Vasile Munteanu

mă refer la "intuiția" ta asupra personajului - am avut întotdeauna și am din ce în ce mai acut pornirea de a contura aceste texte eviscerate (golite de lirism intestinal) în monologuri; numai că proza implică un efort susținut, de care un leneș ca mine rareori se simte atras; totodată, aș fi regretat să las aceste "dialoguri cu sine" la nivel de schiță mentală (nu îmi amintesc câte am pierdut astfel, dar cu sigursanță multe); prin urmare, toate textele de genul acesta sunt "soluții de avarie", se pot transforma oricând în mai mult fie într-un sens, fie în celălalt; desigur, pot rămâne și astfel :).

mulțumesc pentru revenire.

punctul tău de vedere, și în mare parte îți dau dreptate; mai ales că s-au dat dat deja ceasurile înapoi (încercam să spun că m-am detașat de starea specifică "momentului scrierii"); asupra explicitului am să mai reflectez, nici eu nu am fost deplin mulțumit, deși intenția aceasta a fost, să sune sec, așa cum sună orice definiție, dar care, aici, prin metaforizare, repotențează sensul/sensurile; am verificat acest lucru și imediat după ce am scris și acum - reușește; cu ce nu sunt de acord: o masă bună nu se poate compara cu o baie bună - măcar din simplul motiv că apa (acompaniată de somn - somnul din apă, somnul dintre ape) este un element cu totul aparte (credeam că acest aspect este evident), mi-aș permite să-l numesc "primordial".

oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre; și mai ales pentru "calmul" observațiilor, aspect destul de rar întâlnit pe site, nu e prima oară când "colaborăm" în jurul textelor, deci această precizare este oarecum inutilă; dar am dorit să mă asigur că maniera ta de a spune lucrurilor pe nume nu trece neobservată; încă o dată, mulțumesc.

mulțumesc, doamnelor, pentru lectură și pentru semnul despre; după cum se știe, podul acesta, fiind unul într-un picior (fără a fi ciupercă), este... în aer; da, unde pun ei piciorul (deși aripa ar fi fost mai potrivit) se cunoaște; să-i spunem... descălecare (dezarpiare?); deși, în cazul acesta, griji mai mari mi-aș face pentru celălat picior, pe care l-aș dori... cât mai departe (sau pe cât posibil mai înalt!)

mulțumesc, domnule Teodoriu, pentru lectură și pentru semnul despre.

despre lecturarea acestui text, bineînțeles că nu am nimic împotrivă; orice autor ar trebui să se simtă onorat de astfel de inițiative (de care, din fericire, am mai avut parte).

(nu) s-ar putea; lucru care (nu) poate constitui premisă a (nici) unui tip de silogism.

cât despre ceasul respectiv, la ce credeați că mă aștept, să fie vreun brand chinezesc, fabricat în Elveția?

mulțumesc, Sorina, pentru lectură și pentru semnul despre.

domnule Eugen, în lumina noilor argumente noi concluzii se pot trage: i) nu eram eu prietena respectivă; ii) oricât de pasionat aș fi de știință, n-aș purta la mână un ces atomic (ca o ironie... a sorții și spre amuzamentul contraargumentării: atomic, nu; dar am unul japonez :D).

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre; așa se pare, indiferent de mediu, grija cea mare a trupului este să nu ne înecăm; iubirea (de celălalt) este una dintre soluții; prin urmare, nu știu dacă așa stau lucrurile, dar gândesc "dragostea" drept o formă de manifestare a instinctului de conservare; care nu se împarte la doi; dimpotrivă, doi se împart/sunt împărțiți aceluiași instinct.

domnule Eugen, constat că, în afara spiritului de observație, comentariul dv are început și concluzie; prin urmare, lipsește conținutul.

dar

raționamentul este următorul: când un Sb neagă existența unui Ob nu înseamnă implicit că îl anulează.

prin urmare, concluzia 1 (a mea): un ceas stricat nu este nici mai bun nici mai rău, este pur și simplu un ceas stricat.

pentru că (o altă eroare de judecare din partea dv)

un ceas care o ia înainte (nu cred că "înaintează") sau rămâne în urmă nu, în funcție de anumiți vectori, dintre care unul clar ar fi "viteza", ar putea arăta de mai multe ori pe zi ora exactă.


concluzia 2 (a mea): totuși sper să reveniți asupra comentariului, inserând ceea ce ați uitat să evidențiați între început și concluzia dv; ne-ar ajuta pe amândoi să înțelegem mai bine ce anume ați dorit să evidențiați.

că prestezi (comentatoricește, desigur) la un nivel (chiar mult sub el) la care pretinzi că nu poți să cobori ("de la etaje superioare") într-o manieră în care, în loc "să faci analize" (observă că respect cu fidelitate maniera ta de a te exprima, implicit de a gândi), nu spun literare, dar măcar despre care poți accepta că au legătură cu textul, "faci analize psihologice".

dacă în mediul pe care îl frecventezi, împărțirea se face "hăitește", înțeleg; ai să te obișuniești că oamenii (a nu confunda individualul cu umanul) se împart în grupuri; oricum, indiferent de care parte a socializării te plasezi (și indiferent de motive: biologice, antropologice, sociologice sau patologice), nu trebuie să ai un IQ ridicat pentru a observa că în majoritatea cazurilor textele apreciate de Radu Ștefănescu au fost desconsiderate de către mine și invers; am precizat acest lucru pentru că nu am înțeles ce legătură poate avea pentru o minte sănătoasă Radu Ștefănescu_cu prefectura.

