Vasile Munteanu

ciudat este că tocmai strofa respectivă (mă refer în raport cu celelate) e o ironie construită pe un suprarealism exclusiv \"onomastic\"; prin urmare, dimpotrivă, abia restul textului are doza lui de realitate; observația ta mă pune în dificultate - chiar n-am reușit să depășesc gradul de implicare directă? și n-am reușit ca, dintr-o comunicare (re)cognoscibilă, să conturez un cadru general pentru idee?

mulțumesc.

conFrate, există undeva o rostire căreia nu îi mai crește gură; cât despre ticăloșii... să lăsăm ticăloșii să judece; a cui viață e mereu dreaptă sau mereu curbă? vorba mai experimentatului Sibiceanu (sper să mă ierte de pomenire aici), cât suntem vii, zic să (pe)trecem pe roșu; că doară viața nu e semafor...; și, da, seara se mai aude; se aud câinii-n Giurgiu...

îmi pare bine domnule Marian că aîți găsit textul de față interesant; cu toate acestea, nu știu cărui curent se opune, alternativ sau continuu? mulțuesc pentru lectură și semnul despre.

mulțumesc, Silvia, pentru lectură și pentru cuvinte.

Leonard: la ultimul nostru dialog, printre altele, afirmai (vizavi de sexul oral ca temă poetică): \"cred ca mai bine de 90% din populatia globului a participat la o scena precum cea descrisa mai sus, deci consider ca tema in sine poate sa provoace orice stare, e clar ca acele persoane nu vor sa-si recunoasca sau sa accepte participarea si implicarea lor in ceea ce se numeste initiere, si sexul este o etapa de initiere,\"; deși nu am să te întreb de unde ai intuit/dedus procentul, în sfârșit îți dau dreptate: da, deși fizic posibil să fi fost foarte aproape unul de altul, îmi permit o mică observație: nu despre \"cur\" este vorba în textul de mai sus; și nici despre \"amanet/are\"; mă rog, după cum se spune, \"frumusețea este în ochii privitorului\"; nici nu ar fi ceva de neimaginat: doi ochi - două...; pe mine nu mă deranjează cum citești (nu ar avea cum); pe tine? după cum îți spuneam la textul cu pricina (cel cu sexul oral): te concentrezi prea mult asupra ambalajului; relaxează-te, interiorizează-te...; nu de alta, dar este posibil să nu îți facă bine la roman (despre care puteai să îți faci reclamă în altă parte, dar știu că nici un mijloc nu ți se pare... - alege tu adjectvul).

nu ai de ce să îți ceri scuze; eu îți mulțumesc pentru răgazul acordat; puțini sunt dispuși \"să renunțe la sine\".

a, un ultim amănunt: poezia \"titlul mă amână\" chiar nu are rimă...:); în schimb, da, ai dreptate, nici atât nu este măsurată; după cum am mai afirmat în câteva ocazii, în poezie (cel puțin), mă consider un aventurier, nu un meșteșugar; caut aur, dar îmi place drumul; prelucrarea, deși nu îmi este deloc străină (aș spune că dimpotrivă, poate și de aici distanța pe care simt nevoia să o pun între mine și o astfel de manieră de literaturizare), nu mă atrage defel; mă ajută foarte mult \"urechea poetică\"; ce se cere cântat (adică scris cu rimă și măsură)... se cântă de la sine.

încă o dată, mulțumesc atenției acordate.

Ecaterina: în primul rând, îți mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte; în al doilea rând, părerea mea este că orice text, oricât de reușit, suportă posibile modificări în funcție de cititor; de exemplu, observațiile Silviei sunt de această dată pertinente; nu în ultimul rând, din comentariul tău, mi-a reținut atenția următoarea afirmație: \"acest poem îmi readuce încrederea că ești un scriitor bun\"; m-ar interesa, dacă ești dispusă, desigur, care este textul care te-a făcut să crezi așa ceva și, de asemenea, care text anume te-a făcut să îți pierzi această încredere recâștigată cu acest text; încă o dată, mulțumesc.

mulțumesc, Silvia, mulțumesc, Iarina, pentru lectură și pentru semnul despre.

