Poezie
Sunetul morții
(acustică)
1 min lectură·
Mediu
urăsc ceasul! ceasul mecanic, ceasul
cu arc, ceasul cu roți dințate –
ceasul de la mine din cap
ceasul de pe peretele din spate
rămâi în mine aripă de duh
nu-ți mai strivi de trecere penajul
sunt viu, e încă ziuă – nu mă culc
mai bine mai rămâi să-mi faci menajul
gunoiul l-am ascuns în frigider
s-a pus și praf pe mine și pe lucruri
rămâi în mine aripă de duh
am poze, am scrisori – o să te bucuri
nu-ți fie silă: eu arunc ciorapii
nici de chiloți să nu te temi: nu port
rămâi la cina cea cu mine însumi
am și colivă, am și tort
atât aș vrea: izbește cu ciocanul
ceasul cu arc, ceasul cu roți dințate –
ceasul de la mine din cap
ceasul de pe peretele din spate…
034.096
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 135
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “Sunetul morții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/66014/sunetul-mortiiComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mi-ai inveselit! Strofa aceea cu ciorapii, chilotii, tortul si coliva m-a dat gata! :)) Dincolo de ras: mi-a parut interesanta atat idea cat si modalitatea expresiva a poeziei, asupra formei, posibil, ar mai fi de lucrat, nu am acoradt atentie: iti spun astea dintr-o privire asa, generala asupra textului respectiv. te urmaresc, daca am timp!
0
de cate ori nu am simtit aceasta nevoie de a iesi din incercuirea timpului ...
\"ramai in mine aripa de duh\", versul de duh!
nu am inteles insa chestia cu menajul de vreme ce invitatia era la cina...
\"ramai in mine aripa de duh\", versul de duh!
nu am inteles insa chestia cu menajul de vreme ce invitatia era la cina...
0
dincolo de perena dualitate a ființei umane - despre care nu cred că mai dorește cineva noi interpretări, nu acum și nu aici - simplist, am să spun că am încercat să dau „Cezarului ce-i al Cezarului, și...”.
0
