clopotarul de vise

in primul rand titlul atrage, aduce a ora aceea tarzie cand aproape toti dorm.
dincolo de titlu, poemul e dezinvolt, e ceva intim, ca un secret spus intre doi prieteni. are naturalete si dincolo de iubita pe care frumos o numesti \"fidela\" ta, iti trimiti poemul pe strada, pentru cititorul care noaptea tarziu se plimba la pas cu felinarele.

cu prietenie,
andrei t

mulțumesc, Andrei, pentru companie.

Lasa o senzatie deosebita poezia si cred ca acesta este cel mai important lucru,sa spuna mai mult decat cuvintele ei.Mi-e imi vorbeste despre melodia pe care o lasa poetul in jurul lui,cand toti ceilalti cred ca e zgomot si trantesc obloane ,,cu dinți cu tot
cu înjurături
- ... mă-tii, eu mâine lucrez!\" si imposibilitatea lui de a trece in liniste printre oameni,cand are atatea de spus.
Am citit cu placere,
Diana Tugui

mulțumesc, Diana, pentru lectură și pentru interpretare; da, acesta cred că este (ar trebui să fie) rolul cuvintelor - seamănă cu glasul clopotelor în dimineață chemând la slujbă adormiții...

te citesc constant, chiar daca nu las semne si nu o fac pentru ca poemele tale - altfel foarte expresive, pline - lasa in urma lor o tacere adanca, poate similara cu tacerea care urmeaza dupa un dangat de clopot, pe care ti-e teama sa o strici. mi-au placut mai ales ultimele doua strofe, acea intoarcere acasa ca intr-un refugiu in care gasesti forta impotriva invectivelor celolalti, unde cineva te asteapta fidel. am apreciat acel insesizabil regret ca cea care astepta a fost trezita din vis printr-o stangacie. uneori, cand nu te lovesti cu capul de pragul de sus, te impiedici de cel de jos, pentru ca tu stii de existenta lui inevitabila, de rolul lui care intr-un sens simbolic e tocmai acela de a pune piedica.

mm

mulțumesc, Maria M., pentru prezență și pentru cuvinte; ai dreptate, orice întoarcere este un \"prag\".

Vasile Munteanu, la tine se observă, întotdeauna, decorul, \"marginea\" pe unde trece/bea poetul, și nu este butaforie, este totul atât de veridic. Ai o plasticitate, o cromatică, aparte. O tristețe resemnată, o resemnare a tristeții, o asumare... Poem bun. De volum. Cu prietenie,

mulțumesc, Ioan, încă o dată, pentru cuvinte; crezi că poate fi poezia altfel?

Nu cred. Poezia te erodează, te împuținează cu fiecare vers pe care îl scrii. Nu poate fi altfel!