Vasile Munteanu

A, încă ceva, am căutat prin „rahat” (parcă așa te exprimai în poezia cu pricina) și mă cândeam cât de subiectivi suntem cun noi înșine. Când ceilalți nu ne apreciază, rareori avem valoare, atunci când ne apreciem singuri, cu siguranță nu avem valoare. De-a Dumnezeu la toată lumea!:

„Subtextul nu e deloc groaznic, sincer, nu cred ca exista subtexte groaznice, ci doar interpretari groaznice la subtexte mediocre”.
Vlad Ioan Mirescu dixit referiotr la propria-i creație.

Lui Vlad Ioan Mirescu

Îți mulțumesc pentru că ai avut răbdare să îl citești până la capăt, în ciuda faptului că, după cum te exprimi, lectura asta ți-a cam stricat ziua (sau era deja stricată?).
Spui „pueril”? S-ar putea să ai dreptate, m-am „expus” ești liber să-ți dai cu părerea, dar, în cazul în care nu ai dreptate, iartă-mă, crede-mă că așa gândesc, ai găsit „puerilitate” în aceste versuri pentru că puerilitatea se află în tine.
Duă cum spunea cineva mai deștept decât amândoi la un loc, „tu ai ochi să vezi numai calul, dar nu ai ochi să vezi ideea de cal.” Pueril, de altfel...

încă o dată, îți mulțumesc sincer și te rog să mă crezi că de fiecare dată când voi primi astfel de aprecieri îmi voi pune problema dacă este adevărat sau nu. cu siguranță că într-o zi vei avea dreptate, dar, ce să faci, așa e viața, astăzi, crede-mă pe cuvânt, te-ai înșelat!

Aștept provincia!

Măgulit, aș putea răspunde:

când însăși „draga” ți-a vorbit tăcere-i sfântă
andreea nu scrie cuvinte, andreea cântă...”

În realitate, sunt un suflet zdrențuit de fericirea speranței și groaza dezamăgirii. Întrezărirea perfecțiunii care nu va ajunge niciodată perfectă. Potențialitatea unui suflet și realitatea unui trup.

Oricum, îți mulțumesc și sper din tot sufletul că timpul nu te va bifa pe lista dezamăgiților.

„Frumoasa statuie, frumosul piedestal,virtuțile-s pe jos și viciul e pe cal.”
Altminteri, îmi place ironia ta uneori fină, alteori ca umorul meu.
Lăsând gluma(!) la o parte(?), din ceea ce ai publicat pe site (atât că mă duce pe mine activitatea fizico-neuronală), nu cred că ești genul care să nu fie capabil să-și ridice singur statuie (păcat că unele-s de ceară). Motive ar fi câteva:
primo: parcele au fost (destul) de generoase cu tine
secundo: „nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc” nu-mi plac bărbații (negătiți!)
terțo: e vorba de Unu și, e drept, îmi zise „ăl de mă cunună” că am intrat doi și am ieșit unu, da\' cu nevastă-mea.

Îți mulțumesc de urare și de participare și „ne mai vedem noi!”

Comentatorului meu nr. 1

Multunmesc, Ioane, pentru urare și pentru comentare.
Cât despre „ochiii”, aș putea să bravez și să spun că era vorba despre Ochiul 3 sau altceva. În realitate, un deget întârziat pe o tastă. Oricum, sunt liniștit: cu un „ochi” vigilent ca al tău, „aurul” va ieși mult mai pur de sub „flacără”.

Numai bine și la re-citire.

Psihanalitic: te-ai născut un loz de 100 de ani -
Predictibil: vei „răzui” Poezii, chiar dacă nu vei avea bani...

Ca de la „confrate” la „confrate”:

taci talpă, nu-mi pocni auzul
cu vise prin pământul care-l calci
despică-ți degetele, fă-ți din ele clești:
să-noți prin balele acestor raci