în altă ordine a ideilor; scrierea de mai sus, indiferent de (a)"muză" (dacă e cazul, a privativ) este un text care satisface criteriile necesare pentru a fi considerat astfel; prin urmare, încă o dată, nu văd ce legătură are textul cu prefectura editorială; dar asta demonstrează încă o dată (deși nu mai era nevoie) caracterul infailibil al raționamentelor pe care le faci.

în concluzie, când răspunzi ca o mahalagioaică, nu striga după mama dacă ți se întoarce cuvântul în aceeași manieră, ba chiar depășindu-te din mers; doar sunt unul "lipsit de..."; așadar, dacă ai ceva să comentezi în pagina mea, fă un efort (așa, între acele "munci" la care ai precizat în mod repetat că pleci - deși nu știu pe cine interesa) și prestația să aibă legătură cu textul; nu e nevoie să demonstrezi că, atunci când esența despre care vorbești este un punct exterior ei, la o dreaptă se poate duce un număr infinit de paralele.

pentru nica mădălina: citatul respectiv este dat dinspre propria-ți neînțelegere; da, am spus "ferestrele de la morgă (culmea ironiei, gândite spre folosul viilor) sunt mai potrivite respectivei așteptări"; exact "mai potrivite" (identitate?!) decât acelei "fereastră de la ATI" folosită de tine.

e foarte bine că te întorci la muncă, e spre folosul tuturor; hatha yoga ai încercat? de ce întreb, mă gândesc că e mai mult decât muncă fizică...

și, mădălina, învățăm împreună să citim: unde am identificat eu ATI cu morga?!


http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13991954/notă_scăzută._la_purtare

cu siguranță ai greșit decorul; ciorile la fel; spitalul e, așa, un fel de casă de amanet a vieții; ferestrele de la morgă (culmea ironiei, gândite spre folosul viilor) sunt mai potrivite respectivei așteptări; vrei un contraexemplu? și turlele bisericilor sunt pline de ciori, totuși catapeteasma este intactă; și podurile școlilor sunt pline de ciori, dar nici un clasic nu absentează nemotivat de pe varul pereților.

concluzie: ia "pagini aurii" (ironia ascundea și alte sensuri) și încearcă să descoperi un sfânt sau un clasic; sincer, puțină curățenie nu strică nici unui loc; cu atât mai puțin spitalelor; pe care, la fel de sincer, astfel de texte nu le ajută cu nimic; pentru că, dacă ciorile "fac desene", și acestea sunt "texte făcute".

concluzionezi: "nu-i pe placul tău ce ai văzut și citit aici. dar de aici și până la a duce în derizoriu cu tonul și pseudo-critica ta e cale lungă. cum necum reușești să o străbați f. rapid. te felicit!"

maniera ta de a răspunde a fost de un real folos în acest sens, pentru că eu am început astfel: "nu mă pricep la fotopoezie, deci nu pretind că am dreptate; am intrat, am receptat ce am găsit și comunic în consecință"; nu văd nicăieri în comnetariile mele ceva cu pretenție "general umană și universal valabilă"; dimpotrivă, tu ai fost aceea care ai găsit de cuviință să supratehnicizezi explicațiile (atât aici, cât și la celălalt text - unde nu mai intru), plasând fie ironii de natură cognitivă, fie de natură bahică; prin urmare, nu văd de ce te miri că reacția mea s-a deteriorat rapid.


pe curând (mai exact, ne citim la un alt text).

domnul Neculai croiește
haine pentru împărat -
fiindcă umblă sărăcuțu
doar în metru îmbrăcat

o, ce catrene minunate!
(mai am o mică întrebare:
profund, cu cap, sunt scrise toate,
dar, scuze, nu-mi dau seama care)."


stimate autor celebru
de-mbârligată aparență,
ți-aș explica, da-i evident:
la tine, nu-i vreo diferență.

de ce n-ai zis că sunt la tine?

chiar recenzat, te rog ia seama,
ești tot un caz particular,
pe boc* șezând îți cântă-n casă
din solz de pește... un marinar.

singurul lucru la care m-ar timite pe mine este: de unde fac rost de numărul de telefon de la REBU; ciorile nu știu în grija cui sunt, probabil a primăriei; păcat, pe vremea lui Creangă ieșeai cu pușca la ele (poate muți vânătorul din fotopoezia aia aici și rezolvi două probleme dintr-un foc; ai, ai, ce feste îmi joacă propria "psiohologie pastorală"...)

e clar: privim două lucruri - identice în formă, diferite în conținut; ce să fac, iartă-mă și tu, fără explicația de mai sus, nu puteam înțelege această fotopoezie, ce să fac dacă (ai dreptate, uneori consum, dar acum sunt din greșeală treaz; ca de fiecare dată când comentez) nici beat n-aș putea asocia gaura respectivă cu o capră sau un lup; nici măcar anume "pentru a decupa prin aparentă dezumanizare"; din două una: ori nu am suficientă imaginație (ceea ce am atenționat de la început), ori e prea mult!

chiar recenzat, te rog ia seama,
ești tot un caz particular,
pe boc* șezând pocnește biciul
trăsurii tale... un marinar.


________________________________
* boc (bócuri), s. n. – 1. scăunel, taburet al fierarilor. – 2. Capră, bancă pe care șade vizitiul. Germ. Bock „capră; șevalet” (DAR). Sec. XIX.