întâiul și ultimul zbor al lui Ipocamp

Partea de inceput(ma refer la primele doua strofe) are o luciditate greu de suportat pentru cine o simte. Prima strofa, chiar daca nu spune adevaruri absolute vine tocmai sa consolideze informatiile memoriei scurte. A doua strofa e o marturisire la fel de lucida insa cu mult mai multa rezonanta. Din punctul meu de vedere, imi place sa vad acest Ipocamp cu doua componente(la fel cum cred ca este si construit poemul): componenta organica, indispensabila memoriei, si componenta mitologica, necesara zborului pe hirtie.

strofă este foarte frumoasă, dacă nu cea mai frumoasă, pentru că manifestează pentru a trăi, a simți pe viu, ci nu a scrie despre cum e să trăiești, despre cum (e) să simți! În plus, puțini sunt cei care au trăit, prin urmare cei care „au cu adevărat ceva de spus”.
În strofa a doua, deja ne strecori printre bagaje de mână – cărțile, sperând ca măcar într-una dintre ele să găsești personajul care să spună: da, eu am trăit, știu cum este, vă spun din realitate, adevărul la mine se află!
Cum aproape că intuiam, călătoria continuă spre casa cărților unde sufletele imaginare cred că se află în Țările calde...
Fără a vrea, te gândești la primul și cel mai frumos zbor - cel de copil. Și da, acum abia realizezi că acela a fost un zbor! Celelalte sunt doar niște încercări eșuate dacă nu treci de cel mai înalt munte.

Dar dacă nu trăiești cu adevărat, măcar să scrii despre asta la modul cel mai înalt – cam asta desprind eu din versurile acestea pe care le-am traversat cu plăcere!