Poezie
prima te kratos
2 min lectură·
Mediu
1.
lângă spitalul de nebuni e un internet cafe
(voi – în cor – unde nu e... unde nu e...)
aici
până și scuipătorii de semințe
parlesc despre structură și tendințe
impresionismul lor
de scaun cu spătar
de cal cu mânere
de chiloți cu bretele
nu dau voie mâinilor pe mâini să se spele
săpunul se ține cu dinții
limpezește scrisul și nici nu doare capul
și-așa e necompensat diclofenacul
2.
se circulă pe dreapta – toți circulă pe dreapta
scriu ziarele despre – despre este adevărat
se spune la știri că – ce se spune la știri este că
maimuțelor li s-a repartizat număr la casă
au dreptul să își aleagă banana din banan
și-n fiecare an
să pună copiilor în ghetuțe gogoși
singurul dresor poartă sub limbă o coadă de topor
dacă se anunță vreme rea
parcă un copac secular s-ar tăia
scurt și înfundat răsună carnea de lemn
și unghiile scri-i-to-ri-lor date cu gem
sticlei de tărie dacă i s-ar pune un ac de seringă
pupincuriștilor le-ar fi mai ușor să lingă
3.
doamne-lor și câți ați mai rămas domni
autocritica voastră existențialistă naște somni
de ce ați crede că în loc să mă intereseze ce pescuiți
(liniștiți-vă:
cazul e nu)
m-ar preocupa unghiul de incidență al mâinii
cu care gândiți
vă și văd aplecați în fața monitorului
icnind congestionați
probabil că trageți apa fără să vă ridicați
convinși că sunteți pionierii debandadei cleaning
în orice carte poți găsi ceva interesant
dar nu orice viață merită povestită
mi-e greață de viețile voastre fotocopiate
pe întuneric
și de aprecierea reciproc îmbâcsită
în internet cafe e un spital de nebuni
(voi – în cor – azi e luni... mâine-i luni...)
043.766
0

\'mi-e greață de viețile voastre fotocopiate
pe întuneric
și de aprecierea reciproc îmbâcsită\'
casa de nebuni cu internet cafe in curte se stramba cand este privita de oamenii care dorm dincolo de gard.
cu respect mult,
stefan