Vasile Munteanu

Costin, ai dreptate, Teatrul de Comedie este în altă parte; în cazul tău, ca să riști cât mai puțin să întâlnești o depresie, îți recomand Teatrul Mic de Comedie; dacă nu grăbești, poate în 10-20 de ani apare și Teatrul Foarte Mic de Comedie; apoi, Cel Mai Mic, Cât Se Poate de Mic, Mai Mic de Atât nu Există, Adevăratul Teatru de Comedie, La Oha, La Șto și ce i-o mai trece prin minte celui dispus să se a_muze (a privativ); în plus, nu înțeleg de ce nu te întrebi pe tine de ce ai intrat? și, ce-ai zis, dacă tot am intrat, cum dreaq să nu mă bag și eu în seamă; desigur, așa, în glumă.

Dana: pe bune? și eu care credeam că forța creativă este a aceluia care creează; că s-au dat peste cap, nu te contrazic, dar se pare că au rămas așa; nu, nu există originalitate; mulțumesc pentru îndemn; și, desigur, pentru lectură și pentru semnul despre.

domnule Silvestru, să le luă pe rând: i) soarta actorilor? să spunem că este numai un (pre)text; ii) am recitit fraza care vi se pare neclară; mi-a fost clar; mai mult, am ajuns la concluzia că redă exact ceea ce am intenționat să spun; iii) vă agasează punctul? mai agasant ar fi dacă l-aș elimina și aș păstra forma actuală; să mă apuc să tai și să cosmetizez - ar fi altceva; iv) cât despre cazuri..., cine nu este un caz?

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

unul dintre autorii mei preferați spune (desigur, fără pretenția originalității) ceva de genul (scuze dacă nu am să redau întocmai): \"Nu îi înțeleg pe aceia care vorbesc tot timpul despre trecut sau despre viitor și nu văd clipa de față, care singura este realitate; restul este iluzie care s-a dus sau iluzie pe care ți-o faci; și de trăit când trăiești?\"


tu deja trăiești cum îți dorești.


mulțumesc pentru lectură și, mai ales, pentru cuvinte.

mulțumesc, Alex, pentru preumblarea printre cuvinte; eram convins că nici de acest text nu se va apropia nimeni.

„Să nu vă închipuiți că eu mă cred cu adevărat. Să nu vă închipuiți nici că eu nu m-aș crede neadevărat. Vă jur că nu-mi pasă dacă veți găsi contraziceri; nici dacă veți sublinia erori, pentru că erorile le aveți și dvs., în măsura exactă în care le am și eu; nici dacă mă veți acuza de superficialitate, deoarece nu am vrut să mă obosesc aprofundînd prea mult atâtea lucruri care nu mă interesează; le-am scris, aceste șiruri de propoziții, dintr-o dată, fără nici o ștersătură, ocolind orice dificultate, ocolind orice oboseală; am scris aceste lucruri cu desăvârșire la întâmplare, având siguranța însă că aceste lațuri și aceste faruri vă pot, ici-acolo, lămuri, încurca sau îndemna în preocupările dvs., neimportante
De ce le-am scris? Nu știu de ce. poate ca să mă eliberez de ispita, nu știu de unde rămasă, de a le scrie; și din dorința de a scăpa de ele, deși nu era prea rău să fiu obsedat de ele. În definitiv, importanța cosmică a lucrurilor acestora e așa de minimă, încât nu vreau să caut explicarea și justificarea acestor fost și poate viitoare preocupări ale mele.
Dar mai ales să vă atrag în mod deosebit atenția că nu caut, în nici un fel, să-mi motivez, să-mi justific deci să-mi atenuez ceea ce Domniile Voastre, într-un glas, veți numi neseriozitate. Sunt neserios pentru că așa vreau eu să nu fiu serios. Pentru că eu cred cu încăpățânare în caraghioslâcul inefabil și suprem al seriozității.” [(fragment), E. Ionescu, în „Nu”, Ed. Humanitas, Buc, 1991)]



cum spunem într-un comentariu de la un text anterior al tău, (redau din memorie) îmi place că încerci ceea ce ar trebui să încerce oricine scrie: să tulburi apele.