înclin să îți dau dreptate, Silvia; cine ar mai scrie (iar?) despre trenuri și despre (în)depărtările fără adresă...; numai că mi-am zis: asta e. o stare permanentă. și o evocare autentică. nici măcar \"figură de stil\". așa că am încercat să redau și pur și simplu să multiplic \"starea comună\" (generalul) cu mijloace, așa cum ai observat, specifice (particularul). dacă n-o fi chiar atât de rău, o fi cât de cât bine :). ca-n bancul acela cu un cal dus la târg și care, ne-având nici o calitate, ba fiind și orb, se repede direct într-un copac; ce curaj are!

cred, Ottilia, că toți trăim într-un \"a fost ca niciodată\"; mulțumesc \"este\"-ului tău.

cine-i nevinovat, Ștefan? și de ce? de ce suntem vinovați cu toții... o știe fiecare; a suporta să trăiești înseamnă a te minți că \"eu nu\"; cel puțin că nimeni nu știe despre asta (mitul lui Gyges).

meriți un gin pentru asta:

\"mi-aș mai dori să mă despart de numele meu
ca de-o iubită căreia îi spui că nu ai nici un lucru în comun
și nici viitor\"

cum și textul, care debutează nu tocmai fericit, merită citit în întregime pt acest final de excepție (culmea, plauzibil - scrii o cerere în care îți expui motivele și se rezolvă); spun nu tocmai fericit pentru că nu prea interesează pe nimeni ce anume ți-a dăruit fratele tău, plus că acest preambul (deși necesar în economia \"militară\" a textului) este prea cosmopolit pentru a sincroniza sinapsele.

mi-a plăcut și jocul de cuvinte pornit de la ideea că nu haina îl face pe om și nici friz(z)ura pe fritz. gin fritz. 007.


un cititor,
Vasile Munteanu

îmi place revolta aceasta parcă mormăită, parcă scrisă într-un refugiu de tramvai la o oră târzie, când, pe o ploaie torențială (am ajuns să cred că altfel de ploi nu există), mai speri să treacă ultimul tramvai; fie și unul pe care să scrie: Se retrage la depou.

e ceva trist și solemn în aceste rânduri, demnitatea terfelită a unui soldat cu uniformă albă, care pentru o soldă mizeră cară mizeriile lumii cu sine; pentru că, dacă banii nu au miros, ei au, mai ales când plouă, un fel de gust amestecat, al pământului îngropat sub asfalt, un teluric al începuturilor mereu amânate.

pentru că este prea târziu și nimic nu mai trece.




același.

dacă n-ar fi comentat Laurențiu [pe care, astăzi, îl felicit pentru maniera de abordare a textelor, asigurându-l că acest lucru nu înseamnă că a devenit previzibil - adică \"dresat\", apropo de textul L. Pârvulescu :) ], aș fi sărit acest text; lucru pt care îi mulțumesc.

poate nu îți ieste străină replica din Filantropica: \"Ce vrei, mă, un autograf? N-am pix!\"; e, ăsta numesc eu \"talent de pus în ramă\" (la N. Caranfil mă refer, desigur).

mulțumesc pentru lectură și semnul despre; și, mai ales, pentru cuvinte.

și ce te faci dacă ei au ceva cu tine? se cheamă că nu mai ești liber? se cheamă...; bine, ai putea pretinde, apelând la formal, că ei nu sunt liberi; de așa libertate avea-r-ar mamha lor parte toată viața; măcar până trece sorocul broaștei și se poate da peste cap până amețește că nu se mai preschimbă în nimicuța; vorba povestitorului... \"ca să știm și noi odată boieria ce-i, sărmane\"; dar cum nu cred, zic să păstrezi gândul bun, pen că nu te văz vornic...; da\', o țâră de brutar (circul are nevoie și de pâine, nu?) tăt frământă prin dumneata.


un cititor,
Vasile Munteanu

d-ră/ d-nă Bozgan, fără supărare, părerea mea este că îi place.

Laurențiu: pe de o parte, spui că abordarea ta nu este una având carcater general-uman, pe de altă parte, mă trimiți la \"psihologia publicității\"; ceva este contradictoriu, nu crezi?

cu psihologia sunt de acord, oamenii la care fac eu referire intră și ies în/ din mine, deci nu eu în/din, între/ dintre ei; prin urmare, simplu spus, fără aere teoretizante, este vorba despre o lume \"a mea\"; nimic mai mult; de unde și implicarea receptării vizuale...


mulțumesc pentru prezență și precizări.

gura păcătosului... - ete, na! - îți mulțumește, oricum, pentru semnul de lectură - care, cât n-ar fi, înseamnă.

e bine ca, atunci când un om nu se poate exprima prin sine, găsește resursele necesare în sinele altuia; l-ai citit/ îl citești pe Borges (personal, aleg varianta 2, sunt sigur că citatul este copiat, nu reprodus din memorie) - felicitări pentru dovada de gust.

cât despre \"impotenți fizic\", crede-mă, e bine să (ne) gândim amândoi; mai ales tu; de ce? simplu, e bine cum este scris (dar, de: ferește-mă, Doamne, de gargara omului deștept...).

puteai, de exemplu, să-mi reproșezi că în utimul comentariu am scris un \"sau\" în loc de \"s-au\" și mai sunt, probabil, câteva, pe care nu le-am mai eratat; nu e târziu, zic să nu pierzi ocazia; dar, fă-ți un seriviciu, nu mai corecta ce nu are nevoie de corectări.

altminteri? voiai să spui nimic sau mi s-a părut mie?

