cerul peste mare cu pescarul în gheare

Titlul este grozav și, cum rareori se întâmplă, este în sine un poem. Este inutil să mai spun că mi-a plăcut poezia, în întregime, orice alte cuvinte părându-mi-se de prisos. Da, este poezie! Cu prețuire,

Citesc destul de mult, comentez puțin astfel de poezie, dar, din când în când, mai ales când îmi place foarte mult, nu mă pot abține...
Mi-a plăcut tot, dar mai ales prima strofă, în întregime și, printre multe altele: \"tușește-un vânt viclean\"; \"glezne goale pe alei târzii\"; \"viață înseamnă crăpătură-n coaja unui ou\"; \"tufișurile-au râset de femei\".
M-ați pus pe gânduri cu titlul și cu \"dedicația\", încerc tot felul de variante de interpretare, dar e bine, că oricum, din cauza căldurii era pericol de lenevire a minții...
Cred că, în versul al zecelea ar trebui \"obscene\" în loc de \"obsecene\", iar în penultimul, \"individ\", în loc de \"invid\".
Cu deosebit respect,
Cornel Rodean

mulțumesc, Ioan, mulțumesc și ție, Cornel, atât pentru lectură, cât și pentru cuvinte; sunt conștient că nu e un \"text\"; sunt prins până peste cap în treburi mult mai lumești, prin urmare a fost scris mai mult, așa, de teama de a nu lăsa ideea și starea de moment să se piardă; dar, cum nici peste altele vechi nu am revenit, deși mi-am promis în nenumărate rânduri, mă tem că așa îi va fi dat să rămână; sau nu.

încă o dată, mulțumesc.

retin in mod deosebit titlul si versurile:
\"tușește-un vânt viclean miroase-a pipă
odgoanele izbesc de apă noduri gri\"
titlul nu stiu de ce ma duce cu gandul la niste simboluri arhaice getice, cu un vultur cu un fel de creasta ascutita, cu gheare foarte pronuntate, enorme si incovoiate si un iepure in aceste gheare. undeva senzatia transmisa de titlul tau seamana cu cea transmisa vizual de acel simbol.
iar versurile citate sunt frumoase si cred ca le-as intina daca as incerca sa le comentez.
cu prietenie,
andrei t

poate gresesc (sau poate nu), dar nici c-ai scris ceva mai frumos in ultima vreme
parerea mea
ai lasat o usa deschisa cand ai scris asta

frumos

că oamenii au nevoie de cuvinte e indiscutabil; întrebarea este dacă ele, cuvintele, au nevoie de oameni.

Andrei, Nia, Ndaja: mulțumesc.