Poezie
moartea seamănă cu
(leucocyte)
1 min lectură·
Mediu
epilogul frivol al unei aventuri amoroase
micimea oamenilor ce nu se pot respecta pentru că nu se mai au
încăpățânarea poetului de a provoca neajunsul
din care se hrănește cum ogorul
din leșuri și fecale
la ce să-mi petrec restul vieții-n regret
ies de fiecare dată pe ușă ca pentru ultima oară - împuținat
inimii mele îi crește o scară
pe care sângele o urcă zilnic mai gâfâit
am învățat să îmi siluesc orgoliul în nopțile copilăriei
când o visam pe mama că mă îmbie întinzându-mi un castron alb
de mămăligă cu lapte
și eu – gândind la mine ca la bărbatul pe care nu l-am cunoscut –
o refuzam cu buzele strânse
și cu mâinile încrucișate peste piept
cât de mult costă acest gest involuntar – rușine și automutilare
febră
anemie
hemoragie
culoarea frumuseții nu o poate traduce decât cel căruia îi scrie
i se scrie
buna vestire
023697
0
Parcă ai înregistrat gânduri în mers doar pentru a prelungi o tristețe reală, trăită estetic. Plăcut!
Rămâne și imaginea castronului alb după ce ...dai foaia.