am căzut de prost; în seara asta, desigur... :)

dar uite ce idee mi-ai dat: de acum încolo, (cel puțin la textele tale) voi lăsa două comentarii - unul pozitiv, unul negativ; cum ar veni, de rasă într-unul, maidanez turbat în celălalt.


sănătate (deși se pare că ești constructivă așa, zdruncinată) !

mulțumesc, Silviu, pentru lectură și pentru semn; și scuză-mă că nu găsesc resurse să dezbat pe marginea acestui text.

să nu fiu înțeles greșit; prin \"poezie de dragoste\" înțeleg chiar și formele sale mai mult sau mai puțin patolgice, pentru că în egală măsură văd acest txt ca o căutare de sine (o căutare oscilând la limita dintre narcisism și turbare - ceea ce ar justifica și mai bine motivul \"câinelui\").

titlul acestui comentariu (al meu) intenționa să sugereze că primează sistemul de referință la care ne raportăm.

nu cred că putem vorbi de un anume tip de solicitare (mă rog, nu una care să depășească o cauzalitate chimico-biologică sau fizico-mecanică); dar, aveți dreptate, întotdeauna este vorba despre o \"deliberare\".

până la \"ordine\", întotdeauna sunt mulți pași de făcut; iar aceasta se instituie numai pe baza unor \"legi\", care, deocamdată ele se refuză comunicării (voit sau involuntar).


mulțumesc pentru lectură și semnul despre (mult mai aproape de text).

puțini mai scriu astăzi poezie de dragoste bună și care să se adreseze în primul rând adolescenților; sau, mai mult, propune adulților o perspectivă adolescentină respectând criterii estetice (cu alte cuvinte, reușind să-și păstreze credibilitatea, lucru al naibii de dificil); majoritatea acestui tip de scriere mustește de gravitate, de experiență, întruchipează drame mai mult sau mai puțin imaginare; sau, la polul opus, e cinică, detașată, analitică până la \"moartea pasiunii\".

am recurs la acest intro pentru a spune că, vizavi de acel \"de nici un fel\", eu aș plusa la nivelul limbajului, mai ales că strofa finală susține o astfel de imagine, și aș spune: \"nu te ating de nici o culoare\".

\"câini turbați\"; când am citit prima oară textul, și pe mine m-a blocat puțin imaginea, nereușind să asociez chipul unei îndrăgostite cu al unui câine turbat; totuși, setea tot mai amplificată, lipsa oricărui punct de reper, pornirea acesta de a devora fără discernământ orice îți iese în cale, ca și cum te-ai supune instictual unei matematici a eliminării la finlaul căreia să găsești ceea ce cauți, m-a determinat să îmi spun că refuzul în dragoste poate fi exprimat și în acest mod și că imaginea noastră exterioară despre nu poate explicita mai adecvat o astfel de trăire.

am mai avut rețineri vizavi de \"claxonul care te izbește în față\"; în mod normal, tipul acesta de sunet agresează auzul; și m-am întrebat ce explicație s-ar putea găsi pentru o astfel de exprimare (asumată sau nu); și mi-am spus că, pentru a ne repreznta ceva (orice) noi trebuie să gândim acel ceva ca fiind exterior nouă; prin urmare îi atribum însușiri de obiect; iar când un obiect ne agresează, el nu ne alterează numai un simț sau un organ, ci întreaga făptură; reprezentată, aici, de \"față\", de chip, sugerând un anume tip de transfigurare (în cazul de față negativă).

ș.a.m.d. (posibil să revin)

sper să nu ți se pară deplasată permutarea: cred că adjectivul cenzurat din titlul poeziei precedente se potrivea mai bine dacă însoțea satelitul; mai ales cu funcție predicativă (pt cunoscători: cam ce-a pățit butonul Escăi...).

involuntar, mai ales finalul, dar și mâinile acestea \"parabolice\", mi-au amintit de Lena, câștigătoarea Eurovisionului (anul ăsta, anul trecut? uh, ce mai trece vremea...)

despre text: cred că mai merge periat; exemplu: \"nu reușesc să te ating de nici un fel\" - cred că e suficient sau \"nu reușesc să te ating\" sau \"nu te ating de nici un fel\"; și alte câteva.

dar

la modul general, mi-a plăcut teribil această obsesie a căutării, această acută lipsă de \"tu\", dimensiunea colosală, hibernală pe care o capătă tot felul de nimicuri. o lume a cărei cromatică se comprimă la nivelul undei, totul reducându-se la comunicare.

