Vasile Munteanu

Cine mai știe... Cine își amintește ce încă nu a fost? Poate aveți dreptate, poate nu. Poate numai puțin. Poate...

și dacă anotimpurile s-au ascuns
în numere nicicând raționale
și dacă fluturi astăzi nu mai sunt
e prea târziu
de dragoste ți-e foame...

Cu drag,

elefantul, șoricelul, șarpele și Miriam
fluturând sfios batista Maei dragi plângând la geam
au plecat să viziteze orășelul fioros
unde \"pac, pac\" peste cap tot ce mișună pe jos...

Cu drag,

\"Fără poezie viața e pustiu...\"

Cu afecțiune,

Un arabesc verbal. Comlpex prin simplitatea profundă.
Punctul de sosire: viața sfârșind în poezia... aspațială și atemporală prin enternitate.
Totuși, așa cred eu, timpul mai are încă răbdare. Și spațiul.

Cu prețuire,

Dacă \"ambiție\" înseamnă \"a trăi\" (poezie), da, ai dreptate, sunt ambițios. Dar rău de tot. Până la \"teribilism\".

Nu te teme. Anularea, dacă este justificată, se produce de la sine. \"Autoreglarea artei\"...

Mulțumesc.

Cu prețuire,

De ce crezi tu că îmi pasă mie dacă textul este mai bun sau mai puțin bun decât al Florinei? Crede-mă pe cuvânt, este pură comunicare. De aceea nu am postat niciodată nimic din ceea ce am scris în comentarii și nici nu am să fac acest lucru.
Nu vreau să mă înțelegi greșit. Îmi pare bine că este citit. Cu atât mai mult cu cât \"părerea ta contează\". Dar, te rog, nu îl mai analiza \"competitiv\".
Nu știu, sper că nu te-am supărat.

\"Nu prea mi-a placut. Nu vreau sa ma leg de mesaj.
Mi s-a parut suparatoare si obositoare folosirea verbelor la acelasi timp pe distanta de mai multe versuri / strofe. Nu puteai sa le raresti?\"

Nici mie nu mi-a plăcut, dar, uneori..., poezia nu minte. Nu ai de ce să te legi de mesaj. Pentru că nu îți este adresat.
Ca să te dezamăgesc deplin, am folosit anume același timp.
Și da, puteam să le mai răresc. Dar nu voiam.

Cu drag,

Pseudo-contingent
Circular ca o maimuță fără blană, cerul gurii mele se înstelează, uneori, cu verbe. În penumbră, adverbele n-au grația instinctelor și leagă poeziei de glezene metafore de gheață.
*
Leucemică
Sânge meu este stigamtul rostirii. Rătăcesc, mă multiplic și mor zilnic printre celelalte câteva mii de celule spânzurate de suflete bizantine.
“Vei uita că ai fost Constantin cel Mare”, îmi spuneai.
“Coșmarul tău: să respiri imperii de praf, gâlgâindu-ți în trup corona cu diamante desculțe”.
*
Existență formală
La limita pasiunii sublimezi brahmacharic, eliberându-te în mine sămânțe de lumină, respiri aura celorlalți ca să poți să vezi în mine prima femeie. Sinusoidal, ADN-ul tău rupea în mine muguri de fericire.
Adormeam poveștile și chemam copiii la masă, le uram poftă bună, întinzându-le palmele cu apă aproape maternă: cotidiana hrănire a celor eliberați.
*
Acustica genezei
Provocam foșnetul plopilor însoțindu-i poetic la marginea drumului.
Eroică, silabele ca niște lumi astrale le gânureai cu cerul lipit de buze ca norii de păsări. Dăruiai vântului glas, ca un dascăl vestit de prooroci.
*
Sabia mea nu este cruce
Mi-am câștigat viața la rișcă.
Glumeam: “Cine nu rișcă nu câștigă”. La limita măsluielii, trăgeam linia mereu mai aproape, până în mine însumi. Mă amăgeam: “Două linii se întâlnesc la infinit”. Atunci de ce nu știe nimeni “unde-a-nțărcat dracul copiii”? Port pe umeri samarul pe care pruncul neprihănit a venit între oameni.
Samarul n-ar vrea, dar n-are nimic împotrivă. Tot glumeț? Tot glumeț…
*
Natură moartă în aquaforte
Plămânii mei ca o gaură de șarpe.
Am intrat să îți cer venin împrumut și-ai prins să te închini: fără yellow submarin? Ba nu, îți răspund. Apropierea de tine pălește turcoazul, alminteri sunt transparent ca o păpădie hepatică.
E frumos sub valuri, urlă furtuna ca proasta. Pescarușii par muți, soarele filtrează lumină pură. Nici n-aș mai ști că exist dacă nu mi-ar înflori în suflet meduze cu piele de catifea. Dacă m-ai rămâi gravidă are să îți plătească pensie alimentară căpitanul Grant. Nu mai e loc pe Nautillus. Imersiunea în uterul tău de cefalopodă mi-a regenerat tentacolele ruginite în aer. Comoara din insulă? Nu există pirați. De fapt nici nu există insule. De unde să știu eu că am încurcat viețile? Ce, eu sunt Paganel? Una, doua, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece. Tenta-ții.
De ce zece? “Să se mire proștii care întreabă”! Dacă erau șapte, se odihnea dumnezeu și nu I-am pus ceasul să sune. Nu s-a mai trezit.
*
Nelinisti pe curbura lunii
Era lună plină: vremea să las vârcolacii din mine să-și facă de cap în cuvinte.
M-arunc în sus și-ți cad la fel. La picioare.
Cap. Rămân.
Mă întrebi, inocentă ca o sibilă juisând: “Spune-mi, te rog, crezi că sunt căzută în cap?”
Nu, dragă, îți răspund, stai liniștită. Nu ți-a căzut decât capul…

