octombrie nocturn

luminile se sting peste oraș

și totuși nu se face noapte

deasupra sânul cerului

stingher

înșiră dâra lui de lapte

de trece o pisică e neagră

o femeie de trece-i zeiță

și luna azi poartă rochiță

de nori diafani transparenți

culori de văpăi plâng copacii

castanele au tocuri stridente

valsează spirale demente

la braț cu un vânt grizonat

bătrâni au ajuns trandafirii

abia mai zâmbesc o petală

își numără spinii în poală

sau ultimii bani de băut

la cârciuma din colț s-a-nchis

doar un bețiv mai cântă pe bordură

și câinii parcă înțeleg

măsura

îngână viu din gură-n gură:

„Orașul mic te fură-ncet, Cu ale lui tăcute strade, Cu oameni proști, dar cumsecade, Ce nici nu știu că sunt poet...”

... hâc...