în primul rând, mă bucur de faptul că ți-ai (re)asumat identitatea; nu m-am îndoit nici o clipă de faptul că fiecare este realmente convins de ceea ce afirmă (folosesc \"afirmație\" în sensul valorii de adevăr); s-a dovedit în timp că însăși afirmațiile științei (chiar și ale statisticii de care faci gratuit paradă - spun gratuit pentru că opinia sus-exprimată nu aborda o perspectivă cuantificabilă, după cum se poate vedea, numeralul este indefinit) au fost contrazise sau chiar sau autocontrazis; în plus, de exemplu, îți permiți să afirmi despre următoarea construcție: \"ochiul este o bară\" că este o construcție superforțată; dacă tot ai o viziune superștiințifică asupra poeziei (deși părerea mea este că statistica nu depășește nivelul abacului), te întreb, ai încercat reprezentări grafice asupra ochiului din perspectiva desenului tehnic? posibil să fie iritat răspunsul meu, dar asta pentru că, așa cum am mai afirmat, m-am săturat de acuze din astea supercategorice făcute la simpla margine a clicului; nu neg, virulența răspunsurilor mele posibil să se manifeste și când ar putea fi moderate, dar... am căpătat un anume grad de intoleranță pentru care îmi cer scuze, dar căruia nu am de ce îi cere socoteală.

parte din aces al doilea răspuns este valabil și pentru Ilinica Nistor (E. V.); precizez acest lucru deoarece nu am chef să polemizăm doar motivați de viziuni diferite asupra poeziei, dar fără a recurge măcar la o analiză elementară; consider despre mine că nu arunc cuvinte la întâmplare pe hârtie, iar, când rodul muncii îmi este minimalizat din suficiență sau comoditate intelctuală, nu pot reacționa altfel.


evident, nimic de natură personală.

mulțumesc, Iarina, pentru lectură și pentru semnul despre.

domnule Nacea: nu vă pot crede; măcar pentru simplu fapt că, spre deosebire de dv, nu îmi permit certitudini cu pretenție general-umană (și universal valabilă bla bla...); perspectiva mea este una strict subiectivă; eu afirm: \"observând și notând cum trăiesc\"; se poate lesne observa cum și de ce am construit astfel (iar nu \"cum trăim\"); în schimb, din scurta și aiuristica dv intervenție, eu nu am intuit, nici atât nu am putut deduce pe ce se bazează afirmațiile categorice pe care vi le permiteți; oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru impulsul de a comenta.

d-nă/d-ră Nistor: dacă se poate face filozofie cu ciocanul (ba chiar cu secera și ciocanul), de ce nu am încerca și un par? dacă împingem raționamentul dv până la consecința sa ultimă (dpdv logic), ar trebui cumva să deduc despre poezie că ea este apanjul oamenilor... mai puțin inteligenți și nu prea analitici? cât despre comparația cu Billy Idol, mărturisec, ar fi fost oportună cu destui ani în urmă; eh, \"sweet sixteen\"...; astăzi, o găsesc forțată; sunt mai mult trasher decât punker și mai mult Prodigy; ce vreți, și trasherii trec de tinerețe (nu ați precizat a câta...) la fel ca punkerii, ca poeții sau ca oamenii de rând; cine \"nu trece\", aș crede că deja e mort; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre cum scriu, dar nu scriu și despre cum sunt, dar nu sunt; probabil simțeați nevoia să vă/să fiți băgată în seamă; ați reușit; mulțumită?

de un picior de ajutor aș avea nevoie, Șerban - un pas înainte nu se face cu două mâini stângi, cu atât mai puțin trei; ce a spus Borges ar putea spune (cu unele excepții) oricine; asupra problemei ridicate de tine (via Borges) eu sunt curios care ar fi punctul de vedere al rănii.

Leonard: probabil, ai dreptate.




vă mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

ochii care nu se văd, nici telefon nu dau... :)

uneori, aici și acolo nu există, drept pentru care: mulțumesc.