Cu drag,

revin -:)...

Cu drag,

Mă bucură faptul că ți-a plăcut \"mult, mult...\". Îmi pare rău că nu atât de mult încât să nu te poți abține și să strigi, să strigi... - :)

Cu drag,

Elia, nu-i așa că nu e nevoie să îți spun acest lucru: dacă ție îți place, îmi place și mie? Na, că l-am spus!

Dana, îți mulțumesc mult și, ca o dovadă că nu împărtășesc \"misoginismul lui Claudiu\", versurile tale sunt mai vibrante decât ale mele. Mai ales pentru că sunt ale tale...

Alexandra, probabil că tuturor, măcar uneori, \"ne urcă o ploaie de note pe spate\". Mai ales când...

Andrei, e un compliment? - :)

Adrian, ai dreptate, măcar în clipele de \"delir\", ca să îl parafrazez pe Andrei, suntem dirijorii propriei simfonii și simțim și \"orchestra\".

Cu drag,

Mulțumesc mult pentru gândurile exprimate.

Cu drag,

Ion, îți mulțumesc pentru \"creștinescul\" blestem și, dacă s-ar umple așa ușor golurile, zău că ai ajunge antrenor la naționala de fotbal - :).

Alma, ai dreptate. Am schimbat finalul... Cât despre \"polaritate\", nici nu mă îndoiesc, doar pământul e \"turtit la poli\", nu?

Cu prețuire,

mulțumesc, dar dacă nu? :)

Raluca,

îți răspund pentru a-ți dovedi că \"teribilismul\" tău eu îl consider \"opinie\", însă afirmația ta \"esti printre putinii care nu scriu degeaba\" este, fără falsă modestie, o supra-apreciere pe care o resping.
Eu îți mulțumesc pentru faptul că citești, dar citește, te rog, gândindu-te că nimeni nu scrie \"degeaba\". Probabil c[ toate au un rost... -:)

Cu drag,

\"În orașu-n care plouă de trei ori pe săptăpmână\",
\"doi pui\" din \"găoace\" ies, ud \"ținându-se de mână\".

Cu prețuire,

ceea ce ne umbrește ne ia din ceea ce ne luminează, ne ia celor care ne văd. Și nu întotdeauna ceea ce umbrește se vede pe sine, pentru că fără apă \"obrazul renăscut\" nu poate avea \"lacrimă\".
\"Doliu maro (?)\", doliu incolor din prea plinul culorilor, doliul transparent al tuturor nevederilor \"pentru oameni\".

Cu prețuire,

Când eram mic, Dana, mă uitam mult în soare. După un timp, îl vedeam așa cum vezi noaptea luna, ca o gură de puț pe care o crezi o poartă către o altă lume.
Astăzi nu mai cred în astfel de porți și îmi pare rău. În plus, nu ar trebui să port în permanență ochelari fumurii pentru că sufăr de fotofobie...

Iartă-mi maniera de răspuns. Am \"tresărit\" numai la \"luna plină\" văzută de tine...

Cu drag,

Mersul înainte se învață visând aripi

pe uitarea suprapusă, inversate până la orb,
nedvenirile se contractă
și scad în spații de întuneric.

Câte uitări ai, pornind din punctul “mâine”, cu viteza de treizecișiceva-de-ani/vise?

Un dus-întors cu discount numai pentru dus
firele albe nu ți le plătește nimeni
free până la crucea dintre sprâncene
doar sufletul.

Ipocrite bocitoare, speranțele stau adunate grămadă pe creștet și-așteaptă

Înțelepciunea e obolul dat nimănui,
fără dobândă, fără girant,
ofertă limitată, numai în viața de-apoi.

Sunt mute brazdele prin care mi se arde lutul

Cu fiecare aproape iubit ca pe sine,
sporesc beția vinurilor de sânge
din recolta viitorilor crucificați.

Cu drag,