Poezie
corabia de sticlă
1 min lectură·
Mediu
voi mi-ați aprins cu patimă durerea
sau poate bezna mea a fost născută
încât din gură îmi răsare luna
cu fața ei de-a pururi nevăzută
disprețuind reci lemne putrezite
mă legăn în corăbii de mătase
și ce nu văd de dinspre voi îmi vine
în mine mările sunt calde și albastre
în juru-mi peștii se întrec în bancuri
sclipesc o clipă și sfârșesc mâncați
la fel sunt toți – fără deosebire –
cu solzii lor nevolnici și pătați
n-am pânze n-am nici ancoră greoaie
de neant mi-e dor mi-e silă-n orice port
bipezii gureși unsuroși în palme
îți fură chiar și banii puși ca ort
eu nu am bani nu năvăliți în urma-mi
nu sunt erou nu veți primi statuie
sunt fiul toamnei vitrege o vreme
și m-am născut din sâmburi de gutuie
un suflător de sticlă m-a închis
să țin de cârma raclei de mătase
stau pe-un suport de lemn cioplit
și văluresc în mine mări albastre
002.310
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 158
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “corabia de sticlă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/147199/corabia-de-sticlaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.