în-ger cu pisica în gură

da, ingerul ca mijlocitor intre \"aici\" si \"acolo\", dupa cum deja stim:), numai ca de asta data se incearca aducerea ingerului in imediat,in \"aici\", golirea de insemnatatea lui de intermediar. prin asocierea lui cu elementele ale acestui imediat prin care este portretizat (toamna, de exemplu), dar si cu simbolul pisicii (supletea miscarii, uneori nesincere, diabolicul insusi, poate). dintr-o dorinta umana de repozitionare independenta, revoltata, in univers.
captiv in dihotomia teluric-divin, lumina-lipsa ei (sau o lumina artificiala-luxten), omul incearca sa uzurpe functia ingerului, in drum spre cunoastere, il umanizeaza, il coboara, ii atribuie reactii ale omului. in urma carora mijlocitorul, ingerul, reuseste, prin armele umanului, sa il repozitioneze el pe om in spatiul median intre \"aici\" si \"acolo\", dar cu ochii in lumina pragului de sus.
si cata ironie...

don basil, nu sunt convins de arătarea plăsmuită. jumulitul tău rupt în două precum pisica, zdrelit, nămolit și lăsat în ger are ceva din caricaturalul în care tot vor textele de mai încoace să arunce chestiile astea mijlociotare. și ne făcurăm cu tot felul de îngeri (debili, scatofagi, cyborgi etc., etc.) așadar mă uit chiorâș la îngerul cesta. urât rău, n-am ce zice.

Mădălina: știi, când am scris textul ăsta, apropo de ironie, mă gândeam că, dacă ar putea, la fel l-ar scris un câine de țară, unul din acela pe care gospodarul îl leagă undeva în fundul grădinii și, nu de puține ori, uită că există, azvârlindu-i când și când o bucată de mămăligă; și, totuși, dacă se întâmplă să se apropie stăpânul de el, se bucură sincer; da, ironia soartei: aură (de stăpân) și auriu (de mămăligă)...

Dan: nici pe mine, în general, nu mă convinge nici o plăsmuire; în plus, \"urât rău\" înseamnă \"frumos\" din punct de vedere estetic, nu? apropo, textul de față nu cred că are nimic de-a face cu \"angeologia contemporană\"; de fapt, nu cred că are nimic de-a face cu angeologia...

mulțumesc pentru prezență și semn.