- în primul rând, autorul și-a exprimat dorința de a pune capăt unei polemici fără doar și poate sterile.
- această parodie are o temă, cu siguranța alta decât aceea adusă în discuție de anumiți comentatori (nu știu dacă din ignoranță, din rea-voință sau din cine știe ce impulsuri incontrolabile - și nici nu are importanță); motiv pentru care invit pe oricine dorește să poarte o astfel de discuție, să posteze un text cu o astfel de temă în propria pagină.
- când unii sunt convinși că au întotdeauna dreptate (confundând \"Răzvan și Vidra\" lui Hașdeu cu \"Republica\" lui Platon - precizez, e o figură de stil), cum este cazul doamnei Mamier, discuția nu poate fi sub nici o formă constructivă; dovadă că, deși toți autorii acuzați de \"rasism\" au precizat că nu despre exterminare este vorba, doamna în cauză o ține una și bună; stimată doamnă, (aceasta este o părere personală) printre multele îndatoriri și drepturi pe care le are un cetățean, mai mult sau mai puțin explicit se numără și acestea: am atât dreptul, cât și obligația de a mă comporta ca un om; dar acest lucru nu înseamnă că am numai obligația de a suporta alt om (indiferent de etnie sau dacă este majoritar sau minoritar); pentru că oricât de utopică ar fi viziunea domniei voastre vizavi de integrare, nu puteți nega faptul că întotdeauna a existat și întotdeauna va exista o diferență fundamentală între lumea reprezentată și lumea exprimată; dumneavoastră (conform teoriilor enunțate) aveți tendința de a face bine cu forța (puneți problema integrării rommilor ca și cum ați fi purtătorul lor de cuvânt); ei bine, abia aceasta poate fi considerată o formă de rasism (în definitiv, pentru că tot elogiați atât democrația occidentală, de exemplu, și americanii i-au integrat pe amerindieni, sau, un exemplu mai apropiat de domnia voastră, nu eu sau alți antecomentatori recurgem la forța fizică vizavi de algerieni, magrebieni și alții de genul); părerea mea (și oricare dintre antecomentatori are dreptul la o opinie) este că procentul acelora care se doresc integrați (în cel mai propriu mod cu putință, cu program de 8 ore/zi, cu baie măcar săptămânal, dacă nu zilnic – pentru că, nu-i așa, după cum bine observă domnul Dan Norea, mijloacele de transport în comun sunt cumpărate din banii majoritarilor ș.a.m.d.) este atât de infim, încât acele cazuri le putem lejer considera cazuri particulare; în plus, așa cum unii dintre antecomentatori au observat, majoritarii acestei țări au în mod bizar mai puține drepturi decât minoritarii; și spun în mod bizar pentru că, nu știu cum este în Franța, posibil să aveți dreptate, dar aici, în România, așa cum văd eu lucrurile, posibil să mă înșel, este din ce în ce mai dificil să te integrezi în propria țară.


acestea fiind zise, indiferent de poziția adoptată, orice alt comentariu care nu are legătură cu acest text, mai mult, repetă steril același punct de vedere, va fi refuzat.

am o singură curioitate: vei continua să comentezi sub acest text până când îți va da toată lumea dreptate? ok, ți-ai exprimat punctul de vedere, nu văd de ce e nevoie să răspunzi altor comentatori, pentru că argumente noi observ că nu propui; cât despre intoleranța vizavi de o fantasmagorică atitudine... antirasial/ă (las așa până te decizi), uite, deși am citit și am comentat acest text chiar înainte de a mă culca, nu am visat nici pisici albe, nici pisici negre...

