Poezie
venepuncție
2 min lectură·
Mediu
arta nouă: viața nouă – nu va exista
cablurile electrice vor strangula venele mâinilor de scriere și de închinare
singurii care vor lua pulsul statuilor
gunoierii
vor fi identici biologic și profesional
vom da cărți pentru bani ne vom tocmi
la sânge pentru pianul cu coadă
avem nevoie de spațiu tânjim
la o democrație a literelor cuneiforme
ce nu poți cânta în bucătării de bloc-tip
sau în cada cu emailul sărit așteptând apa caldă
suntem romantici până la nesimțire suntem atât de romantici
că maidanezii se gudură când ne văd
poetul din blocul de vizavi are chiloții albaștri
de trei ori pe săptămână contemplu cum se odihnește luna pe ei
locatarii strigă
bat în țeavă: - e târziu!
mașina lui de spălat se învârte cu zile
haideți cu toții la ușă la el
dacă-i spunem povești chiar adoarme
dar voi: nu!
tresărăiți ca și cum v-a cerut cineva într-o noapte cu lună să-i fiți mame
pentru cei mulți
sfântul e președintele asociației de locatari
un poem plata la întreținere factura de curent de telefon – oricare listă
cel cu datoriile plătite la zi (- auzi tu!)
este chiar un actor de revistă
revoltați că-și permite să vă fie vecin
îi zgâriați mașina cu cheia îi puneți marmeladă pe clanță
- gresie o avea? da’ parchet?
cică-ar dormi pe munți de faianță
ei bine se cade ajunși în acest punct
să-i vârâți în... venă fațele voastre borfașe
apoi ca niște seringi uriașe
să vă drogați să vă stupefiați de sufletul lui
023682
0

revolta cu spume
evident - e strigator la cer
si ce crezi : n-am termopan, da, am o problema, \"cum adica nu va puneti termopane, dar ce , v-a costat prea mult divortul?....\"
si atunci mi-am scos si gratiile de la usa.......
pe ici pe colo poetizeaza blocul din viata noastra