Poezie
non magis
(logogramă)
1 min lectură·
Mediu
deloc diferiți ghioceii răsăriți în cimitir
singure petalele albe amintesc de frumusețea unei femei de zăpadă
albul dinților
albul ochilor
globule albe
de cealaltă parte pământul - costum de-a gata: nuntă/înmormântare
primăvara s-a arătat dintre mesele crăciunului deghizată în picoliță
șorț alb-roz
pantofi de lac
și zâmbet de lună plină: - bună ziua! nu mai avem decât apă și sare
decât nimic...
vreau un pahar Mare:
Moartă
Neagră
sau cel puțin Roșie
grimasă de politețe elementară: - știți avem contract de sponsorizare
moș crăciun
coca-cola...
7up?
- sprite...
diferența?
- ca dintre aritmetică și spirit
7down?
- stupid!
în definitiv iodul reține apa în organism dar se dizolvă ușor în alcool
și
– vorba aceluia care a spus-o primul -
din această bi-lemă nu se poate ieși
dar se poate intra
ținuta obligatorie
recomandabil: doliul chinezesc
epitaf:
v-am pupat vă zic adio sau vă zic... nu vă mai zic
ați fost și – puțin sau peste dar mai mult ați fost nimic
023.308
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 162
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “non magis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/236638/non-magisComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
nu te lăsa de respirat că mă lași pe mine fără comentatori; mulțumesc mult pentru frecvența respirației pe la textele mele :).
cu drag,
cu drag,
0

am zis eu ca am un simt sa le aleg pe cele de peste drumul vietii...
te-ai pregatit bine
ai dorit sa faci o mini-piesa ?
nu scapam, oricit am sta in agonia sau acasa, vine, vine , vine , calca totul in picioare...
cind a venit ultima oara m-am lasat de scris, cred ca acum ma voi lasa de respirat
revin