desenul tehnic al orei de 2

Să începem cu motto:
"chiar și un ceas stricat arată fix de două ori pe zi"
V.M.

Concluzie matematică:

Un ceas stricat e mai bun decât unul care înaintează sau rămâne în urmă, pentru că ceasul stricat arată de două ori pe zi ora exactă.
E.S.

domnule Eugen, constat că, în afara spiritului de observație, comentariul dv are început și concluzie; prin urmare, lipsește conținutul.

dar

raționamentul este următorul: când un Sb neagă existența unui Ob nu înseamnă implicit că îl anulează.

prin urmare, concluzia 1 (a mea): un ceas stricat nu este nici mai bun nici mai rău, este pur și simplu un ceas stricat.

pentru că (o altă eroare de judecare din partea dv)

un ceas care o ia înainte (nu cred că "înaintează") sau rămâne în urmă nu, în funcție de anumiți vectori, dintre care unul clar ar fi "viteza", ar putea arăta de mai multe ori pe zi ora exactă.


concluzia 2 (a mea): totuși sper să reveniți asupra comentariului, inserând ceea ce ați uitat să evidențiați între început și concluzia dv; ne-ar ajuta pe amândoi să înțelegem mai bine ce anume ați dorit să evidențiați.

despre pereche, omul pereche, timpul pereche, "glotă și epiglotă", câtă sensibilitate! despre ușile răzbaterii unul în celălalt... ce sentiment poate fi mai frumos decât acela al descoperirii în celălalt, al "bântuirii"?!

"dragostea nu suportă numerele prime", dragostea înseamnă să te împarți la alții!

"un desen tehnic" original!

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre; așa se pare, indiferent de mediu, grija cea mare a trupului este să nu ne înecăm; iubirea (de celălalt) este una dintre soluții; prin urmare, nu știu dacă așa stau lucrurile, dar gândesc "dragostea" drept o formă de manifestare a instinctului de conservare; care nu se împarte la doi; dimpotrivă, doi se împart/sunt împărțiți aceluiași instinct.

”desenul tehnic al orei de 2”:
este un pretext pentru a genera sentimente trăite sau imaginate de autor. Un șir mai lung de senimente, cu trăiri întortocheate, cu început în doi și sfârșit trist în care poate că vrea să fie singur, sfârșit cu o imagine unică: ”conturul unui pumn nepereche.”

Aceasta a fost percepția mea.
Sorina.

Vorbiți despre spiritul meu de observație.
Mulțumesc.
Înseamnă că v-am adresat totuși câteva vorbe... de spirit.
Mă simt incorfortabil că am surprins în comentariul dvs. o scurtă tentativă de viol asupra unei minore. Minora este Logica.
Porniți de la raționamentul că dacă un Sb neagă existența unui Ob nu înseamnă implicit că îl anulează. Premisa este corectă, dar dvs faceți exact pe dos: nu negați existența ceasului, dar îl stricați și astfel îi anulați utilitatea și “tulburați cadranul”
În partea a 2-a a concluziei nr. 1 vă pierdeți rigoarea, pentru că nu ați specificat la care fel de ceas vă referiți și astfel raționamentul dvs. stă ca pe nisipul mișcător al unei clepsidre.
Avem ceas solar, mecanic, avem atât de multe ceasuri printre care și ceasul rău pe care îl asociem uneori cu pisica neagră.
Am numit intervenția mea “Concluzie matematică” pentru că era verdictul unui calculator la întrebarea: Care dintre 2 ceasuri e mai bun, unul care e stricat sau unul care dă cu eroare.
Cât despre ceasuri, e puțin probabil ca unul electric sau electronic care merge înainte sau rămâne în urmă să arate de 2 ori pe zi ora exactă. Unul mecanic, da.
Dar să vorbim și despre ceasurile atomice.
Niciunul nu arată riguros de mai multe ori pe zi ora exactă, pentru că și cel mai precis are o eroare, chiar dacă este de o secundă la 80 de milioane de ani...
Spuneți despre comentariul meu că are început și concluzie; prin urmare, lipsește conținutul. Conținutul e chiar în concluzia anecdotică. Iar anecdota e în stare de orice.
Mi-ați dat sugestia discursurilor inginerești prin titlul dvs: “Desenul tehnic al orei 2”.
Ați delimitat bine diferența dintre “a înainta” și “a o lua înainte” și m-am conformat.
M-ați surprins de la bun început, pentru că în urmă cu mai mulți ani i-am spus unei foste prietene că timpul pe care nu l-am petrecut împreună a avut alt ritm pentru fiecare. Apoi am tras iar o concluzie (e năravul meu) că astfel timpul a trecut diferit pentru noi.
Când v-am citit am avut o tresărire și mi-a înmugurit amintirea ruptă.
Dragostea nu suportă numerele prime?
Dacă e indivizibilă, e ca un număr prim, fără să fie număr.

mulțumesc, Sorina, pentru lectură și pentru semnul despre.

domnule Eugen, în lumina noilor argumente noi concluzii se pot trage: i) nu eram eu prietena respectivă; ii) oricât de pasionat aș fi de știință, n-aș purta la mână un ces atomic (ca o ironie... a sorții și spre amuzamentul contraargumentării: atomic, nu; dar am unul japonez :D).

i. Vasile Munteanu ar putea fi pseudonimul unei poete?
"strident rujată"?
Nu m-aș fi gândit. Nevămori.
Deși n-am vrut, Edgar Poe s-a simțit invocat și...
"...david copperfield preschimbă aerul
cuvintelor în ciori"
Concluzie:
Poezia e o baghetă magică.
ii. Ironia contraargumentărilor dvs. e de bună calitate.
Ceasul meu e marcă elvețiană.
Fabricat în China.

(nu) s-ar putea; lucru care (nu) poate constitui premisă a (nici) unui tip de silogism.

cât despre ceasul respectiv, la ce credeați că mă aștept, să fie vreun brand chinezesc, fabricat în Elveția?