Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Loz în plic

1 min lectură·
Mediu
undeva există o câmpie care cântă sub zăpadă
există un deșert care visează apele dedesubturilor de verde
orbul cântând răstignit pe culorile curcubeului
predica multimilor despre nemurire
în fiecare zi alt orb
în fiecare zi altă mulțime
în fiecare zi în piept altă inimă de sare
sub fiecare piatră o inscripție ciștigătoare:
Răzuiți aici!
există mulțimile pline de ABC-uri
cu intersecția durerilor vidă
Răzuiți!
strigă copiii nenăscuți
ștergindu-și amprentele
Răzuiți!
strigă bătrânii
amenințându-și retinele cu moneda
Suntem o lume de câștigători
Nimeni nu pierde
mai trageti odată
mai aveți încă o retină
mai aveți încă un deget
mai aveți încă o șansă
între toate acestea
eu
între Stand By Restart și Turn off
fumez o tigară
lăsându-mi sufletul descoperit sub pătură
Răzuiți?
085.074
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
122
Citire
1 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Radu Tudor Ciornei. “Loz în plic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radu-tudor-ciornei/poezie/62151/loz-in-plic

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Wwqa
după părerea mea una din cele mai bune poezii scrise de tine în ultimul timp, strig eu, \"amenințându-mi retinele cu moneda\", o poezie de forță care va fi cu siguranță evidențiată ca atare.
numai bine!
0
@radu-tudor-ciorneiRCRadu Tudor Ciornei
Multumesc Ioane, multumesc pt ca ma citesti. Acum astept cu inima cit un purice vocea criticii.
0
Distincție acordată
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Am răzuit și eu. Și ce crezi că am găsit? O stea.
0
CCatalin
Inscriptii de sare si inimi de piatra cocotate pe curcubeu...e bine ca mai apare cate o poezie care sa razuiasca superficialitatea. O poezie digerabila, care totusi te face sa gandesti si sa zambesti. Ah, si azi cred ca o sa renunt la lozul cotidian si o sa trec in Stand By...
0
superba idee!
mai mult nu scriu ca m-as repeta:)
succes pe mai departe,

Dana

P.S.
si versul asta, Radu...versul asta...
\"lasindu-mi sufletul descoperit sub patura
Razuiti?\"
fain rau.
0
@cosmin-dodocCDCosmin Dodoc
un text puternic, foarte puternic. pot sa jur ca tu nu iti gandesti niciodata poeziile. tu doar scrii si cu asta basta.
asa e nu?

0
@geta-adamGAGeta Adam
Eu cred ca Nexus razuie, nu scrie:)
Un text echilibrat, as spune.
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu
Psihanalitic: te-ai născut un loz de 100 de ani -
Predictibil: vei „răzui” Poezii, chiar dacă nu vei avea bani...
0