tegumente și mucoase

Viața spital de nebuni. Nu vă pare că e o banalitate?
Ce fain ar fi poemul fără primele două versuri!
Am senzația că celelelate versuri vor să scape de sub presiunea (jugul) primelor două. Și ce frumos final: \"eterna mântuire cu ciocanul\". Nu știu, poate nu am văzut ceea ce trebuia să văd.
tama

ba da, Tamara; totul mi se pare banal.

mulțumesc pentru lectură.

Un vers pe care-l voi trece la colectie alaturi de \"focul in_cantarii de sine\" si de
\" nimeni nu
învață-vindecă-îngroapă
pe nimeni \"

dincolo de tainele obisnuite ale fiecarei vieti si nu cred ca (numai) la astea te referi, \" taina vietii \" n-o poti afla nici in tegumente, nici in mucoase, nici in ADN si nici disecand la nesfarsit toate moleculele si atomii...
nici \" rugăciunile care tresar într-un gest reflex \" nu-ti descopera taina...daca sunt facute reflex
sau poate durerea pana la os si dincolo ?
si daca intuim taina vietii in noi, cand ai aflat-o nu dispare necesitatea de a o mai numi ?
sau altfel zis, cand ai incaltat-o deja o cunosti.

mai adaug la colectia de \" taine greu de incaltat si de carat \" si :
\"în pielea ta un singur om încape
aceasta e salvarea –
sari sau crapă! \"

bine le mai spui!

cuvantul \" colectie \" nu e prea inspirat, scuze, dar eu asa le vad, de citit impreuna, chiar daca sunt din poezii diferite.

Cu mare placere te citesc,

Oana

mulțumesc pentru lectura multiplă și pentru apreciere; ai văzut bine, multe dintre texte, deși pe site le postez de-a valma, sunt gândite unitar într-o altă succesiune...

încă o dată, mulțumesc.

de la strofa trei (inclusiv) încolo, mi se întâmplă o rămânere pe loc fantastică. datorată sugestiei coagulantului și a întinderii (tendonul), a actului de a tinde către rotunjime (rotula) sau către transcendere (rugăciunea); pentru recunoașterea imposibilității de a cuprinde sensul ultim sau primordial, oricum superior (neputința numirii).
concentrat, dară. atât de, încât această parte a textului face ca prima să se subînțeleagă. primele două strofe devin astfel, cred, inutile. căci fixarea cadrului (ceea ce ele fac explicit) se simte din lectura restului textului oricum.

\"mi-amintesc ce spuneam mai înainte ca firele
ierbii mele să încolțească,
mi-amintesc c-aș fi vrut să-mi înalț glasul, tare și
voios, cu gândul la țintă!...\"
(W. Whitman)

cuvântul-mort (\"redundant\", după cum se folosește deseori pe site...) are, aici, rolul de \"universalitate\", de de \"stare\" ce ne cuprinde pe toți după o anumită vârstă, după o anumită cosumare (de cele mai multe ori, inutilă) a vârstei și a energiei specifice; ceea ce evidențiezi tu este cuvântul-viu, acel zeu, acea \"mică parte a lumii\" care se ascunde în fiecare dintre noi... cât timp avem o motivație; și energia necesară, evident.

mulțumesc pentru lectură și pentru aplecarea întru cuvânt.

eu ar trebui sa multumesc pt ceea ce gasesc si adun din poeziile tale…

pt ca sunt ca niste \" guri de oxigen \" pt momentele in care simti ca te sufoci/inabusi

pt ca aproape in fiecare poezie exista cateva versuri sau unul singur care ard ca o valvataie; aproape ca ai zice ca ar putea sa arda toata poezia din jur, si totusi, miraculos, in jurul acestei esente se construieste de fiecare data o alta fata a vietii

pt ca pot sa citesc poeziile separat, pot sa le citesc pornind de la esenta/nucleul acela arzator spre ceea ce se infasoara peste sau sa pastrez doar acele versuri
sau pot sa le citesc adunand versuri din poezii diferite

acesta posibilitate de a citi (d)in toate sensurile, trecand de la una la alta sau doar oprindu-te, de la concentrare la desfasurare, de la viata la poezie, este extraordinara

multumesc si eu