-am putea dori; în cazul meu, am mai mult decât merit, primesc mai mult decât ofer.

Ecaternia, eu întotdeauna scriu la o temperatură ridicată; acum să spunem că flacăra s-a potrivit ideii; uneori, arde brusc, alteori, cere prea mult timp; Ani împliniți îți doresc și eu; și arderea potrivită - frumoasa ta vârstă și zbaterea întru Cuvânt merită din plin acest lucru.

Laurențiu: poeții trăiesc pentru a scrie, oamenii trăiesc pentru a naște alți oameni; și unii și alții nasc pui vii; dar numai omul și... Dumnezeu, împreună, pot naște poeți; poeții nu pot naște oameni, ci numai Poezia; iată de ce îți dau dreptate: \"înțelegerea nu e aceeași cu trăirea\"; un an mai bun îți doresc.