Poezie
vară citadină
1 min lectură·
Mediu
viață în rate
fără avans și fără girant
aerul se târâie fierbinte pe venele albe
aurolacii se stropesc la hidrant
stropii
au melancolia glonțului vârful
de gheață arde cămașa desperechează porii
cerul e-o baltă de noroi albastru coclit
în care se bălăcesc norii
muștele
regurgitează leșul câinelui deshidratat
mort cu ochii fixați pe un panou electoral
încolonate trec animale de cauciuc și de fier
miroase a sudoare a gunoi și canal
stâlpii
troznesc trece lumina pe sârme de ceară
vibrez reflex și mârâi amenințător
tânjeșete în mine amintire de fiară
dar frică
nu niciodată nu mi-a fost frică de soare
numai de vânătorii de fier vechi mă tem
să nu rămân fără mâini și fără picioare
arde glonț de gheață se topește pușca
tace câinele schilodit pe oase bâzâie musca
044356
0
