Poezie
daune morale
(dau în judecată agonia)
1 min lectură·
Mediu
mă doare fiecare vorbă rea deopotrivă
mă întristează fiecare laudă destul
voi fi un index prăfuit într-o arhivă
printre cutii hârțoage hărți făcute sul
și poate doar o șoricuță mică albă
va ronțăi din carnea versurilor înțeles
mirându-se de specia care azvârle
de bun un fruct pe care totuși l-a cules
numai așa voi mai vedea culoarea
unui obraz rătăcitor prin lume
auzul îmi va tresări când oameni
aceleași vise vor striga cu un alt nume
nu fac proces nu caut judecată
acelor care m-au închis în praful dens
vreau strălucirea pală de-o secundă
când înțelegi că viața are sens
și dacă într-o bună zi cu toții
ne vom găsi în cimitirul cărților de soi
pe praful vostru eu voi pune apă
ca iarăși visul să se nască din noroi
033.383
0
Te citesc.De fiecare data.
Mi\'raj
P.S. Nici vorba de praf.In schimb, multe lumini albe.