părerea mea este că textul de mai sus, plecând formal de la cel clasic, ar putea foarte bine fi receptat drept articol de ziar (unul dintre nenumăratele publicate în presa autohtonă la momentul respectiv) redat în versuri, care prezintă în manieră mai mult (anumite pasaje) sau mai puțin (celelate) personală unul dintre numeroasele episoade ale exodului european având ca personaj principal controversata minoritate înregistrată majoritar în România; prin urmare, cine ține cu tot dinadinsul să denigreze pisicile negre ale acestui text, se declară iubitor de pisici albe; și viceversa; nu, textul nu poate fi catalogat sub nici o formă drept unul \"rasist\" (nici \"antirasist\" - că văd că unii dintre antecomentatori nu mai știu care-i una și care-i alta...).

cât despre valențele sale artistice, două precizări; excelent lucrat dpdv tehnic; în schimb, finalitatea sa estetică găsesc a fi una modestă (dar nici nu cred că autorul a intenționat \"să spargă piața\" cu acest cover lirico-social).

în primul rând: despre poezia ta (așa cred) am spus că îmi place (vezi primul comentariu); observațiile mele nu se refereau la \"poezie\", ci la maniera de a alătura cuvintele care o alcătuiesc, alocuri deficitară; dacă, de exemplu, găsdești că eȘti de acord \"cu acel ca pe niste si poate cu acel verb, pentru sonoritate\", iar celelalte sunt ok, atunci, ai dreptate, înseamnă că nu mă pricep la triunghiuri.

pentru că, pe de altă parte, dacă tu spui că un triunghi e triunghi pentru toată lumea, eu nu te pot contrazice; nu pentru că pot da n interpretări figurative unui triunghi (de exemplu, de la o proiecție 2D a unei piramide, până la o manieră de reprezentare a unei trinități), ci pentru că pur și simplu nu știu ce gândește toată lumea.


am să mă opresc aici. ai dreptate, \"cea mai bună poziție a autorului e să nu țină partea nimănui\"; chiar dacă pentru aceasta persistă în eroare.


[obs. așa cum ai modificat ultima strofă, pe care nu o vedeai perfectibilă, ai obținut un rezultat și mai nefericit; măcar din simplul motiv pentru că, nu-i așa, ochi sunt ochi pentru toată lumea...]

că regulile compunerii unui triunghi isoscel respectă într-o măsură mult mai mare principii estetice decât o exprimare liberă în scris; desigur, poți desena un triunghi oarecare și să pretinzi că acesta este isoscel...

(-) cu timpul (proces lent) - imediat după (spontan și bine delimitat); dizolvându-mă în întuneric (verb inadecvat + în_în...); ca pe niște (merge construit fără comparație; în orice caz, fără atâtea elemente); dacă este firesc, de ce este trist? fiescul aici nu ae conotație negativă (cum ar avea \"banal sau \"rutină\", de exemplu); păsări moarte - seama de moarte; la un moment dat (redundant); doar niște + simple (pleonasm) - care văd (păi... asta e proprietatea ochilor).

(+) câteva metafore de efect (mai ales cea finală, cu minusurile de construcție semnalate); de asemenea starea aceasta indusă de întreg, un altfel de Bacovia, la fel de rece, dar detașat, analitic.


a citit,
Vasile Munteanu

de zi nu poate să fie. că e Luna. o doamnă, orișicât.

mai minimalist,
Vasile Munteanu

să-ți faci publicitate cu demnitate, Emilian, după ce ți-ai făcut \"publicate\" e destul de de... nerentabil; așa că astfel de \"investitori\", care-și vând banii pentru imagine, consideră ceva firesc să optezi pentru agresivitate în defavoarea demnității (într-un astfel de context, singura \"filozofie\" vizavi de cum este catalogată demnitatea de astfel de specimene care îmi vine în minte pe moment este discursul lui Don Pepe, interpretat de Ghe. Dinică, din Filantropica); este și acesta unul dintre motivele pentru care prefer să nu am astfel de date personale în pagina personală.


Igor, titlul comentariului - formulat așa, la două capete - este savuros; și eu mi-am pus problema: m-aș fura singur? sau m-aș ignora, considerându-mă din cealaltă categorie? de acord, cartea (indiferent de formatul către care se va îndrepta) trebuie să existe; problema este că, în majoritatea cazurilor, celuloza ca materie primă este cu mult mai prețioasă decât produsul finit.


mulțumesc pentru cuvinte.