satul negru, gerul negru, cerul negru

zgribuleste un somn neterminat
din umeri isi scutura umbra
si-i frig oarecum
si-i singur oarecum

dincolo de fiecare fereastra un asternut cald
inchide alb urma unui drum stramb
si trecut

creste-nainte un munte

Atmosfera bacoviana de sfarsit de lume.Vorba poetului necuvintelor: hai sa ne haidem...Propun sa va uitati stimati luxosi din asternuturi calde in oglinda cand recitati asemenea calamitati zgribulite.Nu va veti recunoaste, sub crivatul asta de munte, de manierism...A: voiati sa se recunoasca doar cititorul...Nu stiam...

Dana: aproape de; omul, muntele și numele său; mulțumesc.

George: vehemența ta este non-contradictorie... \"sătulul nu crede acelui flămând\"; unul dintre \"dascălii\" mei într-ale poeziei spunea că (citez din memorie): există locuri în care nu răzbate soarele, dar în care pătrund stelele într-o ostilitate implacabilă...; ce să zic, mulțumesc pentru că ai trecut.

Tablou cu linii precise, cu o liniște cosmică în el.
Am și văzut cum îngenunchează muntele și cum merge un om pe drumul strâmb, este aici putere vizuală și emotivă, calitate a scrisului atent la nuanțe. Din titlu poate să rămână doar prima parte - Satul negru. Mai citim.